Tunelurile lui Felu şi autostrada la care ne grâim cu toţii

vineri, 15 septembrie 2017, 01:50
3 MIN
 Tunelurile lui Felu şi autostrada la care ne grâim cu toţii

Apropo de treaba cu articolul ăsta mişto din ziar, al colegilor noştri, cu autostrada, şi de faptul că toţi se minunează cum naiba să proiectezi, pe un tronson de câmpie-deal cum e cel de la Ungheni şi Iaşi la Târgu Neamţ (atenţie: Târgu Neamţ nu Târgu Mureş!) nu mai puţin de opt tuneluri, fraţilor? 

Opt, aţi auzit bine… Adică mai ceva decât ar fi pe o autostradă prin Alpii elveţieni, stimaţi telespectatori, deşi la noi, de la Iaşi la Târgu Neamţ, dacă ar fi să urci pe-o bicicletă, poţi să mergi cap-coadă fără să te dai deloc jos de pe ea. Ei bine, cu ocazia asta ne-am amintit ce se spunea atunci printre liberalii mai informaţi despre un asemenea studiu de fezabilitate, care a dusa costurile autostrăzii noastre la o sumă astronomică, undeva peste 10 miliarde de euro.

În vremea aia, dacă vă mai amintiţi, la butoane la Bucureşti era ieşeanul Felu, iar gurile rele spuneau că, de fapt, trepăduşii lui Felu ar fi umflat în asemenea hal devizul, căci Felu voia să disjuiască el, fie direct prin firmele lui fie prin apropiaţi, toate lucrările astea megalomanie şi în plus, mai ceva decât piramidele. Acuma, că aşa o fi, că nu chiar, cine mai ştie… Dar opt, bă tată, băă? Oooopt?

Pretenţii de boier la bulău

Dacă tot veni vorba de Felu, ce tocmai a ieşit din puşcărie de la Vaslui, haideţi să vă spunem una scurtă şi despre amicul acestuia care a rămas în continuare acolo: advocatul ieşean Flasof. Cică baronul de Sărărie, cum i se mai spune acolo, e plin de figuri de boier în celulă, ajungând ţinta miştourilor tuturor.

Printre figurile pe care le face: vrea medicamentele de la asistentă doar servite cu mănuşi chirurgicale, din alea până mai sus de coate, apoi are pretenţii de la gardieni să i se adreseze cu domnia voastră, şi câte şi mai câte din astea. Deh, se vede că mai are de stat acolo. La mai mare, boierule!

Guzganul rozaliu revine

Unii amici de-ai noştri mai informaţi zic că demiterea peste noapte a ministrului Ţuţuianu s-ar fi făcut după o întâlnire secretă la Constanţa, la care acesta ar fi participat, alături de mai mulţi sforari pesedişti printre care ceva vici locali, dar şi un sociolog de partid şi de stat, Piele pe numele lui. Dar, şi mai important: cică în capul mesei era nimeni altul decât Hrebe, stimaţi telespectatori. Iar Hrebe i-ar fi propus lui Ţuţi nici mai mult nici mai puţin decât să preia el partidul, că Dragnea e gata. Dar, ghinion: Dragnea a auzit. Restul e cancan…

****** PONT ******

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare. Asta ca să nu ziceţi că nu v-am spus!

Comentarii