Un răspuns sincer

Noul proiect de fuziune dintre PDL şi PNL se dispensează de moştenirea lui Traian Băsescu sau, din motive tactice, fuge doar de asocierea cu imaginea erodată a preşedintelui?

În timp ce Crin Antonescu bătea palma cu Vasile Blaga şi anunţa fuziunea fulgerătoare a PNL cu PDL, „ca să scape ţara de Victor Ponta şi de partidul stat PSD”, DNA risipea violent atmosfera sărbătorească, aducându-ne cu picioarele pe pământ.

Pe ecranele TV tocmai se prelingea informaţia că Horia Uioreanu, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Cluj, era anchetat de DNA pentru fapte de corupţie. De altfel, până seara a fost şi reţinut. Când Blaga zâmbea de-i crăpau obrăjorii în poza de grup a viitorului partid de dreapta, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, era de asemenea învinuit la DNA. E drept, mai nou se transferase neoficial la PMP, dar actele pentru care este anchetat le făptuise pe vremurile când, cel mai important baron PDL din zona Moldovei, avea o relaţia strânsă şi profitabilă cu fostul ministru Elena Udrea.

Ca un făcut, pe când „dreapta” îţi număra noile procente, adunate laolaltă, „stânga” nu se lăsa mai prejos, dându-şi concursul politic la salvarea sponsorilor şi aliaţilor ei politici, prin păstrarea în dezbaterea Senatului a proiectului Guvernului de aplicare „globală a legii penale favorabile”. Principalul vizat este Dan Voiculescu, copo di tutti capi.

Iată fundalul politic real al alegerilor prezidenţiale şi motivul pentru care pronosticurile 1×2, despre victoria sau înfrângerile dreptei din toamnă, îşi pierd relevanţa în bună parte.

Cazurile lui Uioreanu, Ştefan ori Voiculescu sunt doar o mică secvenţă dintr-un film care se proiectează, neîncetat, în ultimii ani, în ciuda fluierăturilor spectatorilor. „Stânga” se străduieşte făţiş, în văzul lumii, să-şi salveze centurionii, baronii şi ideologii din laţul justiţiei. Are un electorat captiv, insensibil şi incapabil să înţeleagă. „Dreapta” nu-i mai brează. Votează câteodată legi bune, obţine punctual sprijinul societăţii civile reformatoare, dar în realitate nu adoptă criterii interne de integritate şi selecţie profesională. Dintr-un cârd de smintiţi cum să-i alegi pe cei mai buni?

Ani de zile, Vasile Blaga s-a arătat complet surd la obiecţiile Monicăi Macovei. Fostul preşedinte interimar al României pentru 50 de zile, Crin Antonescu, a fost însufleţit în 2012 de o energie demolatoare împotriva justiţiei şi a statului de drept pe care nu le regretă defel. La ultimul interviu, de după alegerile europarlamentare, cu o falsă mirare şi imensă neruşinare se întreba retoric, „da’ ce s-a întâmplat atunci? S-a întâmplat ceva?” Ei sunt oamenii care i se „opun” acum lui Victor Ponta, în jurul lor se „construieşte opoziţia”, se „relansează lupta politica cu PSD”, ei ar trebui să ne propună varianta unui prezidenţiabil, întruchiparea „salvării naţiunii”.

Dacă s-ar adresa unui electorat ca al PSD-ului, ar avea succes discursul emoţional „anti-pontist”, un fel de „anti-băsism”, dar cu sens schimbat. Însă, pe electoratul de dreapta, necaptiv, care poate înclina balanţa la alegerile prezidenţiale, nu-l câştigi doar cu retorica anti-PSD. Îi va solicita viitorului candidat un angajament obligatoriu şi o demonstraţie credibilă în sprijinul statului de drept, acum când patriotismul se judecă în termeni de anti-corupţie.

Să nu uităm că PNL şi PDL sunt partidele Alianţei D.A. din 2004. Traian Băsescu a fost preşedintele lansat de acea alianţă şi trebuie să ne lămurim: şi-l asumă sau fac mandatele lui un accident, o regretabilă eroare, care trebuie „reparată”? Noul proiect de fuziune dintre PDL şi PNL întruchipează o dreaptă care se dispensează de moştenirea lui Traian Băsescu (funcţionarea justiţiei, întârirea statului de drept, consolidarea instituţiilor) sau, din motive tactice, fuge doar de asocierea cu imaginea erodată a preşedintelui, o piatră de moară pentru campania prezidenţialelor? Răspunsul (sincer) poate înclina balanţa la toamnă.