Caută 
4 MIN
Datorită deciziei FIFA, suporterii maghiari şi români au ratat ocazia unei răfuieli pe cinste pe stadionul din Budapesta. Dar vine şi returul de la Bucureşti.
Aseară, la Budapesta s-a disputat un joc de fotbal. Foarte important, pentru că rezultatul va atârna greu asupra perspectivelor de calificare ale uneia sau alteia dintre echipe la Cupa Mondială din Brazilia, dar un joc de fotbal. "Pe viaţă şi pe moarte", este o simplă metaforă jurnalistică, dar un joc, mai ales de fotbal, furnizează pasiuni şi stârneşte spiritele. Chiar şi la noi, deşi sunt mulţi mai interesaţi de amicalele Dinamo – Torpedo Zărneşti sau CSMS – Ştiinţa Miroslava, decât de echipa care ne poartă numele. Ne place să credem că majoritatea celor împătimiţi de fotbal n-a uitat frenezia anilor ’90, când naţionala lui Hagi şi Gică Popescu ne-a scos în stradă. Echipa naţională este echipa României şi, pentru mulţi dintre noi, ocupă locul principal, dincolo de micile orgolii de oraş, sat, cătun, cartier sau scară de bloc. Echipa naţională focalizează pasiuni, chiar dacă este vorba de simple jocuri.
Şi luni seara, la Cluj, s-a disputat un joc de fotbal, între CFR Cluj şi Rapid. Un joc mai puţin animat în teren, dar încrâncenat în tribune. Un joc la care un spectator a dat foc unui steag maghiar. Un suporter rapidist, de care restul galeriei giuleştene se delimitează ca de un lepros, dar care îşi va primi, cu prima ocazie, porţia de "standing ovations" de la colegii lui de joacă. Cu siguranţă, fiindcă altfel periculosul incendiator de simboluri ar fi fost extirpat din civilizata galerie ca o măsea cariată. Este simplu să delimitezi, să renegi, să condamni, decât să-ţi faci curăţenie în pătrăţica ta. Rămâne doar de văzut dacă gestul respectivului l-a vizat pe patronul CFR, Arpad Paszkany sau pe întreaga echipă feroviară, plină de-alde Janos Celestino şi Ronny Fazekas. Suporterii bucureşteni şi nu numai, ştiu că toţi portughezii, francezii, sârbii care vin la CFR primesc automat cetăţenia maghiară odată cu legitimarea la echipa lui Paszkany. Chestia asta o ştiu şi unii ieşeni, altfel nu s-ar fi găsit în Copou indivizi care strigă "afară cu ungurii din ţară", la meciul cu clujenii, păgubind vistieria strânsă a clubului pe care – ei zic – îl iubesc din tot sufletul. Sau poate – revenim în Gruia – gestul lui Cornel (aşa îl cheamă pe neterminatul vişiniu care a ars steagul) a atins şi meciul naţionalei cu reprezentativa Ungariei. Dacă este aşa, lucrurile sunt cât se poate de grave.
Suporterii noştri, ca şi cei maghiari, ştiu foarte multe lucruri, dar par că nu au aflat un lucru. Că FIFA vede negru în faţa ochilor când aude de rasism, în sensul extins al cuvântului. De aceea, a luat măsura disputării meciului de la Budapesta fără spectatori, de aceea ameninţă cu depunctarea echipelor gazdă în caz de recidivă a publicului. Hotărârea aceasta este destul de nedreaptă, a şi fost criticată la vremea ei, dar pare indispensabilă, dacă se vrea instaurarea civilizaţiei pe stadioanele de fotbal. Deşi fotbalul fără suporteri este ca nunta fără muzică, decizia este înţeleaptă şi, deocamdată, ne este favorabilă. Nu prin dezavantajul care l-a creat fotbaliştilor unguri, ci prin ceea ce s-a evitat prin întâlnirea unor fani români şi maghiari pe stadionul care poartă numele lui Ferenc Puskas. Dacă la Cluj se arde steagul Ungariei, dacă la Iaşi se alungă unguri fantomatici din ţară, oare ce s-ar fi întâmplat la Budapesta, cu toţi fanii, indiferent de naţie, înfierbântaţi de palincă şi ajutaţi de personaje parcă descinse din secolul trecut? Cum ar fi, de pildă, budapestanii care au împânzit oraşul cu afişe macabre, ameninţând cu decapitarea. Deocamdată, cu ajutorul FIFA, am scăpat de prima parte a coşmarului.
La Budapesta s-a disputat doar un joc de fotbal între două echipe care n-au treabă cu tratatul de la Trianon ori cu Dictatul de la Viena, ci cu turneul final al Cupei Mondiale. Şi atunci, de ce sunt lucrurile cât se poate de grave?
Pentru că partea a doua a coşmarului este programată în toamnă, pe Arena Naţională şi fanii celor două echipe abia aşteaptă să recupereze ocaziile ratate în tribunele din Budapesta.
Îți recomandăm
