VIDEO: Nouă victime pe şosea, în acest weekend. Cele mai multe, în mediul rural

luni, 31 octombrie 2016, 03:00
3 MIN

Cel mai grav accident a avut loc în Iaşi, la baza pasarelei Bucium. Totul a plecat de la bunăvoinţa unui şofer şi neatenţia altuia 

Un accident în lanţ s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, chiar la baza dinspre oraş a pasarelei Bucium. Două persoane au fost transportate la spital, una fiind grav rănită. Aceasta este un poliţist local, care conducea autoutilitara Volkswagen implicată. El se numeşte Liviu Negru, are 52 de ani, şi este poliţist local în Ciurea. În timpul liber, el făcea activităţi de transport cu autoutilitara, pe care care a cumpărat-o recent de la un localnic din Comarna. „Din primele cercetări a rezultat că şoferiţa unui Opel nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare marca Mercedes, cu care s-a tamponat. Apoi, autoutilitara a ricoşat într-o altă autoutilitară, şi ambele s-au răsturnat. Şoferul de pe Volkswagen a fost prins sub maşină, fiind accidentat grav“, ne-au declarat reprezentanţii IPJ Iaşi. În acest caz s-a deschis dosar de vătămare corporală din culpă.

Filmul accidentului începe cu şoferiţa de pe Opel, care a intrat iniţial în curtea vulcanizării din zonă. Deoarece era aglomerat, a vrut să plece. Aşteptând să iasă în şosea, un autobuz care venea dinspre Granit a oprit, şoferul făcând semn femeii să intre pe prima bandă. Numai că şoferiţa s-a dus direct pe banda de lângă ax, ieşind în calea celor două utilitare, una Mercedes şi una Volkswagen, care depăşeau autobuzul. În acel moment, cele două autoutilitare au încercat să evite impactul cu Opel-ul, dar s-au lovit între ele, apoi şi cu Opel-ul, răsturnându-se pe şosea. Şoferul autoutilitarei Volkswagen nu purta centură şi a fost aruncat în afară. Din nefericire, maşina s-a răsturnat peste el, fiind în stare foarte gravă. Şoferii din trafic şi pietonii au ridicat maşina, până la sosirea echipajelor medicale, pentru a salva victima.

Şapte răniţi şi în judeţ

SMURD a intervenit în weekendul care a trecut şi la două accidente rutiere cu victime din mediul rural, transportând la spital şapte răniţi. De la Vlădeni, echipajele de intervenţie medicală au adus la Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi la Spitalul de Pediatrie cinci pacienţi. Maşina în care se aflau aceştia a intrat într-un cap de pod, o victimă rămânând încarcerată. Celelalte patru victime prezentau traumatisme uşoare, fiind internate pentru tratament. „Din accidentul rutier de la Vlădeni au fost preluate cinci victime. Un pacient de 16 ani prezenta un traumatism de membre inferioare, iar altul de 17 ani, o contuzie la cot. Cei doi minori au fost transportaţi în stare stabilă la Pediatrie. Şoferul, un tânăr de 28 de ani, prezenta un traumatism cranio-cerebral, unul cranio-facial şi unul toraco-abdominal. Alt pasager prezenta traumatisme la nivelul ambelor membre inferioare. Pacientul încarcerat are 33 de ani şi prezintă fractură de femur drept şi fractură de humerus stâng. Cei trei pacienţi au rămas internaţi la Spiridon“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Un alt echipaj SMURD a intervenit sâmbătă la Miroslava, la un alt accident rutier, de unde a preluat un bărbat de 59 de ani care s-a lovit în urma impactului în stern şi la faţă. Bărbatul a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie. Un alt pacient, un bărbat de 36 de ani, căzut din căruţă, a fost internat cu contuzie de coloană la Spitalul de Neurochirurgie. 

Comentarii