Vocaţia intelectuală a infractorilor

Scrisul cărţilor a devenit o îndeletnicire predilectă după gratii. La fiecare volum publicat, se scad 30 de zile din pedeapsă, un bonus care stimulează nervul beletristic. Fireşte, când s-a introdus asemenea prevedere în lege, nimeni nu bănuia că, lângă borfaşi analfabeţi, se vor înghesui vreodată şi gulerele albe. Nimeni nu s-a mirat că Adrian Năstase şi-a continuat logoreea în scris. În definitiv a fost cercetător al Academiei Române şi profesor universitar. Dar trebuie să te freci consistent la ochi când citeşti că George Becali este capabil de aşa ceva, cu trei cărţi apărute („Becali şi Steaua”, „Muntele Athos, patria ortodoxiei” şi „Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”). Trebuie să se aprindă undeva un bec roşu când milionarii puşcăriaşi, unii semianalfabeţi, bat fără jenă la uşile Uniunii Scriitorilor Români sau ale Academiei Române.

În cazul lui George Copos, abia ieşit din închisoare în urma aptitudinilor ştiinţifice nu atât actul scriiturii este miraculos, ci cât a reuşit să scrie şi ce pasiuni intelectuale şi-a descoperit. Fostul vicepremier a produs 5 cărţi în 400 de zile. Pentru cei care ştiu ce înseamnă redactarea unei cărţi, la standardele ştiinţifice cerute de editurile CNCSIS, ar însemna un rezultat de neegalat în mediile academice româneşti de când există statisticile. Unii academicieni în viaţă, ajunşi la o vârstă venerabilă, nu au reuşit să scrie în întreaga carieră cinci cărţi cap-coadă. O carte definitivată la aproximativ 80 de zile este la fel de credibil precum un premiu Nobel obţinut de pe urma experimentelor realizate în laboratorul de ştiinţe al unei şcoli din provincie. După gratii, consultarea unei bibliografii este imposibilă, tot ceea ce poţi face este să-ţi aşterni memoriile. Dar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are evaluatori puşi să descalifice trăsnăile aşternute pe hârtie şi să le conteste „caracterul ştiinţific”. Ele sunt păstrate într-un dosar confidenţial. Aşa că abuzul e la ordinea zilei.

Bun, dar unde sunt cărţile? Ale lui Copos nici nu au apărut pe piaţă. Editura a primit o comandă fermă, în întregime cumpărată de beneficiar. Ceea ce nu ştia beneficiarul şi acesta a fost calculul prin care a încercat să se sustragă unui scandal public, este că editurile sunt obligate să trimită bibliotecilor un număr de exemplare. Aşa a reuşit istoricul Călălin Parfene să dea de urma unui volum şi să acuze plagierea unei lucrări mai vechi. Ceea ce uluieşte la Copos este subiectul unei istorii pretenţioase, la care se pricep relativ puţini specialişti: „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”. Cartea, realizată sub îndrumarea profesorului pensionar Stelian Brezeanu, are un titlu apropiat de lucrarea de masterat „Politica matrimonială a domnilor din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI” (2005) a istoricului Parfene sub îndrumarea aceluiaşi profesor. Pasaje apărute în presă demonstrează asemănări inexplicabile între cele două opere, conturând o operaţiune de furt intelectual. Activitatea infracţională desfăşurată de Copos la Loteria Română a continuat în noi forme, cu aparenţă onorabilă şi ştaif ştiinţific.

Rezumând, avem, foarte probabil, un plagiat cu ajutorul căruia un deţinut a reuşit să obţină mai devreme o eliberare din închisoare. Pentru a nu deveni complice, autorităţile sunt obligate să preîntâmpine ceea ce s-a transformat într-un fenomen. Orice milionar condamnat pentru corupţie poate găsi cu uşurinţă zeci de profesori pensionari, capabili să acorde „sprijin ştiinţific” pentru izbăvirea de pedeapsă. Vă daţi seama câte cărţi vor scrie Dan Voiculescu ori Dan Diaconescu? Scăzând numărul zilelor în acord cu volumele scrise, statul va trebui să le plătească despăgubiri pentru că i-a ţinut după zăbrele.