De Business

Punem punctul pe știi

60 de companii va asteapta la Polivalenta

vineri, 07 noiembrie 2003, 00:00
1 MIN
 60 de companii va asteapta la Polivalenta

Peste 60 de companii isi asteapta pina duminica vizitatorii la Sala Polivalenta. Cea de-a doua editie a Tirgului Interioarelor Moderne, cel mai nou produs din portofoliul firmei iesene organizatoare „AB Plus”, s-a deschis ieri.
Expozantii, companii din tara si din Iasi, expun pe 1.500 de metri patrati de la Sala Polivalenta cele mai noi tendinte in domeniul ambiental. „Prin organizarea acestui tirg am dorit sa facem o imbinare intre confort si tehnologie care vine, cred eu, in ajutorul fiecaruia dintre noi”, a declarat Andreea Ghiban, PR executive la „AB Plus”.
Manifestarea expozitionala propune un cadru elegant si amplu de prezentare a solutiilor privind design-ul ambiental, procurarea mobilierului visat pentru camera de lucru sau pentru odihna, decoratiuni interioare, solutii moderne de comunicare vitale (internet, comunicatii fixe si mobile), proiectarea si furnizarea accesoriilor ambientale, solutii pentru calculatorul personal si tot ceea ce creaza confortul spatiului de locuit, al spatiului de lucru sau al spatiilor comerciale. In plus, pina duminica, data la care tirgul se va incheia, unele dintre firmele prezente vor practica preturi promotionale la unele dintre produsele pe care le comercializeaza. Tot in cadrul tirgului vor avea loc prezentari de servicii si produse sustinute de reprezentanti ai diferitelor companii. (Ana PRODAN)

Comentarii