De Business

Punem punctul pe știi

Canalizarea si alimentarea cu apa din Dumesti, aproape gata (FOTO)

luni, 23 aprilie 2012, 21:26
2 MIN
 Canalizarea si alimentarea cu apa din Dumesti, aproape gata (FOTO)
Dupa 3 mai, localnicii pot depune cereri pentru bransare la apa, spune primarul Mihai Sabaiduc (in prim plan)

Cei peste 4.850 de locuitori ai comunei Dumesti vor avea, in curind, canalizare si un sistem de alimentare cu apa potabila, prin intermediul unui proiect finantat din fonduri guvernamentale, cu o valoare totala de 16 milioane lei. Din suma totala, 85% au fost asigurati de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, in timp ce restul de 15% au revenit din bugetul autoritatii contractante, respectiv Primaria Dumesti, prin Consiliul Judetean Iasi. Pina acum, CJ Iasi nu si-a achitat partea de cofinantare, urmind sa plateasca in perioada urmatoare. Intitulat „Imbunatatirea infrastructurii de apa potabila in comuna Dumesti, judetul Iasi", proiectul a presupus constructia a 30 de kilometri de canalizare si conducte pentru apa, in egala masura, a 3 statii de epurare si a 4 statii de pompare. Practic, in cadrul proiectului au fost efectuate lucrari de constructii pentru canalizari de ape reziduale, pentru conductele de alimentare cu apa si pentru statiile de epurare. Cele 16 milioane investite vor oferi servicii pentru aproximativ 1.500 de familii atit din Dumesti, cit si din alte 3 sate din comuna, Pausesti, Banu si Hoisesti, sursa de apa fiind statia de la Timisesti.

Semn ca proiectul se apropie de final, ieri a avut loc receptia lucrarilor efectuate in cadrul investitiei pina acum. La aceasta etapa au luat parte reprezentanti ai Primariei din Dumesti, ai proiectantului SC LUCIMAR, ai constructorului SC GEPROCON, dar si ai ApaVital. Compania ieseana a fost invitata la receptie din postura de viitor operator al acestor servicii. „In timpul deplasarilor la obiectivele care constituie sistemul de alimentare cu apa a comunei Dumesti au fost aratate o serie de constatari comune efectuate de membrii comisiei de receptie, pentru a se intreprinde lucrari de imbunatatire, in vederea unei exploatari eficiente. Ulterior parcurgerii lucrarilor specificate, se va putea trece la realizarea receptiei finale si trecerea investitiei in domeniul public al comunei si predarea in exploatare catre operatorul de servicii publice apa/canal din judetul Iasi – SC APAVITAL SA Iasi", au explicat oficialii ApaVital.

Reprezentantii Primariei se arata multumiti de cum au decurs lucrarile si spun ca investitia nu a fost facuta fara rost, multi oameni din comuna prezentindu-si deja intentia de a se racorda. „Avem deja o parte din cereri, dar abia dupa 3 mai localnicii vor putea depune cererile pentru bransare la apa. Deocamdata ne referim doar la racordarea pentru apa pentru ca abia pe 15 iulie va avea loc receptia si pentru canalizare. Din pacate mai sint cam 50 de familii din Chilisoaia, al patrulea sat din comuna Dumesti, care nu pot beneficia inca de aceste servicii. Dar dupa ce definitivam toate lucrarile vom efectua lucrari de extindere din fonduri proprii si in acea zona", ne-a declarat Mihai Sabaiduc, primarul comunei Dumesti. Totodata, proiectul primariei din Dumesti se potriveste manusa situatiei actuale din judet referitor la alimentarea cu apa, legislatia europeana in vigoare cerind ca fiecare localitate cu peste 2.000 de locuitori sa fie racordata la apa-canal pina in 2018.

Comentarii