De Business

Punem punctul pe știi

„Impozitele” din viata de dincolo le intrec pe cele lumesti

marți, 24 februarie 2004, 00:00
2 MIN
 „Impozitele” din viata de dincolo le intrec pe cele lumesti

Se spune ca pe lume sint doua lucruri sigure: moartea si impozitele.Cine crede ca sintagma este valabila doar pentru aceasta lume, se inseala. Nici trecut in lumea de dincolo nu ai scapat de buzunareala statului. Ba chiar, desi pare curios, darile sint mai mari decit pe lumea aceasta. Metrul patrat de teren pentru mormint este de trei ori mai scump decit cel situat la marginea Iasului, intr-o zona dotata cu toate facilitatile. Ultimul drum costa mai mult decat o cursa cu taxiul. Promovarea imaginii si parcarea sint de asemenea de citeva ori mai scumpe. Singurul lucru comparabil este impozitul pe locuinta, usor mai ridicat decit pe lumea cealalta.
Intretinrerea este mai ieftina „dincolo”
Pentru achizitia unui loc de veci de 3 metri patrati se platesc 1.746.000 lei, echivalentul a 14,3 euro/mp. La marginea Iasului, un metru patrat de teren, cu toate facilitatile, nesituat intr-o zona de interes maxim, ajunge la aproximativ 5 – 8 euro/mp. Astfel, pretul terenului pentru locul de veci este de doua-trei ori mai mare decit cel al terenului de la marginea Iasului.
Pentru intretinerea mormintului, taxa anuala care trebuie achitata administratiei cimitirului este de 46.000 de lei. Aceasta inseama ca intretinerea unui metru costa pe an 15.300 de lei. Spre comparatie, impozitul anual pentru o locuinta de aproximativ 50 de metri patrati, situata intr-o zona centrala, este de 1.000.000 de lei. Aceasta inseamna ca impozitul anual pentru un metru patrat este de 20.000 de lei.
Promovarea costa scump
In ceea ce priveste partea de marketing, tarifele de pe lumea cealalta sint de citeva ori mai scumpe. O piatra funerara costa cel putin 2.500.000 de lei, dar sint si mai scumpe, in functie de materialul din care este confectionata. In schimb, pentru promovarea imaginii propriului magazin, o firma luminoasa de mici dimensiuni ajunge la un milion de lei. Daca se mai gaseste si o companie care sa-si inscrie numele pe panou, atunci acesta poate fi confectionat gratuit.
Pe lumea cealalta, nici cu transportul nu scapi mai usor. „O plimbare” pe ultimul drum cu dricul costa intre 8.000 si 10.000 lei/km. Pentru aceeasi cursa insa, dar cu taxiul, trebuie sa achitati 7.990 lei/km.
Nici cu parcarea nu iesim prea ieftin daca ar fi sa ne comparam cu aceasta lume. Pentru a intra cu masina in cimitir taxa este de 9.000 de lei. In schimb, „aici” cele mai multe locuri de parcare sint libere, iar atunci cind totusi sint cu taxa aceasta este ignorata.
Referitor la cazare, preturile sint comparabile. Astfel, o zi la capela mortuara costa intre 75 si 100.000 de lei. Pentru o garsoniera, chiria ajunge, in afara altor cheltuieli, la aproximativ 80 de euro, echivalentul a 100.000 de lei pe zi. (Cristina STOIAN)

Comentarii