De Business

Punem punctul pe știi

Licitatiile de la Nicolina SA s-au impiedicat in itele birocratiei

marți, 22 mai 2007, 18:25
2 MIN
 Licitatiile de la Nicolina SA s-au impiedicat in itele birocratiei

Parafarea contractului pentru prima licitatie organizata de Nicolina SA la inceputul lunii aprilie mai dureaza cel putin doua saptamini. Cel putin asa sustin cumparatorii. De partea cealalta, sindicalistii, care au de recuperat de la fabrica ieseana salarii restante in valoare de 1,6 milioane RON, sustin ca au fost informati de conducerea Nicolina ca in citeva zile se va semna actul de vinzare-cumparare. „Au fost multe probleme in actele de la Oficiul de Cadastru, au fost si sechestre. Ultima parte a fost rezolvata, insa in prezent se lucreaza la dezmembrarea parcelelor care fac parte din activul cumparat. Mai dureaza cu siguranta 2-3 saptamini pina se va semna contractul", a declarat Eusebiu Siminiceanu, patronul Real Estate Developement, firma care a cistigat licitatia pentru activul Utilaje Terasiere pentru suma de circa 7 milioane euro. „Am luat legatura la finele saptaminii trecute cu conducerea fabricii, si mi s-a spus sa mai avem rabdare citeva zile ca in cursul acestei saptamini se va semna contractul si ne vom primi banii", a explicat Gheorghe Paduraru, liderul de sindicat al fabricii iesene. Contactat in repetate rinduri de reporterii „Ziarului de Iasi", directorul Nicolina SA, Mihai Barbulescu nu a fost de gasit pentru a oferi noi detalii cu privire la parafarea contractului cu Real Estate Developement. In schimb, nici alte persoane din conducerea societatii nu au cunostinte despre aceasta problema. „Eu nu stiu sa va spun nimic. Domnul Barbulescu s-a ocupat de licitatie si doar el stie cind si cum se va incheia acel contract. Nu am acces la informatii", a precizat directorul tehnic, Gheorghe Macovei.

Comentarii