De Business

Punem punctul pe știi

„Nicolina’ vrea sa lucreze pentru ‘General Electric’

marți, 01 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 „Nicolina’ vrea sa lucreze pentru ‘General Electric’

„Nicolina” ar putea deveni subfurnizor pentru gigantul american „General Electric”. Recent, firma ieseana a obtinut aviz favorabil de la auditorii concernului din Statele Unite care au stat aici aproape o saptamina. Directorul general al firmei, Dan Bliuc, a afirmat ca „noi le-am cerut sa vina sa ne auditeze. Ehipa care a sosit a controlat totul, de la procesul de productie pina la management si in final au hotarit ca putem lucra pentru ei”.
El a explicat ca in momentul in care „General Electric” cistiga lucrari foarte mari, organizeaza pentru subcontractari licitatii electronice. „Aici trebuie sa ai cel mai bun pret pentru ca la licitatii nu pot participa decit cei auditati de ei. Se pune problema sa devenim subfurnizori ai «General Electric» pentru Irak. Sper ca in doua trei luni sa avem noutati din acest punct de vedere”, a declarat Bliuc. „General Electric” este unul dintre cei mai mari producatori de masini si utilaje din lume cu o cifra de afaceri pe anul trecut de peste 190 de miliarde de dolari si un profit de peste 14 miliarde de dolari.
La inceputul acestui an, „Nicolina” a cistigat un contract de 5 milioane de dolari, care se afla deocamdata in stand by. „Sitatia abia acum, dupa razbiul din Irak, incepe cit de cit sa se dezmorteasca. Au reinceput discutiile, insa nu s-au deblocat complet relatiile politice si economice si nu depinde de noi”, a explicat Bliuc.
Angajatii au inceput negocierile pentru cresterea salariilor. Liderul de sindicat, Gheorghe Paduraru, a declarat ca „nu am stabilit inca un procent dar cu siguranta va fi mai mare decit cel de anul trecut, adica 25%”. Un salariu mediu brut se ridica la 4,6 milioane de lei.
Luna aceasta „Nicolina” implineste un an de la privatizare. Dan Bliuc sustine ca intre timp au fost facute investitii intr-un sistem informatic performant a carui valoare nu a dezvaluit-o. „Tot ce pot sa va spun este ca in cinci ani dorim sa investim in sistemul informatic in jur de un milion de dolari”.
De asemenea, Consiliul de Administratie a aprobat achizitionarea pina in august anul acesta a unor aparate de sudura si centrale termice, precum si a unei statii de epurare a apei. A fost scoasa la licitatie si o cladire anexa a fabricii. Bliuc declara ca banii obtinuti din vinzare vor fi folositi exclusiv pentru plata datoriilor la buget.
„Nicolina” a fost privatizata anul trecut iar cumparatorul a fost oficial PAS-ul in consortiu cu firma bucuresteana „Mecanoexportimport”. In spatele PAS-ului se afla insa oameni de afaceri precum Ioan Vrinceanu din Bacau sau Gheorghe Stefan (zis si Pinalti) din Piatra Neamt. (Ana PRODAN)

Comentarii