De Business

Punem punctul pe știi

O firma a lui Maricel Popa, amendata de Consiliul Concurentei

luni, 28 august 2006, 18:18
1 MIN
 O firma a lui Maricel Popa, amendata de Consiliul Concurentei

Consiliul Concurentei a amendat firma Antrepriza de Lucrari Drumuri si Poduri (ALDP) Iasi cu circa 32.500 de lei pentru depasirea termenului legal de notificare a preluarii Constructii Feroviare Moldova Iasi, de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. ALDP este controlata de omul de afaceri Maricel Popa, ce detine si grupul de firme Omega-Tehnoton si Moldoforest. Tranzactia a avut loc in luna februarie si trebuia notificata in termen de 30 de zile de la incheiarea operatiunii, se arata intr-un comunicat al Consiliului Concurentei. Omisiunea notificarii unei concentrari economice este sanctionata, potrivit legislatiei, cu amenda de pina la 1% din cifra de afaceri totala a firmei care trebuia sa efectueze notificarea. Totodata, Consiliul Concurentei a avizat tranzactia privind preluarea firmei Constructii Feroviare Moldova Iasi. „Analizind propunerea de concentrare, Consiliul Concurentei a decis ca tranzactia, desi cade sub incidenta legii concurentei, nu va avea ca efect restringerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei“, se spune in comunicat.
Contactat telefonic in mai multe rinduri de „Ziarul de Iasi“ omul de afaceri iesean nu a raspuns la apeluri pentru a comenta situatia in care se afla.

Comentarii