De Business

Punem punctul pe știi

O pensionara de 103 ani a primit o factura de infarct la caldura

miercuri, 04 aprilie 2012, 18:43
3 MIN
 O pensionara de 103 ani a primit o factura de infarct la caldura

 Una din cele mai in virsta persoane din regiunea Moldovei a primit „in dar” o factura imensa pentru luna februarie. Pavelina Negrut, in virsta de 103 ani, locuieste in zona Cantemir, impreuna cu ginerele ei de 84 de ani, intr-un apartament cu 3 camere. Pentru aceste 3 camere, cei doi pensionari au fost nevoiti sa achite la caldura 1.300 lei, in conditiile in care erau obisnuiti sa aiba de platit maximum 300 lei in anii anteriori. Cei doi batrini nu au consumat apa calda deloc, asa incit factura totala la intretinere cu celelalte cheltuieli a urcat la 1354 lei. Din pacate, din cauza virstei inaintate si a sanatatii, batrina a preferat sa stea deoparte, considerind ca o mediatizare nu ar fi tocmai potrivita. In schimb, ginerele Mircea Grigore, a acceptat sa ne vorbeasca despre abuzurile din zona termoficarii care, parca, nu mai vor sa plece din capitala Moldovei. Pensionarul, fost director de intreprindere si navigator, spune ca are apartamentul din 1965 si a fost primul proprietar din acest bloc, insa pina acum nu a primit o suma asa mare pentru incalzire. „ Problema e simpla, noi am fost pacaliti de niste afaceristi. Acum vreo patru ani am acceptat sa ne punem faimoasele repartitoare pe care am dat bani. Nu m-am opus pentru ca voiam sa fiu si eu in rind cu oamenii. Atunci le citeam eu si duceam la asociatie. De vreo doi ani ne-au anuntat ca citesc ei, pai de ce sa mai platim si aceste firme? Si pe cei de la CET de ce ii mai platim?”, s-a intrebat retoric Mircea Grigore. Pensionarul octogenar sustine ca nu s-a gindit nici macar o clipa ca ar putea avea de platit atitia bani din moment ce a primit asigurari de la Techem ca a consumat mai putin decit in luna precedenta, cind a avut de platit aproximativ 650 lei. „Culmea, luna februarie a fost luna mai scurta. Anul trecut in decembrie (n.r.-2010) am primit cam 100 lei, anul asta (n.r.-decembrie 2011), surpriza, 560 lei. In ianuarie, surpriza si mai mare, 650 lei. Dar luna aceasta este prea exagerata situatia, n-am primit niciodata 1.300 lei numai pentru incalzire. In bucatarie e pe 0 de 5 ani, de cind mi-a murit sotia, la mine si la soacra mea e la 3, iar in sufragerie mai mult inchis, de unde suma asta atunci?”, s-a intrebat Mircea Grigore. Interesant este, insa, ca pensionarul s-a dus si a achitat factura pentru a nu-i fi pusa eticheta de rau platnic, chiar daca in acelasi bloc exista un locatar cu datorii la intretinere de aproximativ 14.500 lei. In teancul de facturi erau „infiltrate” si 4-5 retete medicale, iar la vazul lor Mircea Grigore nu s-a putut abtine. „Ia vedeti, din ce data sint astea? 29 martie 2012. De ce nu mi-am cumparat medicamente? Nu mai am bani domnule. Multi mi-au spus ca am gresit platind-o, dar nu vreau sa ma pun rau cu ei pentru ca dupa aceea imi aplica niste penalitati de imi dirdiie timplele”, a explicat pensionarul. In bloc sint si 4-5 locatari cu centrale, iar acestia au avut de platit intre 50 si 100 lei, insa pe lista de plata mai pot fi gasite sume cuprinse intre 200 si 900 lei.  Pensionarul a mai sustinut ca a depus un memoriu la primar, iar dupa primirea raspunsului este foarte posibil sa apeleze si la justitie pentru a i se face dreptate.

Comentarii