De Business

Punem punctul pe știi

Reduceri peste reduceri la hainele de vara

marți, 12 august 2003, 23:00
2 MIN
 Reduceri peste reduceri la hainele de vara

„Lichidare de stoc. Mari reduceri”. Acesta este anuntul care te intimpina pe la mai toate magazinele care vind confectii textile. Pina la venirea toamnei se poate innoi garderoba cu haine de vara la 30% sau jumatate din preturile de acum o luna. Aproape ca nu exista magazin in oras care vinde imbracaminte care sa nu fi inceput deja reducerile pentru hainele de vara. In felul acesta comerciantii incearca sa-si epuizeze cit mai repede marfa din magazii, deoarece vine sezonul friguros si ar putea ramine cu ea pina la anul.
„Am sa aduc haine mai groase”
Vasile Alexandru, proprietarul unui stand din „Siraj”, ne-a spus ca „de acum nu mai aduc nimic de vara. Cind plec dupa marfa am sa aduc haine mai groase si incaltaminte pentru toamna. Sper numai sa nu patesc ca asta primavara cind am adus pantofi care au mers vreo doua saptamini si dupa aia a dat caldura si lumea a trecut la sandale. Cum s-a dat cu totul peste cap vremea asta nu m-as mira sa se treaca de la sandale direct la cizme”.
Reducerile in „Siraj” sint in general cuprinse intre 10 si 20%. Preturile sint extrem de variate si sint cuprinse intre 99.000 de lei si 300 – 350.000 la bluze fuste si pantaloni. Cea mai ieftina incaltaminte de vara se poate gasi la 100.000 de lei, in timp ce cea mai scumpa ajunge la 375.000 de lei.
La „Dacon Emerald”, preturile sint la jumatate
La „Dress And Go” de pe Stefan cel Mare afisul de la intrare, „Reduceri la Colectia de 3 Parale”, se refera probabil la faptul ca aici hainele de vara au trei preturi: 99.000 de lei, 149.000 de lei si 199.000 de lei. Cu 300.000 de lei poti cumpara o tinuta de vara lejera formata din pantalon subtire si bluza cu bretele.
La „Dacon Emerald” tinutele de vara au reduceri de 50%. Compleuri cu bluza si fusta sau pantalon pentru o tinuta de zi eleganta variaza intre 332.000 de lei si 599.000 de lei. Pentru o tinuta mai sofisticata solutia este „Casa Vanda”. Aici reducerile variaza in functie de pret: la haine ce costa pina la 2 milioane de lei reducerea este de 50%, pentru cele cu preturi intre 2 si 2,5 milioane reducerea este de 30%. O reducere de 20% primesc cei care cumpara piese cu preturi cuprinse intre 2,5 si 3 milioane de lei, iar ce costa peste 3 milioane de lei, are aplicata o reducere de 10%.
La „Steilmann” reducerile incep de la 30% si ajung chiar pina la 70%. De exemplu, un costum barbatesc pe care acum o luna ati fi dat aproape 6 milioane de lei, acum poate fi cumparat cu numai 3 milioane de lei. O fusta care pina mai ieri costa peste 1,6 milioane de lei, acum ajunge la aproape 500.000 de lei.
La Mall toate magazinele ce comercializeaza haine de vara au reduceri cuprinse intre 20 si 50%, iar in unele cazuri chiar cu 70%. (Ana PRODAN)

Comentarii