De Business

Punem punctul pe știi

Rromii au construit o caracatita cu 50 de capete implicata in fraude fiscale

miercuri, 29 octombrie 2003, 00:00
2 MIN
 Rromii au construit o caracatita cu 50 de capete implicata in fraude fiscale

Peste 50 de firme iesene au intrat in colimatorul finantistilor ieseni deoarece sint banuite ca au intrat intr-un mecanism de compensari si rambursari ilegale de TVA cu firma suceveana „Mefitex”. Toate apartin rromilor din Ciurea, Grajduri sau Scinteia. Initial, inspectorii Fiscului au primit sarcina de la Ministerul de Finante de a verifica numai 35 de firme care ar fi avut relatii comerciale: au primit marfa sau au livrat produse catre firma din judetul Suceava. Ulterior cercetarile s-au extins la un numar de inca 20 de firme.
3 sesizari penale, alte 5 sint pe drum
Deocamdata, actiunea s-a lasat cu trei sesizari penale, alte cinci fiind pe drum. Astfel, o sesizare a fost emisa pe numele lui Ferdinand Stanescu, administratorul firmei „Goald Fin” SRL Iasi deoarece a efectuat o operatiune de compensare cu „Mefitex” fara a avea la baza un ordin de compensare, asa cum prevede legea.
O alta sesizare a fost depusa la Parchet pe numele lui Catalin Stanescu, administratorul societatii „Fer-Play”, inregistrata in Scinteia, judetul Iasi, deoarece a livrat marfuri catre „Mefitex” fara sa le inregistreze in contabilitatea firmei.
Sesizare penala s-a facut si pe numele lui Stanescu Frantz, administratorul si unicul actionar al firmei „Nils” SRL, inregistrata la Grajduri. Acesta este acuzat ca nu a inregistrat o factura de 2,5 miliarde de lei in conatbilitate firmei si ca a efectut o compensare fara ordin, asa cum prevede legea, cu firma ‘Mefitex”, in valoare de aproape 10 miliarde de lei.
Actele sint tinute in saci
Actiunile inspectorilor ieseni sint ingreunate in special din cauza faptului ca administratorii firmelor pe care trebuie sa le controleze sint de negasit sau, atunci cind sint prezenti la sediile firmelor, nu pot sa prezinte o evidenta contabila corespunzatoare.
„Ii gasim foarte greu, iar atunci cind ii depistam ne pun in brate saci cu acte din care noi sa alegem. Evident ca ii punem sa isi refaca evidenta contabila in termen de 30 de zile asa cum prevede legea”, a explicat Victorel Lupu, directorul general al Directiei Judetene de Fianante (DGFPJ) Iasi.
Comisarii Garzii Financiare si inspectorii DGFPJ Suceava au stabilit in urma cu citeva luni ca in contabiliatea firmei „Mefitex” au fost inregistrate facturi emise de firme fantoma sau care nu se gasesc in evidenta Registrului Comertului sau facturi cu valori supraevaluate de pina la 20 de ori.
Victor Sfarti, directorul firmei sucevene, a declarat pentru un cotidian local sucevean ca actiunile intreprinse impotriva firmei pe care o conduce sint de fapt incercari de falimentare a firmei. „Se incearca falimentarea «Mefitex» pentru vinzarea intregii incinte a societatii, in special a sediului administrativ. Am auzit ca aici se va construi o casa a studentilor”, a afirmat in urma cu citeva luni Sfarti. (Dan CONSTANTIN)

Comentarii