De Business

Punem punctul pe știi

Scad incasarile Directiei de Finante

joi, 09 iulie 2009, 19:39
2 MIN
 Scad incasarile Directiei de Finante

Incasarile Fiscului iesean au intrat la apa. Potrivit datelor centralizate de Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ), sumele colectate la stat in primele sase luni ale acestui an sint mai mici cu 56,6 milioane lei fata de perioada similara a anului trecut, ajungind la finele lunii iunie a anului in curs la 1.131,6 milioane lei.

Practic, scaderea a fost de 4,8%, media nationala fiind de 6,1%. Conform evidentelor institutiei, cea mai mare descrestere a fost raportata la bugetul de stat, unde Fiscul iesean a reusit sa stringa doar 493 milioane lei, fata de 554,5 milioane lei in prima jumatate a anului precedent.

"Scaderile in colectarea veniturilor bugetare au survenit la impozitul pe profit platit de firme si la TVA in principal, urmare a efectelor crizei economico-financiare. Bancile nu au reluat activitatea de creditare pe fondul unei cereri scazute determinate de restringerea pietelor de desfacere, iar domenii importante de activitate care au fost in top in anul precedent, asa cum sint de exemplu constructiile si piata imobiliara, stagneaza pe fondul cererii scazute si a lipsei de finantare. In plus, consumul populatiei este in scadere pe fondul diminuarii veniturilor si a spectrului restringerii de activitate", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvint al DGFPJ.

Si sumele colectate la bugetul asigurarilor de sanatate sint in declin astfel ca, in prima jumatate a acestui an, s-au diminuat cu 7,4 milioane lei in comparatie cu semestrul I din 2008, ajungind la valoarea de 174 milioane lei.

Totodata si bugetul de somaj a fost prejudiciat cu 13 milioane lei, oficialii de la Finante punind acest lucru pe seama injumatatirii contributiilor pentru angajati si angajatori la finele anului anterior. Doar bugetul asigurarilor sociale a iesit pe plus, valoarea incasarilor crescind cu 23 milioane lei.

Comentarii