De Business

Punem punctul pe știi

Tepro si Fortus, intoarse de la groapa

vineri, 08 octombrie 2004, 23:00
4 MIN
 Tepro si Fortus, intoarse de la groapa

Privatizarea a inviat din morti doua din pietrele de moara ale economiei judetului. „Fortus” a reusit sa treaca pe profit dupa ce mai multi ani la rind a inregistrat numai pierderi, iar „Tepro” a realizat in primul semestru o cifra de afaceri de sapte ori mai mare decit anul trecut. Astfel, conform raportarilor de la Directia Judeteana de Finante, fostul Combinat de Utilaj Greu (CUG) a obtinut in primele sase luni un profit de aproape 9 milioane de euro, iar Tepro un volum al vinzarilor de aproximativ 42 milioane de euro, adica aproape jumatate cit bugetul primariei pe anul acesta. Anul trecut Fortus inregistra in primul semestru pierderi totale de 4,6 milioane de euro, iar Tepro avea o cifra de afaceri de numai 6 milioane de euro. O buna parte din performantele acestea se datoreaza si faptului ca ambele societati au fost scutite de datoriile catre stat. Pe de alta parte inainte de a fi privatizate la ambele societati s-au efectuat importante reduceri de personal. Noii proprietari sustin insa ca au reusit sa aduca cele doua societati la astfel de performante datorita faptului ca au alergat dupa clienti si au crescut productivitatea muncii.
La „Tepro” productia a crescut de patru ori
Conform rezultatelor financiare pentru primele sase luni ale acestui an, depuse la Directia de Finante, „Ispat Tepro” este societatea cu cea mai mare cifra de afaceri din judet. Privatizarea din iulie anul trecut i-a prins bine, datele contabile aratind o crestere a cifrei de afaceri de aproape sapte ori fata de primul semestru din 2003, de la 6,8 milioane de euro la 41,6 milioane de euro (n.r.-1.692 miliarde de lei la un curs mediu de 40.621 de lei). Mai mult decit atit, de la o pierdere de 4,3 milioane de euro, inregistrata in prima parte a anului trecut, firma a juns in primele sase luni ale acestui an la un profit de 1,3 de milioane de euro. „Am reusit sa crestem volumul productiei de la circa 3.500 de tone pe luna, la aproximativ 9.000 de tone imediat dupa privatizare si ulterior, la un nivel de circa 15.000 de tone, cit se ?nregistreaza ?n prezent. De asemenea, am majorat cota de piata interna a companiei de la 17% ?n 2003 la 60% ?n semestrul al doilea din 2004. Astfel, am reusit sa restabilim credibilitatea companiei ?n ochii clientilor”, explica Regie Paul, directorul general al societatii secretul acestei cresteri a companiei. De remarcat ca din cifra de afaceri totala a judetului de 910,4 milioane de euro (peste un miliard de dolari), 4,5% este realizata de „Ispat Tepro”.
„Iti vine sa te arunci pe fereastra ca Erbasu”
Cealalta „number one”, dar la capitolul profit, „Fortus” a realizat pe primele sase luni ale anului un profit de 8,8 milioane de euro, conform aceleasi surse. Un record absolut tinind cont ca in aceeasi perioada a anului trecut „realizarile” erau de 4,6 milioane de euro insa la capitolul pierderi. „Am imbunatatit productivitatea muncii si am dublat productia, insa o parte din acest profit provine si din facilitatile primite conform legii 137 de care a beneficiat societatea (n.r-stergerea unor datorii si penalitati inainte de data privatizarii)”, a declarat Mihai Ursu, directorul economic al „Fortus”. Paul Tudor, presedintele companiei „Metalexportimport”, actionarul majoritar al „Fortus” a mai adaugat la aceasta ca: „am mers in cautarea clientilor, nu am asteptat sa ne caute ei pe noi, am schimbat clientii cu firme mari, nu din acelea cu doi angajati cum erau pina la privatizare”. Profitul, desi substantial nu se va regasi, cel putin anul acesta in buzunarul actionarului majoritar, si nici in investitii. Conform legii contabilitatii profitul obtinut trebuie sa acopere pierderile din ultimii cinci ani „Nu sintem inca pe zero. Mai avem de recuperat din pierderile istorice care au fost foarte mari. Cind vezi ce e acolo iti vine sa te arunci pe fereastra ca Erbasu. Ne-am propus insa in bugetul de anul viitor sa obtinem un profit de 7-8 milioane de dolari curat”, a precizat Nichita.
Unirea a pierdut primul loc
In topul societatilor cu cele mai mari cifre de afaceri din judet „Ispat Tepro” ocupa locul intii. Obisnuita cu cel mai inalt loc pe podium, „Unirea” Iasi ocupa in top locul secund cu o cifra de afaceri de peste 33,3 milioane de euro, aproape dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut cind cifra de afaceri s-a situat la 18,2 milioane de euro. Locul trei revine anul acesta C.E.T Iasi cu o cifra de afaceri de peste 22 milioane de euro. „Antibiotice” Iasi a „cazut” pe pozitia a patra, cu o cifra de afaceri de peste 15,4 milioane de euro, urmata la mica distanta de „Valgab Invest” cu 14,3 milioane de euro. „Asam” si „Tess Conex”, ambele din grupul „Conex” monopolizeaza pozitiile urmatoare. (Ana PRODAN)

Comentarii