Arta adevarurilor partiale

PDSR si-a dres vocea si a gasit tema de succes in campania electorala: stoparea procesului de privatizare. Pentru a-si sustine pozitia, pregateste un proiect de lege care sa impiedice FPS sa mai faca privatizari, initiaza o motiune de cenzura impotriva Guvernului si ameninta, printr-un veritabil santaj nedemocratic, cu proteste de strada daca Parlamentul, Guvernul si FPS nu ii vor face pe plac. Partidul lui Ion Iliescu se precipita pentru ca FPS pregateste privatizarea industriei siderurgice (cu marea miza sociala care este Sidex Galati) si a altor obiective economice de importanta.
Neindoios, din punct de vedere electoral, PDSR face bine ca insista pe tema privatizarii. Privatizarea va stirni tot timpul suspiciuni pentru ca are loc in urma unor negocieri prea putin transparente – in spatele carora poti banui comisioane, retele de influenta, obtuzitate birocratica si pentru ca provoaca deseori efecte sociale grave si beneficii economice minime. Intr-o tara in care musteste nationalismul, este suficient pentru PDSR sa vorbeasca de "avutia nationala care incape pe mina strainilor" , de "lichidarea industriei nationale pusa la cale de actuala putere", pentru a-si atrage simpatia oamenilor. Luind pozitie paternala, partidul lui Ion Iliescu stie sa exploateze efectele privatizarii care inseamna disponibilizari si eficientizare. Cruciada anti-privatizare a PDSR extrapoleaza cazuri particulare de privatizari frauduloase la intregul proces si sugereaza ca "hotia" este urmare a unui plan generalizat, bine pus la punct, al actualei puteri.
Dar nu mijloacele discursive ale PDSR ne intereseaza aici. Interesant este de ce PDSR a facut din condamnarea privatizarii centrul de greutate al campaniei electorale. Intr-o prima instanta, am putea constata ca atacurile de pe terenul privatizarii fac parte din strategia de intimpinare – pe care PDSR o stapineste la perfectie. Sa ne amintim ca, in campania electorala din 1996, imaginea PDSR a fost afectata de numeroase scandaluri de coruptie si de incetineala reformei si a privatizarii. Acum, partidul lui Iliescu si-a fabricat o scuza – "vedeti, privatizarea, vinzarea pe nimic a industriei nationale, nu este solutia" si o acuzatie – "actuala putere este hotul care striga «Hotii!»".
Dar miza este mai mult decit retorica. Tinta discursurilor PDSR este constituita de doua segmente importante de electorat, un segment important cantitativ – angajatii intreprinderilor cu pierderi, si unul influent – categoria directocratiei de stat si a birocratiei etatiste. Acuzind privatizarea, PDSR menajeaza o mare parte a Romaniei profunde, care accepta sa munceasca ineficient pe bani putin, care recurge la mica infractionalitate – furtul din intreprindere – in semn de compensatie mai mult psihologica decit materiala si care apeleaza la forme premoderne de supravietuire – trocul, economia domestica etc. Aceasta majoritate inactiva, cu simpatii etatiste, vulnerabila la populism, constituie sursa puterii PDSR. Pe de alta parte, aparatul managerial al intreprinderilor de stat furnizeaza principalii clienti cu pozitie ai PDSR (si ai PD). In timpul regimului Iliescu, statul a fost privatizat in folosul unei clientele care si-a tras beneficii din exploatarea preferentiala a averii publice. Privatizarea este o adevarata amenintare la adresa acestei categorii.
Privatizarea este necesara in Romania, ca si in restul Europei de Est, pentru ca investitorii locali nu dispun de lichiditate suficienta pentru marile investitii si nici de expertiza de calitate, pentru ca sistemul bancar autohton este precar, pentru ca in actualul context economic politicile protectioniste sint imposibile. Si, nu in ultimul rind, este necesara pentru ca statul, in ciuda oricaror pretentii, este un gestionar prost. Esecul actualei puteri in procesul de privatizare isi gaseste una din cauze si in faptul ca a cedat, asemeni PDSR, tentatiei de a profita de pe urma statului.
(Adrian CIOFLANCA)