Dolarul, militant sindical

Urite, incapatinate si puternice sint radacinile cu care trecutul economic si politic al Romaniei se incapatineaza sa ramina infipt in prezentul si viitorul nostru. Pe jumatate putred, cadavrul comunismuluI se grabeste sa umple cu duhoarea minciunii, ipocriziei si manipularii, imbracate eventual in haina nationala, fiecare coltisor de tara – in orice dimensiune am privi-o pe aceasta – de indata ce vreun vinticel al schimbarii, ratacit sau nu, incepe sa adie acolo. Si, mai presus de toate, acest cadavru, omniprezent si omniscient, se zbate sa supravietuiasca, cu disperare de muribund, cu toate ca nu se poate sa nu ii fie clar ca nu mai are sansa plenitudinii si ca altfel nu face decit rau, foarte mult rau celor pe care vrea sa-i ameteasca doar, pentru a le mai suge ceva din energia saraca, dar vitala atit pentru el si cit pentru ei. Evident, zbaterile acestei tirituri devin cu atit mai puternice cu cit suflul ce i-a mai ramas este mai puternic pus in pericol. Si nici o cale, fizica sau doctrinara nu este exclusa pentru atingerea scopuluI sau. Cea mai mare parte a timpului dupa 1989, dihania a fost stapina pe situatie. Cu trupul sau greu, hranit cu industria de stat – pe care ea a denumit-o patetic baza productiva a natiunii, a inabusit orice schimbare de esenta in economie, institutii, practici politice. Ingrasata pina in 1996, ea l-a infricosat destul de mult pe ignorantul Victor Ciorbea pentru ca acesta sa o lase in pace, consacrindu-l astfel ca un ghinion pentru istoria Romaniei. Cind, din toamna trecuta, presat din exterIor, Radu Vasile s-a lasat de scalimbaieli politico-lingvistice si s-a apucat salvator de treaba, jivina a simtit ca sosise ceasul confruntarii decisive, pe care daca o pierde, moare. Si a inceput sa loveasca. Pe toate planurile. S-au oferit un milion de noi locuri de munca si subventii pentru industrie; mesajul mesianic, pentru minti spalate da’ multe s-a exacerbat; s-a inceput timid, cu o greva ci, una colo; apoi au urmat mineriadele si "miscarile populare" conexe, una dupa alta; sindicatele s-au trezit sa ceara,m ca si cum pina atunci nu s-ar fi preocupat tot de bunastarea muncitorimii romane, "dublarea salariuluI minim" pe economIe, rinjind smechereste, in dispretul cel maI profund al logicii si al celor "reprezentati", care sint practic facuti timpiti in gura mare; si in sfirsit, cel mai recent, s-a incercat, daca nu declansarea, cel putin folosirea unui moment prielnic pentru dezorganizarea si a ultimului bastion de stabilitate economica a tarii, care asigura in acelasi timp si o legatura vitala cu exteriorul unei economii ce ar putea intra curind, in cele din urma, in convalescenta: piata valutara. Nimeni nu poate si nu vrea sa spuna ca piata valutara romaneasca era una din cale-afara de favorabila leului si ca a o destabiliza presupunea cine stie ce scenariu diabolic. Poate ca nci macar sa nu fie adevarata ipoteza ca o anumita banca romaneasca, avind in spate un anumit om politic si mai multi bizoni de afaceri ar fi creat panica initiala, cumparind valuta intr-un moment neprielnic BNR, care tocmai platea o alta datorie. Pina la urma, nu speculatorul e de vina, ci piata care ii prieste. A-l condamna, zicea Soros, e ca si cum a-i taia capul solului ce aduce o veste proasta. Abia ce s-a croit in jurul acestei devalorizari este cu adevarat grav si nu poate fi sub nici o forma separat de contrele dihaniei trecutului, carora le da o masa critica, de care chiar in aceste momente ea avea neaparata nevoie. Toata campania – in care o parte a presei e in cel mai bun caz in culpa – care s-a pus in scena zilele acestea are ca idee centrala, aproape nevoalat, faptul ca puterea, atit din prostie cit mai ales voit, din nu stiu ce motive, le-a facut, in intelegere cu FMI – sa ne amintim de zvonul cu acordul secret pentru 30.000 dolarul -, romanilor bucata. Cum s-ar zice, de-al dracului. Si pentru ca sint incompetenti si rai, vor sa faca inflatie si sa scada nivelul de trai, dolarul va creste in continuare. Pina la concluzia ca tot de aia "astia" inchid intreprinderi, pun biruri etc, nu mai e, evident, decit te miri ce. Nimeni – nici macar guvernul sau BNR nefiind, din pacate, in stare – nu a stat sa explice ca nimeni nu urca dolarul din rautate, ci pentru ca 10 ani am mincat 10 miliarde de dolari din banii altora si acum nu numai ca nu mai primim fara conditii, ba trebuie sa mai dam si inapoi. Ca daca banii astia nu ne-ar fi fost imprumutati, leul s-ar fi devalorIzat oricum la fel de tare, cu ani in urma, sau am fi trait mult mai prost decit am facut-o deja. Cit sa fie adevarat din isteria tip "romanii vor muri de foame" sau "tot ei vor plati, Doamne", de parca kirgizii ar trebuI sa plateasca pentru noi, isterie avind la baza ideea ca leul nu este demn de incredere si se va prabusi in curind cine stie pina unde? In primul rind, trebuie spus ca acesta este un domenIu in care nimeni, cu exceptia limitata a BNR, nu poate da verdicte decit daca e niscaiva vrajitorie la mijloc. Se pot insa aduce argumente. Deocamdata, Iinistitoare. Pe de o parte, datoria publica externa pe care o mai are de platit RomanIa este de doar 1,7 miliarde de dolari. Aproximativ 500 de milioane au fost deja platite, iar alte aproximativ 800 sint datorie privata, a bancilor si firmelor romanesti. Or, o mare parte din aceste 800 de milioane exista deja in banci si nu vor fi cumparate pe piata valutara. Datoriei publice de 1,7 miliarde i se opun rezerve actuale de 1,5 miliarde de dolari si inca un miliard in aur. Pe linga acestea, daca, impotriva vointei caracatitei de interese economice ale trecutului se incheie acordurile cu BM si FMI, vor mai intra inca 1,2 miliarde de dolari. In plus, dotata cu un nou acord stand-by, Romania ar putea iesi din nou pe pietele externe, facind rost de alte citeva sute de milioane, care ar fi destul si pentru sustinerea cursului si chiar pentru finantarea unui deficit limitat al contului curent. Pe de alta parte, dupa ce-si reinstaureaza autoritatea asupra pietei, fapt confirmat de inchiderea de ieri a cursului la 14825 de lei la dolar, BNR poate stopa un nou val inflationist si o noua depreciere prin sporirea ratelor dobinzilor si atragerea in depozite a leilor de pe piata. Daca de cursul de ieri depindea venirea la putere a unui "guvern de uniune nationala", se pare ca mineriada bancara nu a reusit. Daca insa mentalul colectiv va fi fost destul de mult viciat pentru a facilita o stopare a rasturnarii redutelor de putere a nomenclaturii beznei, ea avut succes. Ramine ca foarte mult sa depinda, conform orarului, de mineriada sindicala din aprilie, care va profita din plin de scaderea salariului echivalent-dolari. Ne vedem la greva. Dea Domnul ca si dupa. (Sorin MOISA)
Tranzitia subterana
Unul dintre cele mai neasteptate fenomene ale perioadei de dupa alegerile din 1996 este cresterea economiei subterane. Ne aducem aminte cu totii de scandalul public, intens speculat de fosta opozitie, al proportiilor pe care le luase economia subterana in perioada regimului Iliescu. In discursul acuzator al fostei opozitii, in special al CDR, fenomenul economiei subterane, subsumat ideii de coruptie de care regimul Iliescu se facea vinovat in cel mai inalt grad, era pus in relatie directa mai ales cu lipsa de reforma. Cum noua putere se declara profund reformista si, intr-o anumita proportie, chiar o dovedise, era de asteptat ca fenomenul sa inregistreze o implicita dezamorsare. Nu s-a intimplat astfel.
Dimpotriva. Economia subterana a inflorit, inregistrind acum cel mai inalt nivel din decembrie 1989 incoace. Si totusi nu e nici o contradictie. Desi e adevarat ca lipsa de reforma favorizeaza, implicit, dezvoltarea economiei paralele, aceasta nu inseamna ca, cel putin pina la un punct, odata demarata reforma, economia subterana va incepe sa descreasca. Intre cele doua variabile nu exista in mod necesar o relatie de interdependenta liniara. Ca si in cazul multor altor fenomene in care e implicat factorul uman, si in cazul de fata, cel putin pe o portiune de timp, variabilele respective intra intr-o relatie asa-zis perversa. Pentru a da un exemplu semnificativ, sa spunem doar ca, in ciuda unor evidente care tin de bunul simt, psihologia a demostrat ca, in anumite momente ale procesului de cunoastere, cresterea volumului de informatie acumulata provoaca o scadere si nu, asa cum pare logic, o crestere a nivelului de intelegere. Cu alte cuvinte, in anumite momente, cu cit afli mai multe despre un anumit lucru, cu atit il intelegi mai putin. Modelul functioneaza si in cazul multor altor fenomene, inclusiv in cel la care ne referim aici. Cel al relatiei dintre reforma si economie subterana.
Obiectiv vorbind, cresterea din ultimul timp a economiei subterane, in paralel cu o anumita accelerare a reformei, are logica ei. Explicatiile pot fi multiple. Una dintre ele pare sa tina de abuzul de legislatie, insotit de efectul secundar numit instabilitate legislativa, inevitabil intr-un proces de schimbari structurale rapide. Pe acest fond apar, pentru o perioada de timp, si tentatiile firesti de a eluda economia asa-zis reglementata. Dar ceea ce ne intereseaza aici, in legatura si cu recentele evenimente negative de pe piata valutara, e in ce masura fenomenul de mai sus se mai justifica. Cu alte cuvinte, problema pe care ne-o putem pune acum e daca mai e normal, in sensul modelului descris de noi, ca economia subterana sa creasca in continuare in paralel cu evolutia reformei. Noi credem ca nu, iar daca acest lucru continua sa se intimple, inseamna ca ne aflam deja in fata unui mare pericol. Un pericol pe care l-am putea numi revolta, sau, dupa un termen devenit stereotip, "mineriada" unei bune parti din economia privata impotriva statului si, implicit, a actualei puteri. Inainte de mineriadele esuate de la inceputul acestui an sustineam ideea conform careia, daca e sa analizam obiectiv evolutia Romaniei din ultimii ani, atunci nu avem nici un motiv acum sa ne mai temem de mineri. "Minerii lui 1999", sustineam atunci, trebuie cautati in alta parte. (Pavel LUCESCU)