Dorul de Ceausescu

Cu siguranta, nu "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", un documentar despre cum ar fi vrut Ceausescu sa ramina in istorie, e responsabil pentru situatia bizara de acum. Dar aproape nu-i zi in care sa nu se difuzeze, la macar una dintre televiziuni, o secventa din viata fostului dictator. Sint preferate mai ales scenele de familie, in care Ceausescu pozeaza intr-un tip de comitet. Urmeaza variatiunile: aventurile galante ale Elenei, micile rebeliuni ale lui Nicu, tristetile sexuale ale Zoei, dar si angoasele lui Valentin, probabil cel mai normal dintre toti. Dupa care se revine la Ceausescu si aflam despre abuzurile inspaimintatoare pe care le-ar fi suferit in puscarie, dar nu din pricina autoritatilor capitaliste, ci a tovarasilor de celula comunisti.

Ca sa fim drepti, despre tineretea lui Ceausescu se vorbea enorm si inainte de 1989. Dar se facea referire doar la "tineretea revolutionara’. Copil precoce fiind, imprastia manifeste, la 14 ani ii organiza pe studenti, iar inainte de a deveni major conducea uriasele manifestatii antiguvernamentale. Drept dovada, in manualele de istorie din gimnaziu era inserata o poza de pe la mijlocul anilor ‘30, unde in mijlocul unei mase de muncitori era plasat strategic capul lui Ceausescu, mult mai mare decit al celorlalti si, evident, fara vreun trup care sa-l sustina. Trucajul fotografic devenea  prilej de glume periculoase intre elevi, care nu se lasau chiar atit de usor prostiti.

Ciudat e ca mai degraba acum, cind ai acces neingradit la informatie, oamenii accepta manipularea. Prin romantarea vietii lui Ceausescu sint lasate de o parte cohortele de lingai care-i intretineau paranoia si diviziile de lichele care sustineau teroarea regimului comunist. Ceausescu nu mai este un criminal, ci un neinteles erou de telenovela, regretat astazi de majoritatea romanilor, pentru ca a vrut sa faca bine poporului, dar nu a fost lasat. S-au opus probabil agenturile straine.

Nu trebuie sa fii vreun geniu al Carpatilor ca sa intuiesti in spatele acestui prea-plin de amintiri du(b)ioase semnele unei nostalgii generalizate. Toata lumea vorbeste de tinerete. CV Tudor povesteste despre ce interviuri fabuloase facea el in anii ’70, dar uita sa adauge ca revista "Saptamina", in spatele careia statea fosta securitate, declansa mizerabile campanii de presa ce distrugeau vieti. Adrian Nastase rememoreaza concediile din anii ’80, cind calarea camile in desert, uitind ca restul populatiei statea in frig, in intuneric si la cozi. Din pacate, au uitat si ceilalti.

Reconstruirea unui ieri mai bun se face in opozitie cu uriciunea zilei de azi. Milioane de romani se considera parte a unei noi si blestemate generatii de sacrificiu. Gresit! Exista doar generatii care se distrug singure, prin deciziile proaste care se iau in unanimitate. Dar nimeni nu recunoaste ca a gresit. La noi, totul se justifica. Asa ne descurcam atunci. Asa ne-am descurcat mai tirziu. Dar din aceasta vesnica invirteala, mai tot romanul ramine cu un vertij in cap si cu o gilgiiala in suflet. Nu-i dorul (ca si doina de jale) un cuvint profund romanesc?

In curind, va urma un dor de Iliescu. Si, nu o sa va vina sa credeti, dar peste vreo 20 de ani, chiar un dor de Basescu!

Psihologii sustin ca avem nevoie de povesti, pentru ca ne prelungesc viata. Dar de ce sa traiesti mai mult cind totul in jur e atit de cenusiu? Pentru a asculta cit mai multe povesti. Ceea ce se constituie intr-un veritabil paradox. Sau intr-o alta poveste. Despre esec, ignoranta si uitare.