Drumul spre Mafie

"Vori v zakone". Asa se numesc in Rusia mafiotii care percep taxe de protectie si fac legea in diferite zone ale oraselor, strict delimitate in negocierile/confruntarile cu bande rivale. Evenimentele de la Brasov de la sfirsitul saptaminii trecute, cele de la Caracal de acum o luna si permanentele confruntari din cartierele bucurestene arata ca Romania dovedeste o nefericita abilitate de a se sincroniza cu Rusia. Plecind de la modelul rusesc, trebuie sa spunem din capul locului ca evenimentele de care pomeneam sint semnul ca mafiile locale au inceput asaltul pentru cucerirea (infiltrarea) structurilor statului. Aceasta este prima faza in "procesul" de mafiotizare a statului. Proces care va continua ineluctabil daca autorattile nu se trezesc.
Datele de pina acum sint dezarmante: politia din Brasov se declara gata sa negocieze cu sefii bandelor rivale si nu oriunde, ci la sediul Politiei, procurorii aflati la fata locului spun ca nu au probe, desi in fata lor erau fluturate sabii Ninja si topoare, jandarmii sint gata de lupta, dar nu primesc ordin de la nimeni, liderii mafioti dau interviuri pentru diferite posturi TV sau sint trimisi de seful politiei sa-si linisteasca oamenii etc, etc. Am vazut ca statutul si atributiile Politiei se negociaza, nu se impun, am vazut cum procurorii se iau de guler cu politistii, am vazut un primar neputincios caruia nu i se respecta ordinele. Socant este ca seful Politiei nu se ocupa cu respectarea legilor, ci cu negocierea. Acesta este primul efect nefast al exemplului dat de premierul Radu Vasile cind a decis sa negocieze cu minerii lui Miron Cozma.
Cireasa pe tort au pus-o chiar valutistii din Brasov: ei au inceput "dezvaluirile" privind legaturi ale Politiei si Procuraturii cu capii lumii mafiote. Aceasta arata, daca mai era nevoie, ca lucrurile nu sint deloc simple, ca razboiul nu se duce intre baietii buni – politistii si baietii de cartier. Intimplarile sint cuprinse de o picla lesioasa ce inseamna coruptie, spaime, compromisuri, ezitari, lipsa de responsabilitate, salarii mici, conivente interesate cu traficanti, proxeneti si raketi. Daca uitasem cumva – din cauza unui sentiment de jena – cum arata Romania profunda asa cum a iesit la iveala in timpul mineriadelor, e timpul sa realizam ca turbulentele la care asistam nu au nevoie de cauze politice sau economice (asa cum se grabeste sa constate marxizant Ion Iliescu) pentru a iesi la iveala. Mafiile isi fac locul acolo unde circula bani mai multi si nu dispar daca creste nivelul de trai al populatiei, ci daca autoritatile isi fac treaba cu rigoare si promptitudine.
De ce politistii sau procurorii nu-si fac datoria? Din cauza banilor? Posibil, numai ca, dupa acest criteriu, ar trebui ca profesorii sa fie cei mai mari corupti, cei mai mari ticalosi. Este clar ca politistii sau procurorii fac pactul cu diavolul pentru ca acesta le da senzatia de putere perversa, pentru ca ii face sa guste din fructul oprit. Am vazut din aventurile erotice ale unor procurori craioveni ca reprezentantilor statului le place sa abuzeze de putere, sa se comporte arbitrar, asa cum o fac sefii mafioti. Retelele de prostitutie nu s-ar dezvolta fara dorinta politistilor sau procurorilor de a fi actori in "societatea de consum". Semi-oficializarea meseriei de valutist nu s-ar intimpla daca foarte multi politisti nu s-ar infrupta din verzisori sub forma unor … taxe de protectie.
Bine spunea procurorul general al Romaniei, Mircea Criste, ca "imaginea justitiei este cu nimic mai rea decit imaginea societatii". Numai ca aceasta propozitie pare a fi formulata de un filosof sau cel mult de un editorialist, si nu de un om care este platit ca lucrurile sa nu arate asa. Evenimente ca acelea de la Brasov nasc mai multa filosofie decit actiune. Iar responsabilitatea nu e nicaieri. (Adrian CIOFLANCA)
Dreptatea cu doua fete a celor puternici
Zeci de mii de refugiati parasindu-si casele distruse si fugind din calea atacurilor aeriene; rafinarii, fabrici, relee de televiziune, sosele distruse de bombe; sate intregi rase de pe suprafata pamintului. Toate aceste grozavii ne aduc in memorie un tablou teribil de cunoscut: Kosovo in timpul bombardamentelor Aliantei Nord-Atlantice. Din pacate, istoria se repeta, dar de data aceasta cea care arunca bombele este armata federala rusa, iar cei care se uita cu teama spre cer sint civilii ceceni.
Vladimir Putin, belicosul prim-ministru rus, a explicat bombardamentele prin nevoia Moscovei de a-i lichida pe luptatorii islamisti care, spune el, de pe teritoriul Ceceniei patrund in Daghestan, pentru a aseza acolo leaganul unui preconizat stat islamic caucazian, cu pretentii de independenta fata de Rusia. O solutie surprinzatoare aleasa de Moscova, daca ne gindim ca Rusia se pronunta ferm, in timpul conflictului din provincia iugoslava, pentru o solutie negociata intre liderii occidentali si presedintele Milosevici. Nu atit de surprinzatoare insa daca avem in vedere precedentele ursului rus in orice situatie cind a fost calcat pe bataturi. Se pare ca nici de aceasta data Rusia nu are intentia sa schimbe aceasta politica de forta si sa rezolve problema caucaziana exclusiv prin metode politice, adica exact ceea ce recomanda cu atita insistenta Occidentului cu doar citeva luni in urma. Declaratiile politicienilor rusi arata fara nici o urma de ambiguitate ca Kremlinul nu are de gind sa-si bata capul cu negocieri cu cecenii. Mai mult, loviturile aeriene sint sustinute in unanimitate nu numai de elita politica, ci si de societatea rusa (pozitie explicabila insa nu doar prin socul suferit de rusi dupa atentatele islamiste care au lovit in special Moscova, ci si prin decenii de indoctrinare sovietica in spiritul "marii Rusii").
Avioanele rusesti care isi lanseaza rachetele asupra teritoriului cecen aduc insa in prim plan si o problema mult discutata: aceea a pierderilor colaterale. Invocate de Moscova ca argument forte in sprijinul negocierilor in cazul Kosovo, pierderile suferite de populatia civila nu lipsesc nici din framintata republica cecena. Dar situatia risca sa devina mult mai grava in Caucaz pentru ca, dupa cum se pare, Rusia a imprumutat intreg arsenalul metodelor punitive ale NATO, fara insa a acorda si asistenta umanitara necesara populatiei civile. Mai mult, granita spre Ingusetia vecina, unde au ajuns deja aproximativ 20.000 de refugiati, a fost inchisa, adaugind astfel o sursa suplimentara de neliniste pentru populatia civila, cea care, ca in orice conflict armat, este cea mai afectata de atacurile avioanelor rusesti.
Mai grav insa este faptul ca bombardamentele ruse pot fi ineficiente pentru anihilarea combatantilor whahabiti, caz in care va cistiga greutate optiunea unui atac terestru – o eventualitate cu consecinte greu de prevazut atit pentru civilii ceceni, dar si pentru rusi, din a caror memorie colectiva umilirea suferita in precedentul razboi ruso-cecen, din 1994-1996, nu a disparut inca. Chiar daca invadarea Ceceniei nu este, deocamdata, iminenta, desfasurarea unor forte impresionante in apropierea granitei cecene, in conditiile in care Rusia nu-si poate permite acest lux fara a intentiona sa inceapa o ofensiva, i-a facut pe analisti sa considere ca masinaria militara rusa nu va sta cu miinile in sin asteptind ca oamenii lui Basaev si ai lui Khattab sa apuce sa-si linga ranile si apoi sa ocupe din nou satele daghestaneze. Perspectiva unui conflict de durata si, implicit, a unei catastrofe umanitare este totusi probabila, deoarece, cu toate apelurile la dialog ale presedintelui cecen Aslan Mashadov, fost colonel in Armata Sovietica, este putin probabil ca Moscova sa plece urechea la aceste cereri, nimeni necrezind ca acesta mai are suficienta autoritate pentru a opri declaratul jihad islamic.
Situatia din Caucaz este asemanatoare (chiar daca nu similara) celei din Kosovo. Ambele pun in discutie problema dublelor standarde pe care marile puteri le adopta in politica lor, standarde care tin cont mai degraba de dreptul puterii decit de puterea dreptului intr-o lume in care, parafrazindu-l pe Orwell, "unii sint mai egali decit altii". (Ionel Afrasinei)