Dupa Constantinescu

miercuri, 19 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 Dupa Constantinescu

Daca voi nu ma vreti, atunci nici eu nu ma vreau. Emil Constantinescu s-a suparat rau de tot. Aproape definitiv. Nu mai candideaza la presedintie, nu mai vrea nici o alta demnitate publica. S-a saturat de Romania. E dreptul sau, ca si al oricarui alt cetatean roman. Diferenta tine de responsabilitate. Suparat si scirbit de ceea ce i se intimpla de vreo doi ani incoace, Emil Constantinescu a ignorat, se pare, un lucru esential. In politica, daca te consideri invins nu e recomandat sa dai vina pe altii. Nimeni nu l-a obligat pe Emil Constantinescu sa devina presedinte. Iar daca a ajuns, el e primul responsabil daca se intimpla sa esueze. Ramine insa meritul sau de a se fi retras din competitia politica inainte ca un asemenea gest sa fi devenit inutil. Emil Constantinescu lasa un loc liber intr-un moment in care acesta mai poate fi ocupat cu succes de altcineva. Cel mai probabil acest altcineva va fi Mugur Isarescu. Sansele lui de a cistiga alegerile prezidentiale din toamna sint foarte mari. Cu o singura conditie. Ca in spatele lui sa existe o structura politica solida si credibila. Prezenta lui Isarescu la Cotroceni are nevoie de o justificare in plus in ochii electoratului. In acest moment, el este apreciat exclusiv pentru competenta sa in domeniul economic. Daca nu convinge ca o asemenea competenta poate fi exploatata cu folos si din postura de presedinte, atunci degeaba ar mai candida. O garantie in acest sens nu poate veni decit din partea unei forte politice. E o problema care ramine de rezolvat. Din nou, liberalii au cel mai greu cuvint de spus. Prin iesirea din cursa a lui Emil Constantinescu, PNL trebuie sa-si reevalueze politica de aliante. O alianta cu ApR in conditiile in care Melescanu nu renunta si el la candidatura pentru presedintie devine inutila. In negocierile cu ApR, liberalii au acum doua monede de schimb. Ele se numesc Isarescu si Stolojan. In orice combinatie de tip presedinte-premier dintre cei doi, sprijinita de PNL, Melescanu pierde. Dovada ca acum liberalii isi permit sa negocieze din nou cu taranistii, lucru de neimaginat pina la retragerea lui Emil Constantinescu din competitie. PNL joaca acum la doua capete, cu sanse mari de a profita de ambele. Convine sau nu unora sau altora, PNL va trebui sa fie "vioara intii" in orice structura politica in stare sa sustina cu succes un candidat ca Isarescu sau Stolojan in cursa pentru Cotroceni. Daca e sa tragem primele concluzii, ele ar suna astfel. Retragerea din cursa pentru presedintie a lui Emil Constantinescu relanseaza sansele actualei puteri in alegerile din toamna. Daca va candida la presedintie, Mugur Isarescu e cel potrivit pentru a juca rolul de focalizator al unei noi formule politice alternative la PDSR. Aceasta presupune insa schimbari radicale in tabara puterii, de la lideri politici pina la formule de aliante. Teodor Melescanu e cel mai afectat de noua conjunctura politica. Daca nu va renunta la candidatura pentru Cotroceni, risca sa-si distruga inclusiv propriul partid. In ceea ce priveste PDSR si Ion Iliescu, sansele acestora depind acum exclusiv de ceea ce se va intimpla in tabara puterii. (Pavel LUCESCU)

Comentarii