Iliescu, bulibasa

O mie de oameni sint uneori prea multi, daca este vorba de o intrunire politica. Rareori ei ajung la o unanimitate de vederi. Intr-o atmosfera entuziasta, Consiliul National al Partidei Romilor a votat simbata o intelegere electorala cu PDSR. Aceasta priveste atit colaborarea la alegerile locale si la cele legislative, cit si sustinerea lui Ion Iliescu drept candidat la presedintie. Decizia a fost motivata de faptul ca PDSR si Ion Iliescu sint singurele forte politice care au acordat o atentie acestei formatiuni. In plus, actualul presedinte, pe care l-ar fi sustinut in 1996, i-ar fi dezamagit teribil pe membrii acestui partid.
Entuziasmul este un sfetnic de circumstanta. Atentia pare sa fi fost insa cu totul speciala, de vreme ce, minute in sir, participantii au strigat: Iliescu, presedinte! Discursul lui Ion Iliescu a fost, ca de obicei, tern si echivoc, iar promisiunile facute de PDSR tin mai mult de Tiganiada : locuri de munca pentru tigani, programe sociale etc. Nimeni nu poate crede serios in ele. Ce a provocat atunci acest val de entuziasm? Sint tiganii un electorat de luat in seama? Sint pregatiti Ion Iliescu si PDSR pentru o noua atitudine fata de tigani?
Cu exceptia momentului 1990, cind tiganii au reprimit o parte din bunurile sechestrate de Ceausescu, regimul Iliescu a avut o atitudine mai curind ostila, daca nu chiar sovina, fata de lumea tiganeasca. Ion Iliescu insusi a respins in 1996 o alianta cu Partida Romilor, preocupat in primul rind de efigia sa de roman autentic. Nu trebuie uitat ca, in iunie 1990, tiganii au fost, alaturi de studenti, victimele preferate ale campaniei contra opozantilor regimului, desi acestia il sprijinisera pe Ion Iliescu in campania din 1990.
Acum insa nationalismul PDSR si al lui Ion Iliescu nu pare sa-i deranjeze pe etnicii tigani. Ei simt ca poate fi vorba de un nationalism pur retoric, care tine de gindirea natural autarhica a liderilor PDSR. Ei nu cred ca atmosfera fundamentalista pe baze etnice poate derapa oricind intr-un regim totalitar. Aceasta arata ca tiganii nu par sa aiba o constiinta de tip civic. Ion Iliescu, despre care se spune ca ar fi pe jumatate etnic tigan, are un discurs care le este cunoscut. Nu le vorbeste de Europa, de FMI, de austeritate etc. Ion Iliescu le apare, probabil, ca un bulibasa prietenos si smecher.
Dar in spatele acestei decizii nu pot fi excluse interese economice. Baronii lumii tiganesti, implicati in majoritatea lor in mari scandaluri financiare, s-au descurcat cu mult mai bine sub regimul Iliescu. Acesta functiona dupa un cod care le era cunoscut. Intreprinderile mamut proprietate de stat, pe care le-a sustinut regimul Iliescu, sint un partener ideal pentru marile inginerii financiare ale lumii tiganesti. In plus, o administratie de stat coruptibila este exact ceea ce au nevoie clanurile tiganesti, in general putin amatoare sa-si achite impozitele. De asemenea, sa mai spunem ca o politica sociala generoasa este mult mai interesanta pentru familiile tiganesti decit una de austeritate, care incurajeaza munca, responsabilitatea individuala si seriozitatea.
Dar care este puterea reala a partidului condus de Nicolae Paun si Madalin Voicu? Lumea tiganeasca este poate cea mai importanta comunitate din Romania (peste trei milioane, dupa unele surse), care, teoretic, poate decide alegerea presedintelui tarii si inclina balanta compozitiei parlamentare. In cazul Partidei Romilor, dupa spusele liderilor, ar fi vorba de peste un milion de membri, dar cifra trebuie luata cu mare prudenta. Nu se stie, de asemenea, citi dintre acestia sint cu adevarat electori. Totusi, forta sa trebuie luata in seama. Organizata gentilic, aceasta comunitate pare a fi foarte disciplinata. Este greu de spus pina unde merge aceasta. Nu se stie, de asemenea, care va fi reactia celorlalte grupari tiganesti, cunoscute fiind fracturile dintre acestea.
In cazul membrilor Partidei Romilor, entuziasmul afisat n-a lasat loc la negocieri. Probabil, liderii au fost obligati de opinia curenta sa faca acest pas. Acesta este un semnal electoral interesant. Tiganii formeaza o populatie conformista, cu un spirit oportunist recunoscut, si ei au ales sa fie de partea presupusului cistigator in alegeri. Se poate spune ca Ion Iliescu culege inca o data beneficiile sondajelor, care lasa impresia ca este purtat de un puternic curent de opinie. N-ar trebui sa uitam ca tiganii sint populatia cea mai expusa in fata saraciei, ceea ce-i face o victima sigura a populismului. Acest vot pentru fostul presedinte poate indica faptul ca societatea in ansambul sau este tot mai putin dispusa sa lupte contra populismului de tip Ion Iliescu. O buna parte dintre romani, care se afla, ca si tiganii, la marginea societatii, vor paradisul imediat. Capitalismul, propus de actuala echipa de la putere, este prea nesigur, feroce si indepartat.
De altfel, episodul pune in lumina strategia electorala a PDSR si cine sint sustinatorii entuziasti ai lui Ion Iliescu: pensionarii nostalgici (Partidul Pensionarilor), nomenclatura din diverse organizatii socialiste de tip ACR, amatorii de teleeurobingo si telenovele de la Antena 1, care sustin prin audienta fantomaticul PUR al lui Dan Voiculescu. In acelasi timp, el ne ofera o imagine asupra populismului romanesc. Nationalist, Ion Iliescu se afiseaza un prieten al minoritatilor. El este deopotriva prieten cu evreii si prieten cu antisemitii. Pentru el, retorica politica este un discurs in sine, care are rolul de a aduna puncte lectorale, fara nici o legatura cu un proiect politic anume. Cuvinte pentru voturi. (Florea IONCIOAIA)
"Bolovanul" Bosman
Recent, forul care pastoreste fotbalul din intreaga lume, FIFA, a anuntat ca doreste sa elimine, in masura posibilitatilor, citeva dintre efectele malefice ale introducerii regulii Bosman in privinta transferurilor fotbalistice, regula inghitita pe nemestecate de continentalii nostri de la UEFA la recomandarea curtii de justitie a Uniunii Europene. Pe de alta parte, insasi comunitatea europeana, prin comisarul pentru cultura, Viviane Reding, a ajuns sa admita ca unele dintre consecintele acestei reguli, in esenta, patrunsa de spiritul democratic european, ar putea fi rediscutate. In urma unor negocieri cu organismele UE, forul fotbalistic mondial va lua, se pare, unele hotariri importante in aceasta directie. In ceea ce ne priveste, sintem tare curiosi ce ar mai putea face FIFA in acest domeniu, pentru ca a atenua consecintele regulii Bosman este similar cu a opri un bolovan clintit din virful muntelui, ce se rostogoleste.
Daca fotbalul european a ajuns mai aristocratic ca niciodata, daca diferentele dintre cluburile bogate si cele sarace se maresc pe zi ce trece, daca "Liga Campionilor" si "Cupa UEFA" au ajuns niste competitii elitiste, la care, practic, nu pot patrunde decit cei mari, daca salariile fotbalistilor de frunte ai Europei au ajuns la niste cote greu imaginabile, daca interesul pentru cresterea tinerilor jucatori a scazut pina la anulare, daca imensele companii de televiziune au ajuns sa dicteze in fotbal, toate acestea se datoreaza acelei faimoase reguli adoptate acum patru ani de UEFA, sub presiunile comunitatii europene. In 1995, un proces al unui obscur fotbalist belgian, Jean-Marc Bosman, a ajuns pe masa Curtii Europene de Justitie. Jean-Marc a vrut sa fie declarat "jucator liber" la incheierea contractului cu clubul sau. Atunci, onorabilii euro-juristi au aflat, cu uimire, ca fotbalul are alte reguli decit restul activitatilor productive. Au aflat ca un jucator poate fi vindut si dupa expirarea contractului cu clubul la care era angajat si ca, spre deosebire de companiile industriale sau de orice alta natura, exista limitari de ordin etnic-national in ceea ce priveste structura unei echipe de fotbal. Si ca atare, UEFA a fost obligata sa declare liberi jucatorii care si-au incheiat contractul cu clubul jucator, ei avind dreptul sa se angajeze la orice alt club, fara alte pretentii din partea celui la care evoluase pina atunci, si sa dea dreptul cluburilor sa angajeze jucatori straini fara nici un fel de limitare. Astfel, s-a ajuns ca, de exemplu, Arsenal Londra sa fie mai degraba o echipa italiana decit engleza, iar Barcelona sa aiba mai multi olandezi in teren si pe banca tehnica decit spanioli. Pe de alta parte, datorita faptului ca super-fotbalisti, la sfirsit de contract, pot fi angajati gratis, a crescut exponential ponderea investitiilor salariale. Pe masura ce jucatorul se transfera de jos in sus, salariul sau se mareste considerabil, el ajungind sa fie inaccesibil cluburilor mai modeste, chiar in conditiile cind, datorita virstei, randamentul sau scade. Este, de exemplu, cazul romanului Florin Raducioiu, care nu mai poate fi util, datorita virstei, unui club mare si, in acelasi timp, este inaccesibil unuia mai modest, din pricina grilei salariale. Tot mai mult si mai mult, cluburile de prim rang din Europa au facut presiuni ca accesul in marile competitii sa fie limitat la maximum. Intr-adevar, pentru vedetele Barcelonei, obisnuite cu hotelurile de superclasa, o deplasare in Letonia si Malta pare a fi un calvar.
Poate ca aceasta evolutie a evenimentelor n-ar fi stirnit o asemenea reactie din partea oficialilor UEFA si FIFA, daca bolovanul aruncat de Bosman nu s-ar fi lovit de stinca "Media Partners". Anul trecut, o companie de televiziune italiana reusise sa atraga accepturile celor mai bogate cluburi europene, pentru un campionat european "inchis", al supercluburilor: nimeni nu promoveaza, nimeni nu retrogradeaza de acolo, cluburile participante neavind alte obligatii in afara de faimosul campionat "Media Partners". Manchester United, de exemplu, n-ar mai fi participat in campionatul sau Cupa Angliei, iar jucatorii sai, iesiti de sub egida UEFA, n-ar mai fi avut nici un fel de obligatii de a-si elibera jucatorii pentru meciurile echipelor nationale ale tarilor lor. In aceasta situatie, UEFA si FIFA si-ar fi pierdut controlul asupra fotbalului, Cupa Mondiala, Campionatul European si competitiile intercluburi in organizare proprie urmind a fi vaduvite din ce in ce mai mult de fotbalisti de valoare. UEFA a trebuit sa faca un nou compromis cu cluburile mari, pentru a-si pastra existenta, prin care competitiile europene, desi in aparenta deschise, au ajuns in forma de astazi, in care accesul in rindul elitei este, practic, de neatins.
Acum, UEFA tace ca mortul in papusoi, in timp ce FIFA a trecut in fruntea luptei pentru salvarea a ceea ce mai poate fi salvat. Lucru explicabil, fiindca Sepp Blatter, presedintele din 1995 al UEFA, cel care, fortat de Bosman si Uniunea Europeana, a rostogolit bolovanul la vale, este acum in fruntea fotbalului mondial. Dar, oare, poate fi oprita aceasta stinca? Eliminarea regulii Bosman, acum, in 1999, ar insemna o catastrofa mult mai mare decit adoptarea ei, in 1995. Instantaneu, marile cluburi europene se vor trezi cu jucatori pretentiosi, cu care n-au ce face: fie prea scumpi pentru a fi cumparati de cluburile mici (pentru ca acelea mari vor fi saturate), fie datorita unei relimitari a numarului de stranieri. Pe de alta parte, valoarea jucatorilor va scadea din cauza unei previzibile "inflatii" fotbalistice, in consecinta, vor scadea si drepturile salariale. Fireste, jucatorii vor fi in fruntea nemultumirilor, si orice companie gen "Media Partners" ar avea sanse foarte mari de reusita in a prelua comanda fotbalului de inalta clasa. Cluburile mici, cele care spera ca vor fi avantajate de o astfel de masura, ar putea primi anumite compensatii din partea celor mari, la plecarea jucatorilor la sfirsit de contract, dar asta numai daca FIFA isi va mentine controlul asupra gruparilor bogate.
Fireste, se cauta o cale de mijloc, dar este greu de presupus ca ea exista. A anula consecintele regulii Bosman, pare a fi similar cu a sari din mers, dintr-un tren cu viteza maxima, in sens invers deplasarii. De aceea, stirneste un larg interes ce va hotari FIFA in decembrie in concordanta cu organismele europene. Desi tare ne temem ca orice compromis e imposibil ! (Nicolae GRECU)