Nu ne scoatem!

Romania s-a dus la Campionatele Mondiale de atletism din Coreea de Sud cu opt atleti, cea mai discreta participare autohtona din istoria competitiei. Este adevarat, Coreea este cam departe, transportul costa, iar mincarea este scumpa, daca nu te multumesti cu condimentatele preparate coreene sau alte grozavenii specifice zonei. Spre comparatie, la Campionatele Mondiale de acum patru ani, desfasurate la fel de departe (la Osaka, in Japonia), delegatia Romaniei a cuprins 30 de atleti. Si chiar cu o prezenta mult mai numeroasa, n-am obtinut nici o medalie, dar am cistigat experienta. Experienta nu este rea, fiindca un sportiv tinar, chiar daca nu urca pe podium, simte in premiera atmosfera la o mare competitie si devine mai puternic la concursul urmator. Anul acesta, harnicii (puneti dumneavoastra ghilimelele) diriguitori de la Federatia Romana de Atletism au mers pe cartea economica si, pentru ca sansele la medalii nu pot fi calculate cu precizie, s-au ascuns in spatele baremului B. Cine face baremul B, merge la Daegu, cine nu, sta acasa!

Dar ce este acest barem B? Reprezinta o performanta obligatorie pentru ca o tara sa inscrie al doilea concurent intr-o proba. Cu baremul A, extrem de accesibil, poti trimite la Mondiale, daca te tin banii, cite un sportiv la fiecare intrecere de concurs. Vrei sa trimiti doi-trei atleti pe proba? Trebuie ca acestia sa faca baremul B. Sistemul impus de Federatia Internationala (IAAF) este foarte corect, limitind numarul de atleti inscrisi, dar in acelasi timp, permitind natiunilor mai putin dezvoltate sa ia contact, totusi, cu competitiile de acest gen. Ca sa nu mai spunem ca IAAF finanteaza, pentru tari aflate la coada ranking-ului mondial, prezenta a cite unui sportiv la un numar foarte limitat de probe. Nu este cazul Romaniei, dar, dupa cum se prezinta acum atletismul romanesc, nici n-ar fi prea departe de o asemenea situatie.

Pina acum, Romania trimitea delegatii relativ numeroase, pe linga cei care faceau baremul B fiind inclusi destui tineri cu perspectiva, tocmai pentru a capata experienta de concurs. Acum, s-a renuntat la astfel de concesii. Pina si obiectivul a fost nespus de modest. Nu s-a spus nimic de medalii, doar doua-trei clasari pe locurile IV-VI. Un obiectiv rusinos pentru tara care stralucea prin Gabi Szabo, Lidia Simon, Violeta Szekely sau Ionela Tirlea, dar iata ca la Daegu nici acest obiectiv nu poate fi indeplinit decit daca aruncatoarea de ciocan Bianca Perie face vreo minune si… ne scoatem.

De fapt, obiectivul conducatorilor romani ai celui mai important sport este acesta: "sa ne scoatem". In ultimii ani, "ne-au scos" doar doi atleti, Nicoleta Grasu si Marian Oprea, iar la Olimpiada de la Beijing a sclipit maratonista Constantina Tomescu. In timpul Jocurilor chineze, era chiar euforie mare pe salile FRA: avem aur la maraton, Oprea si-a revenit si a ocupat locul V, Cristina Casandra a fost tot pe acolo, dupa o cursa magnifica, doar Nicoleta a ratat, dar se mai intimpla, au coplesit-o emotiile, insa avem o miscare puternica in atletism, care ne va aduce, in viitor, multe alte medalii.

Iluzie optica, iluzie auditiva, iluzie olfactiva. Nu vedem nimic, nu auzim nimic, nu mirosim nimic, iar atletismul romanesc merge pe pipaite. Cum nimic? Sorin Matei, nea Nicu Marasescu si ceilalti oficiali se lauda cu marile performante obtinute la nivel de tineret si juniori, dar la seniori sintem zero. Ce inseamna titlurile mondiale si europene la aceste nivele? Inseamna ca atletismul nostru are potential, talente numeroase si antrenori priceputi. In cele mai multe cazuri, un campion mondial de juniori conteaza serios peste citiva ani (daca nu chiar imediat) in competitiile de seniori. Ce au ajuns Bolt, Chambers, Barbora Spotakova, toti campioni de tineret (nume luate la intimplare), stie toata lumea. Ce au ajuns Mioara Cosulianu, Ovidiu Tat, Ionut Punga (iarasi trei nume de campioni, luate la intimplare)? Foste talente, vietuind din amintiri.

Iar daca vedetele competitiilor juvenile se plafoneaza, aceasta reflecta incompetenta conducatorilor. Ceea ce se traduce prin aceea ca nu avem stadioane, nu avem sali, nu avem concurenta interna, nu avem calendar, nu avem, in sfirsit, un miting atletic cit de cit international (sa nu spuna nimeni ca nationalele noastre, cu doi-trei invitati din Cipru si Basarabia, reprezinta o competitie internationala). Nu spune nimeni sa avem un Grand Prix in Romania (desi la Ostrava au fost si Bolt si Powell si alte stele), dar macar un "permit meeting" se poate organiza. Stim refrenul: "nu sint bani", guvernul da fonduri sportive pentru sport, iar sponsori nu se gasesc. Sigur ca nu se gasesc sponsori cazuti din cer, numai ca acestia trebuie cautati si atrasi. E prea complicat!

Asadar, trebuie sa se intimple vreo minune. Sa ne scoatem. Poate-poate Bianca Perie obtine rezultatul vietii in finala de duminica. Doar e campioana mondiala si europeana de cadete, junioare, tineret, nu? Daca aruncatoarea noastra de ciocan obtine vreo medalie este foarte bine pentru ea, dar nu prea bine pentru atletismul romanesc. Pentru ca inseamna ca "ne-am scos", din nou! Dar, cel mai probabil, de data asta nu ne scoatem! Si atunci ne intrebam daca n-ar fi mai bine "sa-i scoatem" pe cei care adorm pe hirtii la Federatia Romana de Atletism.