Ofensiva socialista

Un singur lucru ii uneste pe politicienii romani, indiferent de culoarea lor politica, in momentul in care sint pusi sa analizeze ceea ce numim deja a
cincea mineriada.Toti recunosc faptul ca din politica actualului guvern lipsesc programele de protectie sociala, recenta mineriada fiind dovada suprema. Minerii, in frunte cu Miron Cozma, sint niste salbatici, ba chiar au incercat, avind in spate forte politice interesate, o lovitura de stat. Dar, in ciuda acestor abordari consacrate deja, guvernul ar trebui sa-si regindeasca strategia si sa-si "acompanieze" in mod serios orice masura de reforma printr-o alternativa sociala.
Mineriada a cincea le-a bagat in cap tuturor politicienilor o idee tabu: "Atentie la protectia sociala". Organismul numit Romania nu poate fi tratat cu bisturiul fara anestezie. E deja clar pentru toti politicienii ca, in lipsa anesteziei, in termeni politici protectie sociala, romanii sar de pe masa de operatie si-i dau in cap chirurgului. Adica guvernului.
Iata ce-a mirosit, oportun, nasul fin al pedistilor. Daca acum vreun an de zile mirosea a reforma cu orice pret, motiv pentru care Ciorbea era exact "capului Motoc" de care avea nevoie opinia publica, acum, cind sloganul zilei e "protectia sociala", PD e din nou pe faza. Pe 4 martie, spune PD pe baza de documente, expira sansa actualului guvern de a rezolva lucrurile. In caz contrar, pa si pusi.
A rezolva lucrurile in lumina noilor conditii create de a cincea mineriada inseamna a face reforma, dar cu conditia aplicarii unui program de protectie sociala.
Baieti isteti, pedistii nu s-au lasat depasiti de evenimente. Un proiect de masuri sociale fusese deja lansat cu destul tam-tam de catre PD, cu doua luni in urma si, culmea culmilor anticiparilor, chiar atunci cind guvernul Vasile dadea semnalul reformei dure. Le mirosea pe acea vreme baietilor lui Petre Roman a mineriada? Probabil, din moment ce, fiind la guvernare prin ’91, au simtit pe propria piele bitele armatei lui Cozma.
Si uite-asa, cu putin noroc, putem anticipa deja o noua miscare politica de avangarda.
Un puci, ar spune taranistii infocati, o noua aripa politica majora, ar spune analistii, o noua etapa in evolutia Romaniei spre progres, vor spune pedistii lui Petre Roman. Sau, cum le place liderilor PD sa spuna, "asa nu se mai poate". Se poate insa altfel.
Cu putin noroc, adica tocmai atunci cind, din reforma inteleasa ca privatizare pe baza de comisioane nu mai "curge" nimic, se pot gindi si la alte aliante. Poate PDSR, poate si ApR, oricum ceva care suna "social-democrat".
Peste citeva luni, insa, n-ar suna rau. Cui ii mai pasa acum de comunisti si anticomunisti, sloganul lui ’92, sau de reformisti si conservatori, calul de bataie al alegerilor din ’96. Acum se poarta "protectia sociala". (Pavel LUCESCU)
Oportunitatea Kosovo
Paradoxal, desi este o problema care nu se discuta cu placere nici la Washington si nici in calcelariile membrilor europeni ai NATO, evenimente fara nici o legatura cu aceasta alianta amintesc din ce in ce mai des ca reforma Aliantei nu mai poate fi aminata. Masacrul de acum o luna din localitatea Racak a provinciei Kosovo, cind circa 40 de civili albanezi au fost macelariti de fortele sirbe, a adus din nou in prim plan divergentele dintre SUA si Europa in plan militar si, implicit, a relansat negocierile privind oportunitatea unei interventii in forta a NATO. Aparent, Romania este depasita de evenimente. Insa unele luari de pozitii ale oficialilor aliantei arata ca, in realitate, lucrurile nu stau deloc asa.
Acum doua luni, in timpul vizitei presedintelui senatului Romaniei in Spania, seful diplomatiei spaniole a transmis oficialului roman ca tara sa va sustine in continuare eforturile noastre de aderare la structurile euro-atlantice, insa nu s-a ferit sa precizeze ca "Spania asteapta un semnal clar al Bucurestiului, in conditiile actuale ale iminentei reforme a NATO". Fireste, mesajul sau, desi adresat in prima instanta mass-media, vizeaza un aspect mult mai profund al politicii externe romanesti, cei vizati fiind in principal factorii de decizie din tara noastra. Dar sa vedem, mai intii, in ce context a fost facuta declaratia.
De citiva ani, nu mai este un secret, cel putin pentru cei ce urmaresc evenimentele internationale, ca interesele economice divergente ale SUA si Uniunii Europene dauneaza din ce in ce mai mult formulei actuale a NATO. Explicatia, desi deloc simpla, poate fi data pe scurt. In timp ce Statele Unite sint tot mai preocupate de expansiunea in Asia Centrala si zona caspica, Europa isi canalizeaza toate eforturile pentru unificarea monetara si procesul de extindere spre est.
Primul pas concret al UE – aparitia euro – a fost salutat oficial in cercurile de la Casa Alba. Insa, sa fim seriosi: un eveniment care aduce pe piata mondiala un concurent de mai mare anvergura decit SUA nu are cum sa nu atraga dupa sine si un val de temeri in cercurile de afaceri de peste ocean. Produsul Intern Brut al Uniunii Europene este, in acest moment, cu circa 50% mai mare decit cel al SUA si de peste trei ori mai mare decit cel al Japoniei. Ca sa nu mai spunem ca UE este in plin proces de extindere. Desi nimeni nu spune nimic in mod oficial, o analiza atenta a ceea ce se intimpla in lume arata clar ca cele doua superputeri – SUA si Japonia – sint extrem de ingrijorate. Or, daca interesele Japoniei sau ale celorlalte puteri din Extremul Orient mai au pina a se intersecta decisiv cu cele ale europenilor, nu acelasi lucru se poate spune despre SUA.
Ce poate face Casa Alba in acest context in care razboiul nu se duce pe cimpul de lupta, ci pe cel al influentei in jurul resurselor energetice mondiale? Un pas obligatoriu este intarirea influentei economice in zonele cheie ale globului, cum ar fi Turcia sau zona caspica. Lucru pe care il face cu virf si indesat, profitind mai ales de nemultumirea Turciei dupa respingerea cererii acesteia de aderare la UE. Pe de alta parte, introducind in ecuatie si problema Kosovo, lucrul de care au nevoie cel mai putin acum SUA este o relatie tensionata cu Rusia. Fapt ce ar putea dauna decisiv demersurilor de consolidare a pozitiei SUA in zona caspica, zona care pare sa aiba cel mai mare potential energetic din lume, dupa ultimele rapoarte de cercetare.
Nu in ultimul rind, SUA sint extrem de interesate de crearea unor centre de putere controlabile in Europa, altele decit Marea Britanie. Dupa dezbaterile de politica externa care au loc acum in Polonia, se pare ca guvernul numit de Kwasnievsky a ales sa mearga pe mina americanilor, fara insa sa neglijeze cartea europeana, foarte probabil dupa ce a primit un semnal concret din partea Casei Albe, semnal neprimit si de alti est-europeni.
Din aceasta perspectiva, criza din Kosovo poate pune lucrurile in alta lumina. Europenii sustin cu tarie o interventie militara in provincia sirba, pentru a avea pace la granitele sale. Insa americanii se opun fatis, din teama de a nu-si strica relatiile cu Rusia pentru o chestiune in care nu au mari interese. In aceasta privinta, iata ca NATO si-a dovedit cu prisosinta neputinta in ultimii ani, datorita retinerilor eterne ale americanilor. Adaugind si divergentele ivite dupa interventiile anglo-americane in Irak, vedem ca statutului actual al NATO, creat inca din vremea dusmanului comun – Tratatul de la Varsovia – este total depasit. Ca urmare, summitul Aliantei de la Washington, ce va avea loc in luna mai, va avea subiecte provocatoare pe ordinea de zi.
Sa revenim acum la cazul Romaniei si la ce poate astepta ea de la acest summit. O invitatie de aderare nici intr-un caz, ci cel mult o angajare ferma pentru viitorii ani. Cine insa va risca sa propuna asa ceva: membrii europeni ai NATO sau SUA?
In ultimii ani, diplomatia romaneasca a stat cu fundul in cel putin doua luntri. Tocmai de aceea a riscat si a primit suturi in fund din ambele parti. Intr-adevar, situatia este delicata. Insa semnalele venind dinspre partenerii europeni in ultimele zile par extrem de incurajatoare. Agravarea iminenta a situatiei din Kosovo, in raport cu care Romania si-ar putea defini clar pozitia si ar putea face uz de potentialul de negociere, este o oportunitate ce nu trebuie scapata, pentru ca, discret, diplomatia romanesca sa-si strecoare fundul din luntrea iluzorie a SUA inspre cea europeana. Argumente pentru a face acest pas sint multe si nu este locul sa le mai enumeram. Ele tin, in special, de domeniul economic, marile proiecte romanesti fiind gindite pe arhitectura europeana. Este o decizie ingrata pentru cel nevoit sa o ia, insa ea trebuie luata, chiar cu riscul de a gresi. In fond, a nu o lua sau a o amina la infinit va avea acelasi efect cu a o lua gresit. (Claudiu RAUS)