Pe cine sperie reforma lui Miclea

Astazi, sindicatele din Educatie au fost invitate la minister pentru a discuta proiectul de reforma a scolii romanesti. Continutul discutiilor este deocamdata o surpriza pentru toata lumea, in dulcele stil romanesc al incropelii. E de asteptat sa se discute insa proiectul legislativ al comisiei prezidentiale conduse de fostul ministru Mircea Miclea si cel, deocamdata necunoscut, facut in pripa de ministrul Ecaterina Andronescu. De fapt, cuvintul "discutie" nu e, poate, cel mai potrivit, caci toata lumea prezenta azi la discutii, adica lideri sindicali si conducerea ministerului, resping proiectul lui Miclea. De fapt, resping reforma insasi. Caci ei reclama drept demolatoare si distrugatoare tocmai acele prevederi in masura sa schimbe cu adevarat ceva. De fapt, reclama acele prevederi care le ameninta propriile interese. Dar sa trecem la exemple concrete.

Cea mai combatuta prevedere din proiectul lui Mircea Miclea privind invatamintul preuniversitar este reducerea titularizarilor la nivel de sistem in favoarea celor la nivel de scoala. Dar unde este anormalitatea in aceasta regula? La urma urmei, mergind dupa sensul cuvintului din dictionar, "titular" presupune existenta unui post. Asa stau lucrurile in orice alt domeniu. Medicul e angajat dupa un concurs, dar daca se muta la un alt spital, va da un nou concurs de angajare. La fel si judecatorul, la fel si profesorul universitar! De ce ar sta lucrurile altfel in scoli? De ce au dascalii nevoie de o protectie suplimentara? Sint ei mai competenti decit ceilalti ori mai supusi riscurilor? Nici pe departe. In spatele acestei aversiuni sta, pe de o parte, rezistenta unui corp numeros de angajati confruntati cu riscul pierderii unui drept care ii punea la adapost toata viata, fie ca erau muncitori sau chiulangii, competenti sau plafonati. Pe de alta parte, sau poate ca in primul rind, este rezistenta celui mai puternic sindicat al tarii, a carui putere sta tocmai in mentinerea unei politici de personal centraliste, reprezentata de titularizarile la nivel de tara. Daca acestea dispar, se rupe si unitatea turmei. Competenta se va cerne de incompetenta. Profesorul Gheorghe Isvoranu nu ar mai beneficia 10-15 ani de rezervare de catedra la Colegiul "Negruzzi", unde sa se poata intoarce oricind, daca e debarcat de la USLIP ori de la "Spiru Haret".

Insa in sistemul romanesc actual multe lucruri sint posibile.

Isvoranu e in paralel lider sindical si profesor cu post de rezerva, Gerard Jitareanu si Ecaterina Andronescu nu au renuntat la functia de rector cind au fost numiti sef al Agentiei Nationale pentru Cercetare, respectiv ministru al Educatiei.

Asemenea lor, multi altii din toata tara ocupa acum functii publice, au influenta, dar isi pastreaza si functiile din scoli, universitati, institute. Legile in vigoare le protejeaza interesele, punind pe loc secund interesul elevilor, al studentilor, al institutiilor, care ramin intr-un provizorat ineficient ani de zile.

Tuturor acestor situatii anormale, lipsite de un elementar bun simt, proiectul lui Mircea Miclea le-ar pune capat. Si nu sint singurele schimbari. Plagiatul este aspru pedepsit, cei descoperiti pierzindu-si titlurile dobindite prin furt si posturile. Se introduc criterii mai dure de etica academica, atit de necesare pentru o institutie sanatoasa, mai ales in Romania, unde mentalitatea de clan si favoritismele sint uneori criterii de angajare mai importante decit competenta. Sint prevederi care sperie pe multi care si-au cistigat prestigiul prin minciuna. E normal ca toti acestia sa se opuna, dar sint si multi, foarte multi, care si-ar dori ca aceste reguli sa fie instituite. Sint miile de oameni devotati, pasionati, competenti si sufocati de climatul de mediocritate care guverneaza de ani buni educatia romaneasca. Sint eroii acestui sistem demotivant, cei care i-au rezistat si fac treaba de calitate, in ciuda piedicilor si a unei culturi organizationale uniformizante, care predispune mai degraba la lentoare, blazare, plafonare.

Desigur, succesul legilor lui Miclea presupune respectarea unui principiu esential in orice democratie: buna credinta. In absenta acestuia, unele prevederi ale sale ar putea avea efect de bumerang. Profesorii din unele scoli se tem, poate pe buna dreptate, ca isi vor pierde posturile daca nu sint din tabara directorului, chiar daca ei sint oameni seriosi la locul de munca. Unii directori se tem ca vor deveni victime ale primarilor, caci, desi vor fi numiti prin concurs organizat de catre consiliile administrative scolare, pot fi demisi si de consiliul local, cu care semneaza un contract de management. La fel, larga autonomie acordata de aceste proiecte legislative universitatilor, care au dreptul de a infiinta facultati, doctorate, masterate etc, ar putea crea o inflatie de diplome fara acoperire, in lipsa unor controale riguroase. Toate regulile dure anuntate se pot, teoretic, transforma intr-un bluf, daca nu sint corect aplicate. Si e normal sa fie multi sceptici intr-o tara in care respectul pentru autoritate e cirpa de sters pe jos, iar incompetenta si coruptia sint, in multe cazuri, mai tari ca legea.

Dar daca avem de ales intre a nu schimba nimic si a da o sansa reformei unui domeniu esential, ca cel al Educatiei, ce facem? Solutia este aceea de a ne asuma riscul unei schimbari si de a cauta sa eliminam acele portite care fac legile vulnerabile. Pina una alta, proiectele de legi ale comisiei prezidentiale sint singurul demers coerent din ultimul deceniu. Prevederile lor se bazeaza pe expertiza, nu sint improvizatii visate peste noapte. Sint unitare de la un nivel de studii la altul, creioneaza un sistem existent in tarile civilizate. Schimba nu doar reguli, ci impun o noua filosofie, cea concurentiala, in absenta careia obtinerea calitatii este lozinca sindicala sau demagogie.