Pretul pacii

Israelul a fost infrint. Ce putin aceasta este imaginea pe care a evocat-o retragerea soldatilor israelieni din Libanul de Sud dupa 22 de ani de ocupatie. Ceea ce trebuia sa fie o retragere ordonata si urma sa asigure Tel Avivului avantaje strategice in regiune, in perspectiva procesului de pace aflat in desfasurare, a semanat mai degraba cu o fuga. De altfel, retragerea armatei israeliene din sudul Libanului este comparata de tot mai multi analisti cu retragerea americanilor din Saigon.
Aceasta retragere, care marcheaza un moment istoric in indelungatul si singerosul conflict din Orientul Apropiat, a creat insa si o situatie extrem de exploziva in regiune.
Plecarea cu iz de panica a militarilor israelieni a provocat implozia militiilor aliate din Armata Libanului de Sud. Vidul de putere lasat a fost extrem de rapid umplut de gherilele combatante ale Hezbollah, gruparea siita pro-siriana preluind controlul asupra teritoriilor evacuate de armata israeliana, cu acordul tacit al guvernului libanez.
Hezbollah este acum un ghimpe infipt in coasta Israelului. Dar, asa cum a averizat premierul Ehud Barak, daca regiunea Galilea din nordul Israelului va fi atacata acum, statul evreu isi rezerva dreptul de a riposta dur, nefiind exclusa si distrugerea unor obiective siriene, pe linga cele libiene. Aceasta ar duce la o tensionare extrema a atmosferei, un nou razboi israeliano-arab nemaifiind, in acest caz, decit o chestiune de timp. De aceea, Libanului si Siriei le revine sarcina, deopotriva de dificila si delicata, de a tine in friu organizatiile de gherila si de a le impiedica sa provoace un razboi cu tara vecina. In plus, mai exista un pericol pentru statul evreu. Chiar daca echilibrul strategic dintre Israel si armatele tarilor arabe nu se modifica, acestea din urma fiind constiente de superioritatea militara neta a Tel Avivului, retragerea din Liban risca sa incurajeze aparitia altor gherile combatante, mai ales palestiniene.
La un an dupa ce a fost ales, premierul israelian isi indeplineste, chiar inainte de termen, una dintre promisiunile electorale: aceea de a-i aduce acasa pe toti soldatii israelieni. Dar aceasta decizie este vazuta de multi evrei ca o infringere nationala si o tardiva recunoastere a faptului ca s-a purtat un razboi imposibil de cistigat. In plus, orgoliul israelian a avut de suferit din cauza faptului ca statul evreu a parut ca este alungat de Hezbollah. Pacea cu Siria si cu palestinienii, teluri propuse de Barak la inceputul mandatului, sint inca departe. Singurul termen respectat – retragerea din Liban – este vazut mai degraba ca un simbol al slabiciunii, in absenta progreselor in alte directiii. Cum altfel ar putea fi vazute lucrurile cind imagini cu tancuri si armament apartinind Tsahal (armata israeliana) cazute in mina gherilelor siite sau cu combatanti Hezbollah ovationati ca eliberatori au facut inconjurul lumii?
Planurile lui Barak au fost date peste cap. In loc ca arabii sa perceapa retragerea ca pe un gest de bunavointa, combatantii islamici cred acum ca prin violenta se poate obtine ceva, chiar impotriva Israelului, cel mai puternic stat al Orientului Apropiat.
Israelul ramine cu satisfactia aducerii acasa, intregi si nevatamati, a soldatilor sai.
Pe linga aceasta, statul evreu mai are insa si alt avantaj, chiar daca numai unul mai putin palpabil. Tel Avivul nu mai este acuzat ca incalca dreptul international prin ocuparea unui teritoriu strain. Singurul stat care mai are trupe in Liban este acum Siria, de altfel tara care, impreuna cu Iranul, a fost sustinatoarea Hezbollahului inca din 1985, anul crearii gherilei anti-israeliene.
Inspirata sau nu, retragerea din zona tampon a fost dusa la indeplinire. Succesul curajoasei decizii a lui Barak va depinde doar de masura in care retragerea militarilor israelieni va contribui la stabilitatea in zona. Mingea nu mai este in curtea israelienilor. De atitudinea Siriei, adevaratul stapin la Beirut, depinde acum daca va fi sau nu pace in Orientul Apropiat. (Ionel AFRASINEI)