Pro si anti-Basescu

Aproape tot ce inseamna dezbatere politica, fie ca se face in spatiul public, fie ca are loc la masa, la un sprit, esueaza, invariabil, intr-un registru adesea primitiv, de tipul pro sau anti-Basescu. Ceea ce e o dovada certa, daca mai era nevoie de asa ceva, ca presedintele domina autoritar viata politica autohtona, dar nu e deloc un lucru sanatos. E o reteta infailibila pentru a transforma orice dialog potential intr-o suita de monologuri umorale. Capacitatea de a absorbi argumentele celuilalt se evapora din start, iar la sfirsit fiecare pleaca mai convins ca niciodata de validitatea argumentelor sale initiale. E un cerc vicios din care e foarte greu de iesit, cu atit mai mult cu cit intram, din toamna, intr-un ciclu electoral prelungit, cu trei rinduri de alegeri: europarlamentare, locale si generale.
Presedintele are doua mari categorii de adversari. In prima categorie, oficializata si vizibila, intra, pe linga o multime de oameni politici, un numar de ziaristi care au in fisa postului misiunea de a-l critica vehement, dar si, de pilda, oameni angajati sa creeze curente de opinie nefavorabile utilizind  forumurile de discutie de pe Internet. In cea de-a doua intra toti cei care – ziaristi, lideri de opinie sau oameni obisnuiti – nutresc o antipatie pronuntata fata de seful statului fara a fi motivati de vreo agenda ascunsa. Ceea ce nu inseamna, insa, deloc ca sint mai putin pasionali atunci cind se angreneaza, voit sau intimplator, in discutii politice.
Atit campaniile de atacuri mediatice programate cit criticile venite dinspre adversarii din cea de-a doua categorie au citeva puncte comune. Cum, in general, e dificil sa te pronunti impotriva pozitiilor de principiu adoptate la Cotroceni in chestiuni cum ar fi  lupta impotriva coruptiei, condamnarea comunismului, legea lustratiei sau predarea arhivelor fostei Securitati, se acrediteaza fie ideea ca Traian Basescu nu e sincer, fiind un exemplu tipic de populism, fie aceea ca nu are caderea morala sa se ocupe de astfel de lucruri. Ca sa traducem: cum isi permite presedintele sa vorbeasca despre lupta impotriva coruptiei, cind exista corupti si in jurul sau si chiar el personal are probleme din acest punct de vedere (aici invariabil ajungind la scandalul "Flota", un leitmotiv vechi de peste 10 ani)? Sau, cum indrazneste un fost comunist, care pe deasupra mai e banuit si de legaturi cu fosta Securitate, sa vorbeasca despre lustratie si condamnarea comunismului?
Poate ca nu e foarte important faptul ca promotorii acestei linii de atac fundamentata pe cultivarea rigorii morale nu se arata defel deranjati sa-si livreze public mesajul, intre altele, prin intermediul canalelor de televiziune detinute de Dan Voiculescu, pe care evenimentele din decembrie 1989 l-au prins in functia de director general al principalei companii romanesti de comert exterior, controlata in totalitate de fosta Securitate. Ceea ce erodeaza, insa, sever credibilitatea unui mesaj care scoate in evidenta dimensiunea morala e altceva. Focalizindu-se exclusiv pe Traian Basescu, cei in cauza ignora cu buna stiinta personaje cu semnificativ mai multe probleme din aceasta perspectiva, daca ar fi sa-i mentionam doar pe Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor sau Dan Voiculescu.
Oricum, pina la urma, ar trebui sa prevaleze un argument de bun simt. Indiferent de numarul si gravitatea pacatelor din trecut ale presedintelui, atitea cite sint, nu ai nici un motiv sa critici automat initiative, altfel considerate binevenite, doar pentru ca ele apartin lui Traian Basescu. Acelasi tip de inconsistenta logica am intilnit-o zilele trecute si in jurul disputelor legate de Legea pensiilor. Cei care nu scapa nici un prilej de a-l critica pe seful statului pentru excesul de populism l-au atacat la fel de vehement si acum, cind el se arata reticent fata de initiativa de a ridica semnificativ nivelul pensiilor, temindu-se de aparitia unui dezechilibru bugetar.
In fine, ajungem la ultima categorie de argumente care alimenteaza discursul anti-Basescu. El este acuzat ca genereaza  prea multe conflicte. Ceea ce e  in parte adevarat. Luat de val, presedintele creeaza mai multe involburari politice decit ar fi necesar. Dupa cum nici o mai mare disponibilitate pentru negocieri nu ar strica, probabil. Numai ca partea a doua a acestui tip de argumentatie, aceea ca el nu ar trebui sa se mai pronunte deloc asupra chestiunilor a caror rezolvare nu o poate influenta direct, chiar daca e vorba de pozitii de principiu corecte, tine de un registru logic fundamental viciat. Pentru ca singura cale de a interveni aflata la indemina presedintelui in actualul format constitutional este aceea de a influenta evolutiile de pe scena politica astfel incit dupa urmatoarele alegeri, anticipate sau la termen, sa se creeze un context politic macar in parte favorabil finalizarii unor reforme, cu precadere in justitie si administratia publica, precum si consolidarii generale a institutiilor.
E greu de crezut ca in perioada urmatoare, cu atit mai mult cu cit intram, din toamna, intr-un virtej electoral, vom asista la o iesire din tiparul osificat al dezbaterii publice dominate pina la saturatie de raportarea la Traian Basescu. Rezultatul previzibil va fi acela ca umorile vor continua sa dizolve argumentele si chestiunile de substanta vor fi acoperite de dispute mediatice mai degraba caricaturale.