Simbolul Iliescu

Ritualul comemorarii revolutiei din 1989 a ajuns o rutina frugala. Oficiali grabiti, solemnitati prafuite, discursuri gaunoase, adevaruri partizane, compasiune mimata – acestea sint datele ceremoniilor oficiale dedicate rememorarii momentului. Arenele publice in care se face parada de memorie triumfalista contrasteaza puternic cu tristetea frustrata din cimitirele in care mamele isi pling fiii ucisi de asa-zisii "teroristi". Peste toate se intinde umbra unui personaj nou si vechi in acelasi timp: umbra lui Iliescu.
Anul acesta, comemorarea a 11 ani de la revolutie coincide cu ceremoniile de instalare in functie a presedintelui Ion Iliescu. Nefericita si semnificativa coincidenta. Ceremoniile au darul de a fixa repere ale memoriei. Prin suprapunerea aniversarii revolutiei cu ceremonialul schimbarii democratice a puterii, Iliescu ajunge sa fie simbolul Romaniei post-comuniste. Si pe buna dreptate. Cele mai multe dintre trasaturile Romaniei post-decembriste poarta marca Iliescu. Presedintele Iliescu este cel care da seama atit de ciudateniile sinistre ale revolutiei din decembrie cit si de caracteristicile unei tranzitii indecise spre democratie si economie de piata.
Scenariul pe care cei mai multi dintre romani il au in minte in legatura cu revolutia din 1989 este cel fabricat de "revolutionarul" Ion Iliescu. Actualul presedinte poate fi declarat cel mai influent personaj post-decembrist macar pentru faptul ca a reusit sa impuna ca "reale" versiunile oficiale asupra unor evenimente controversate. Scenariul Iliescu privind evenimentele din 1989 contine urmatoarele date obligatorii: a fost o revolutie reala (nu o lovitura de stat sau revolutie simulata, deturnata), Ion Iliescu si grupul sau au fost emanatia revolutiei (nu beneficiarii retelelor de influenta formate in regimul comunist), adevarata revolutie s-a produs pe 22 decembrie (nu pe 21, cind revolutionarii se luptau cu forte reale, ci pe 22, pentru ca atunci revolutia a devenit oficiala si nationala si pentru ca atunci a intrat in scena protagonistul Iliescu), victimele au fost provocate de teroristi si "elemente" ale Securitatii (nu de psihoza din armata si militie, alimentata mediatic de Iliescu si oamenii din preajma sa), revolutia a fost singeroasa pentru ca regimul era extrem de represiv (deci, nu din cauza confuziei), Ceausescu trebuia ucis pentru ca doar asa puteau fi linistiti "teroristii" (nu stim care teroristi) etc.
Intre timp s-a demonstrat ca teroristii nu au existat, ca militarii si militienii s-au impuscat intre ei din cauza psihozei mediatice, ca grupul lui Iliescu nu a fost un produs spontan al revolutiei, ci beneficiarul familiaritatii furnizate de situarea in proximitatea puterii comuniste ("Eram in gara in momentul potrivit pentru ca stiam mersul trenurilor", spunea Silviu Brucan) si ca uciderea cuplului dictatorial l-a legitimat pe Ion Iliescu ca erou eliberator. Cu toate acestea, versiunea Iliescu se bucura de mai mare trecere.
Revolutia prin regicid pusa la cale de Iliescu a facut ca, in perioada de tranzitie, vinovat pentru crimele comunismului sa fie facut cuplul dictatorial si nu sistemul (din care a facut parte si actualul presedinte, ca membru al nomenklaturii comuniste timp de citeva zeci de ani). In al doilea rind, focalizarea responsabilitatii pe numele lui Ceausescu a echivalat cu o veritabila declaratie de amnistie. Spunind ca nu pasivitatea, complicitatea, colaborationismul romanilor au fost sursa pentru longevitatea regimului comunist, ci doar comportamentul paranoid al cuplului Ceausescu, absolvi o intreaga tara pentru vina de a fi acceptat comunismul si de a fi profitat de pe urma lui, timp de 45 de ani. Aceasta este una din marile explicatii pentru sprijinul popular de care se bucura Iliescu.
Cu Iliescu la putere, romanii se simt mai bine in pielea lor. Adaptabilitatea si iresponsabilitatea lui Iliescu echivaleaza cu adaptabilitatea si iresponsabilitatea Romaniei profunde. Romanii s-au saturat sa fie urecheati pentru trecutul lor. Lasa deoparte stinjenitoarele si imponderabilele probleme ale trecutului pentru a se consacra cu patos concretetei prezentului. Cu toate acestea, trecutul joaca un rol important in desenarea viitorului. Romanii aleg sa le decida viitorul pe unul cu trecut similar cu al lor. Se afla in disconfort cind le vorbeste despre cele ce vor veni unul care nu a facut pactul cu diavolul. Dezinvoltura anti-comunistilor le pare agasanta si frivola. Iliescu nu provoaca nevroze. La sfirsit de regim Constantinescu, Romania era in pragul isteriei. Acum, apele s-au linistit. Noapte buna!
(Adrian CIOFLANCA)