Stafia lui Milosevic la Calarasi

In scandalul blocarii Dunarii, inconsecventa si oportunismul sint din nou afisate cu nonsalanta de autoritatile de la Bucuresti. Gestul armatorilor si operatorilor fluviali romani, asumat la nivel cel putin semioficial de guvern, confera o noua nuanta de labilitate raportarii noastre la principiile pe care pretindem ca ni le-am asumat in politica externa. Afirmatiile ministrilor Basescu si Berceanu care se stropsesc la NATO si UE pentru ca nu repara podurile pe care chiar ele le-au distrus, dupa ce cabinetul din care domniile lor fac parte si-a dat girul pentru distrugerea lor, dezvaluie in plinatatea sa inadecvarea noastra la valorile unei lumi care s-a nascut sub ochii nostri si la care nu ne-am raliat, pare-se, decit dintr-un interes pe care nici macar nu avem pudoarea sa il nuantam. Mai mult decit orice, declaratia Ministerului Afacerilor Externe potrivit careia "urgenta adoptarii de catre UE a unei decizii privind ridicarea embargoului si initierea unor proiecte concrete pentru deblocarea traficului pe Dunare ar putea constitui o dovada de intelegere a problemelor cu care intreaga regiune se confrunta" este o dovada ca Ministerul nostru de Externe nu a inteles de fapt el insusi care este marea problema cu care regiunea noastra se confrunta. Aceasta problema nu este alta decit presedintele iugoslav, Slobodan Milosevic. Slobodan Milosevic este un corp strain pe care lumea democratica occidentala nu il mai poate tolera cu nici un pret in Balcani, oricit de mare ar fi acest pret. A nu intelege aceasta realitate inseamna a dovedi cel putin naivitate practica. Milosevic, marele, singurul dusman al Occidentului in Europa, este principala tinta si cauza obiectiva a embargoului si izolarii financiare impuse iugoslaviei. A "ceda" cerintei formulate de MAE roman ar insemna o cedare in fata lui Milosevic, care ar nega NATO si Vestului fructele a tot ceea ce a implinit anul acesta. Dincolo de inutilitatea hilara a lamentatiilor noastre sta faptul ca zadarnicia demersului romanesc privind ridicarea embargoului rastalmaceste sensul revoltei indreptatite a marinarilor romani, dind satisfactie regimului de la Belgrad pe care acestia de fapt incercau sa il "pedepseasca" prin gestul lor. Giurgiu Nav si Navrom Galati au blocat Dunarea tocmai pentru ca autoritatile iugoslave permiteau exclusiv accesul prietenilor rusi, ucrainieni si bulgari in zona Novi Sad, pretextind pentru alte pavilioane fie ca exista proiectile neexplodate din timpul razboiului, fie ca podurile doborite nu permit trecerea navelor. Gest ostil, de natura represaliilor, care, aplicat de Belgrad "prietenilor" romani, ii scoate de pe piata in favoarea sustinatorilor regimului Milosevic. Barind drumul navelor care aprovizioneaza Iugoslavia pe Dunare, marinarii romani au incercat sa sugereze sirbilor ca Dunarea nu trece numai pe la ei, ba ca, la urma urmei, legatura fluviala cu Rusia trece printre maluri romanesti. Daca asa stau lucrurile la nivel micro-economic, la nivel politic, dupa reactiile de la Bucuresti, Milosevic nu poate decit sa jubileze. Cotidianul "Politika", apropiat puterii de la Belgrad, titra marti, intr-un articol cu titlul "Sperantele tradate ale aliatilor NATO", ca "tarile balcanice au inteles, la trei luni de la sosirea KFOR in Kosovo, ca au fost jucarii, pioni in miinile puternicilor lumii… Bucurestiul, din cauza blocarii Dunarii si a intreruperii comunicatiilor, a suferit pierderi directe de un miliard de dolari". OrIce bresa in alianta care tinde sa il elimine este o gura de aer proaspat pentru Milosevic. Judecata de tipul "dar si sirbii sufera daca Dunarea este blocata" nu are nici un sens la Belgrad, unde lumea este croita oficial cu NATO ca rau absolut si izvor al tuturor relelor. Milosevic isi permite, dupa un deceniu de crime in care si-a distrus propria natiune si a trimis la moarte zeci de mii de oameni, sa pedepseasca, de unul singur, barindu-le comertul, toate tarile riverane Dunarii care au sustinut actiunile NATO, cu exceptia Bulgariei. Drept raspuns, unele state, cu pretentii de lider regional, sfatuiesc Occidentul sa ridice embargoul menit sa inlature ultima stafie comunista la putere in Europa. Stiind ca embargoul nu va fi ridicat de Uniunea Europeana, Milosevic nici nu ar putea astepta mai mult de la noi. Proiectata la nivel intern, atitudinea ministrilor romani are o dimensiune la fel de alunecoasa. Ea ascunde fuga de raspundere pentru consecintele propriilor fapte si atitudini la nivel international. Am sustinut NATO, dar sa nu fim trasi la raspundere pentru ce presupune in plan practic aceasta sustinere. Sa nu platim politic ceea ce altii, mai expusi, platesc financiar. In realitat,e aplicarea unor principii in numele intregii tari are un pret pe care este drept sa il plateasca ansamblul comunitatii si nu doar un grup care a avut ghinionul sa incaseze direct nota de plata. Marinarii romani de pe Dunare au dreptul la compensatii pentru a-i ajuta sa ramina pe piata transportului dunarean. Politicienii trebuie sa aiba curajul sa treaca aceasta nota de plata pe seama bugetului si sa explice de ce au facut acest lucru. Ca si imediat inainte de semnarea acordului cu FMI insa, este mult mai convenabil sa arunci vina si responsabilitatea undeva in afara. (Sorin MOISA)
Proprietatea inchide cercul
In vreme ce est-europenii nu mai sint foarte entuziasmati de perspectiva aderarii la Uniunea Europeana (dupa cum arata sondajele), nici calea extinderii catre Est a Uniunii nu este una lipsita de controverse. Si asta pentru ca opiniile sint diferite in ceea ce priveste demersurile viitoare vizavi de candidatii la aderare, fapt care a iesit cu claritate la iveala in tundra lapona, in oraselul finlandez Saariselka, unde sefii diplomatiei din tarile UE nu au reusit sa ajunga la o hotarire comuna in privinta deciziei care se va lua in luna decembrie, la reuniunea la virf de la Helsinki.
Simplificind, dilema care da batai de cap oficialilor de la Bruxelles se poate sintetiza astfel: trebuie Uniunea sa includa cele cinci tari mai putin avansate (in rindul carora intra si Romania) alaturi de cele sase candidate care negociaza deja, sau trebuie facuta pe mai departe o diferentiere care ar fi defavorabila celui de "al doilea val", avind in vedere situatia sa economica ?
In favoarea Bucurestiului vine modificarea pozitiei, pina acum ezitante, a Frantei, Hubert Vedrine afirmind ca ar fi o greseala ca Romania si Bulgaria sa fie separate de celelalte candidate, chiar daca ministrul francez de externe s-a declarat constient de dificultatile lor economice. Dupa cum se pare, aceasta este o pozitie impartasita si de Marea Britanie, daca ar fi sa ne luam dupa promisiunile pe care premierul Tony Blair le-a facut la Bucuresti si la Sofia, in timpul crizei din Kosovo.
Bucurestiul asteapta, deci, sa traga unele foloase din sprijinul si loialitatea (uneori exagerate) manifestate fata de Alianta Nord Atlantica, sperind ca criteriile geopolitice sa fie predominante fata de cele economice.
Ora adevarului pentru Bucuresti va veni insa abia in decembrie, atunci cind birocratii de la Bruxelles vor prezenta variantele finale ale rapoartelor anuale privind progresele candidatilor la aderare. Rapoartele ar urma sa fie aprobate sau modificate cu acest prilej si, potrivit analistilor, interesele politice ar putea juca anul acesta un rol semnificativ in acest proces. Cu toate ca recomandarile Comisiei Europene se bazeaza pe date strict tehnice referitoare la capacitatea de adaptare a statelor candidate la complexul de regulamente comune al UE, dinamica politica rezultata in urma conflictului din Kosovo ar putea influenta substantial punctele de vedere ale factorilor de decizie europeni.
Oficialii Uniunii privesc totusi cu scepticism sansele Romaniei de a fi primita mai curind in structurile occidentale. Gunter Verheugen, noul comisar desemnat pentru extinderea UE, a precizat deja ca nu are in vedere imblinzirea criteriilor de aderare, pozitie care nu avantajeaza sub nici o forma Romania, care nu a inregistrat progrese notabile in domeniu.
Comisarul european a precizat foarte ferm ca "criteriile geopolitice nu sint suficiente in sine pentru aderare" – un avertisment direct pentru Albania si Macedonia, dar si unul mai voalat adresat Romaniei si Bulgariei. O alta afirmatie a lui Verheugen ar trebui sa retina insa atentia autoritatilor de la Bucuresti: "chestiunea restituirii proprietatilor confiscate in tarile fostului bloc comunist – spune el – tine de drepturile omului". O pozitie care ar trebui sa dea de gindit politicienilor romani, daca tinem cont de lipsa unor acte normative care sa reglementeze regimul proprietatii in Romania. Inca un argument care vine sa demonstreze, daca mai era nevoie, ca cel mai sigur ajutor este cel pe care ti-l dai singur. (Ionel AFRASINEI)