Unde bat liberalii

luni, 09 octombrie 2000, 23:00
4 MIN
 Unde bat liberalii

Prin atipicul sau, lansarea oficiala a candidatului PNL la Presedintie, Theodor Stolojan, a parut un eveniment mai mult dedicat membrilor de partid decit electoratului. O manifestare relativ terna, fara interpreti de muzica, fara fluturasi sau confeti, mustind de discursuri economice sau analize politice. Cu toate acestea, n-a creat nici un moment impresia unei lansari pripite sau nepregatite temeinic.
Daca stinjeneala afisata de Stolojan in fata ropotelor de aplauze ale salii sau argumentele sale de natura economica nu au fost o noutate pentru nimeni, discursul prim-vicepresedintelui PNL Valeriu Stoica a adus cel putin un element inedit pentru linia adoptata pina acum de liberali. Atacurile dure ale acestuia, care au vizat fara menajamente atit PDSR cit si CDR, arata ca, in mod sigur, ceva s-a schimbat in strategia de abordare a campaniei electorale de catre PNL.
"Proasta guvernare a PDSR a fost bomba cu efect intirziat care a explodat imediat dupa 1996", spunea Stoica, fraza care, de altfel, a deschis discursul-sarja la adresa lui Ion Iliescu si partidului sau. Declaratia de mai sus, asupra careia au cazut de acord inca de acum citiva ani multi economisti independenti, nu este asadar o mare gaselnita a PNL. Interesant este insa ca aceasta este facuta tocmai acum de Valeriu Stoica, adica intr-un moment in care multora le este din ce in ce mai clar ca viitorul guvern va fi format de PDSR si PNL. Sa se fi razgindit liberalii?
Nu este nevoie sa mergem pina aici cu dramatismul la adresa liberalilor ce asteapta o piscatura sau o halca din viitorul algoritm. Strategia pare sa aiba o cu totul alta explicatie.
In acest moment, oricum am face combinatiile partidelor pentru a antama viitoarea culoare a guvernarii, doua sint cele mai probabile variante. Prima este cea de care pomeneam mai sus – PNL + PDSR – la care s-ar putea adauga UDMR, iar a doua este, desi cu sanse mai mici, dupa ultimele sondaje, coalitia actuala. Sa evaluam fiecareia sansele, apoi ratiunile PNL pentru a-si defini o strategie sau alta.
Un viitor guvern PNL-PDSR pare acum, potrivit sondajelor dar si declaratiilor facute de lideri ai acestor partide, cel mai probabil. Se vorbeste din ce in ce mai mult si de alaturarea UDMR la aceasta constructie. Pare de necrezut, dar pragmatismul infringe multe prejudecati. UDMR s-a convins ca, pentru maghiarii din Romania, nu este rentabil decit sa fie la guvernare. Satisfacerea unei doleante cit de mici, chiar in varianta intrarii la guvernare alaturi de PDSR, este oricum mai mult decit ce ar obtine stind in opozitie. UDMR, formatiune cu un electorat stabil, nu are nevoie de repausul din opozitie, necesar adesea celorlalte partide, poate cu exceptia PRM. De cealalta parte, PDSR si-ar putea rezolva o mare problema daca va forma un guvern cu reprezentantii maghiarilor: aceea a lipsei de recunoastere internationala. Nu este exclus ca de acest lucru sa fie mare nevoie in cazul in care Iliescu va cistiga alegerile prezidentiale. In caz contrar, s-ar putea ca PDSR sa-si permita sa se lipseasca de credibilitatea conferita de alaturarea cu UDMR, multumindu-se cu cea a PNL. Fireste, daca procentele i-o vor permite.
In varianta de mai sus, PNL, desi la guvernare, stie ca va avea un mare neajuns: acela de a fi mereu vioara a doua. Exista vreo alternativa? Se pare ca strategii liberalilor au dibuit una.
In varianta refacerii dupa alegeri a actualei coalitii, obligatoriu cu participarea suplimentara a ApR, Valeriu Stoica pare sa fi simtit sansa PNL de a fi vioara intii a guvernarii, chiar daca intr-o coalitie extrem de eterogena. Problema este ca varianta pare putin probabila, aceasta insemnind ca PDSR sa obtina circa 35% din voturi, iar PRM sa se opreasca undeva sub 10. Nu este insa total imposibil. In aceste conditii, liberalilor nu le ramine decit sa atace mereu PDSR. Ceea ce par sa fi inceput deja, odata cu lansarea lui Stolojan. Totul este ca atacurile sa fie gestionate in asa fel incit sa nu ridice o bariera de netrecut la eventualele negocieri postelectorale dintre PNL si PDSR.
Insa nu aceasta este singura ratiune pentru care liberalii ataca furibund PDSR, existind una poate chiar mai importanta. "Acum, cind saracia a cuprins mai mult de jumatate din cetatenii Romaniei, trebuie sa ne intrebam daca reforma este corect aplicata", spune Stoica. Cu alte cuvinte, o sageata trimisa direct CDR 2000. Nu uita insa sa vina cu o precizare importanta: "In prezent, s-a produs o noua polarizare a scenei politice: PNL domina zona de centru-dreapta, iar PDSR este expresia nereformata a stingii romanesti". Declaratia este semnificativa fie si pentru ca reprezinta, cel putin, un deziderat al liderilor liberali.
PNL a intrezarit si un alt pericol, anume riscul ca dreapta sa fie perceputa de unii alegatori ca fiind in curtea Conventiei si nu a lor. Cum pot liberalii sa combata acest neajuns? Pe de o parte, atacind PDSR, partid care domina clar stinga, pe de alta parte criticind CDR 2000, pentru a nu-i lasa posibilitatea de a se cuibari prea tare in dreapta esichierului politic, in perceptia electoratului.
Din pacate pentru liberali, tot acest plan optimist, in care ei ar fi vioara intii a unei eventuale coalitii fara PDSR, poate cadea pentru simplul motiv ca ApR pare a avea din ce in ce mai putine sanse de a accede in viitorul Parlament. Acest deznodamint dramatic pentru orgoliosii lideri ai ApR s-ar putea dovedi insa benefic pentru alegator. Prea apareau peste noapte partide de tot soiul, care sufocau viata politica romaneasca. Esecul ApR va fi semnalul cel mai elocvent ca, la zece ani de democratie in Romania, proiectele politice inventate peste noapte nu mai au sanse.
Mai pe scurt spus, PNL nu are absolut nici un motiv sa menajeze PDSR. Aceasta indiferent in ce combinatie va intra dupa alegeri si indiferent cit de probabila este una sau alta. Viitoarele atacuri din campania care incepe in urmatoarele zile ar putea face pe multi sa creada ca nu mai este posibila nici un fel de alianta viitoare. Nimic mai fals: nu este politica romaneasca atit de morala. (Claudiu RAUS)

Comentarii