Rectorii trimit autoritatilor nemultumirile fata de proiectul legii invatamintului superior

luni, 04 decembrie 2006, 19:24
2 MIN
 Rectorii trimit autoritatilor nemultumirile fata de proiectul legii invatamintului superior

Potrivit unui comunicat al Consiliului National al Rectorilor remis, luni, agentiei Mediafax, participantii la Conferinta Nationala a Rectorilor au analizat, in urma cu aproape doua saptamini, proiectul Legii invatamintului superior. Dezbaterile, care au avut loc la Universitatea Politehnica Bucuresti, au cuprins toate capitolele din proiectul de act normativ.

Nemultumirile rectorilor au fost concentrate intr-o rezolutie cu noua puncte. Astfel, Consiliul National al Rectorilor sustine ca o lege a invatamintului superior este necesara. Ea trebuie, insa, sa faca parte dintr-un pachet de legi unitar cu privire la invatamint, care sa ocupe si Legea cadru, Legea invatamintului preuniversitar, Legea asigurarii calitatii, Legea statutului personalului didactic, Legea consortiilor universitare, Legea formarii profesionale a adultilor.

De aceea, in vederea definitivarii proiectului de Lege a invatamintului superior va fi constituit un grup de lucru la Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC), din care vor face parte si reprezentantii CNR, au solicitat rectorii reuniti in capitala.  

Potrivit CNR, misiunea universitatii trebuie redefinita, astfel incit sa reflecte rolul universitatilor in contextul integrarii in Spatiul European al Invatamintului Superior si Cercetarii, astfel incit sa devina lider al dezvoltarii culturale, sociale si economice. Totodata, CNR arata ca este necesara extinderea autonomiei universitare, simultan cu asumarea responsabilitatii publice.

In rezolutia CNR se mai arata ca autonomia ramine principalul vector al unui proces decizional flexibil, care sa conduca la imbunatatirea calitatii, modernizarea permanenta si la asigurarea capacitatii de adaptare a universitatii la cerintele societatii in timp real.

De asemenea, rectorii cer ca Legea invatamintului superior sa cuprinda un capitol destinat cercetarii stiintifice din universitati, avind in vedere rolul acesteia in dezvoltarea procesului de cunoastere.

Un al punct vizat de CNR face referire la politizarea invatamintului superior. "Conducerea universitatii nu trebuie politizata. Senatul universitatii trebuie sa ramina cel mai important factor de decizie, in atributiile sale intrind si stabilirea structurilor de conducere. Denumirea si atributiile Consiliului Director trebuie modificate, acestea, precum si componenta lui urmind sa fie stabilite de catre Senat”, au mai cerut rectorii.

Consiliul National al Rectorilor trebuie sa fie prevazut in viitoarea lege cu atributii sporite in luarea deciziilor la nivel national cu privire la invatamintul superior, in conformitate cu practica din tarile Uniunii Europene, se mai arata in rezolutia CNR.

Totodata, potrivit CNR, legea trebuie sa trateze intr-un capitol special invatamintul superior reglementat prin directive sectoriale in Uniunea Europeana – medicina, medicina veterinara, arhitectura, invatamintul militar si altele. Mai mult, legea trebuie sa cuprinda norme de reglementare nu numai pentru ciclul I – licenta, ci si pentru ciclurile II si III, respectiv masteratul si doctoratul.

Consiliul National al Rectorilor crede ca rolul studentilor si participarea lor la actul decizional trebuie, de asemenea, stipulate de lege, se mai arata in document. (Mediafax)

Comentarii