Sefii Universitatii „Cuza” vor tine curs pe stadion

vineri, 04 mai 2007, 14:11
2 MIN
 Sefii Universitatii „Cuza” vor tine curs pe stadion

Absolventii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza vor fi sarbatoriti. Conducerea universitatii va organiza alaturi de studenti mai multe manifestari in data de 27 mai.

"Atunci va fi «Ziua absolventului». Vor fi organizate mai multe actiuni. In jurul orei 15, absolventii vor merge in zona Mitropoliei si a Catedralei Romano-Catolice pentru a primi binecuvintarea. Apoi, va fi un mars spre stadionul din Copou", a declarat rectorul Dumitru Oprea.

Actiunile organizate de studenti vor continua la stadionul Emil Alexandrescu, de la ora 19. Pe scena vor urca membri din conducerea facultatilor, dar si studenti. "Ziua absolventului" se va termina cu un concert sustinut de formatia Iris. "Studentii au ales aceasta formatie. Vom organzia si un foc de artificii dupa concert", a precizat Oprea.

Primarul Gheorghe Nichita a anuntat ieri ca municipalitatea va intra in parteneriat cu universitatea pentru organizarea evenimentelor de pe data de 27 mai. "Am avut o discutie cu rectorul Oprea. Am cautat solutii pentru a nu afecta gazonul de pe stadion. Astfel, indiferent daca vor incepe lucrarile la gazon, spectacolul studentilor va putea avea loc. Ne gindim sa aplasam scena pe pista, in zona cu tabele de marcaj. Spectatorii – am inteles ca vor fi in jur de 10.000 – vor sta pe scaune", a afirmat Nichita.

El a mai spus ca municipalitatea nu a gasit inca o firma care sa lucreze la refacerea gazonului de pe Emil Alexandrescu, chiar astazi urmind sa fie alte intilniri cu specialisti in domeniu. Nichita sustine ca gazonul ar putea fi refacut in citeva luni, urmind a fi gata pina la inceperea campionatului viitor.

Comentarii