Scandalul gradinitelor

miercuri, 29 martie 2000, 23:00
3 MIN
 Scandalul gradinitelor

Marlena Bucur este o mama care, pina in vara anului trecut, isi trimitea linistita copilul la gradinita 38, ce functiona intr-un apartament din apropierea casei. Acum, acel apartament apartine fostei inspectoare generale, iar Marlena Bucur se vede silita sa bata, in fiecare dimineata, cale de mai bine de doi kilometri pina la gradinita 8, pentru a-si duce lasa acolo fetita, pe Ioana. Uneori este nevoita sa-l duca in brate si pe fratiorul Ioanei, care, la doi ani, nu poate ramine singur in casa. Marlena Bucur a incercat un timp sa o duca pe Ioana la "Lizuca", insa acolo e gradinita cu program prelungit, si nu cu program normal, cum era la 38. Adica se plateste. Si taxa de 15.000 de lei pe zi de la "Lizuca" s-a dovedit o povara prea grea pentru o familie in care doar unul dintre parinti are serviciu.
Ioana e doar unul din cei peste 150 de copii inscrisi, pina la 3 septembrie 1999, la fostele gradinite cu program normal 38 si 35. Aproximativ 70 dintre ei merg acum la una din gradinitele 44, 29, 9, 4 sau 8, insa restul au ramas, pentru cel putin un an de zile, nescolarizati. Multi parintii nu se sfiesc sa spuna ca desfiintarea Gradinitei nr. 38 a fost o mare greseala.
Versiunea oficiala a fostei sefe a ISJ a fost ca toti copiii din gradinitele desfiintate au fost preluati de "Lizuca". Lucru inexact, dupa cum recunoaste acum si Simica Sova, una dintre cele doua inspectoare de specialitate din cadrul ISJ. Ea si-a adus insa aminte ca, intr-o prima faza, s-au purtat citeva discutii pe marginea posibilitatilor ca Gradinita 44 sa functioneze cu cinci grupe cu program prelungit si trei cu program normal, adica fara plata. "Pina la urma, doamna Florescu a decis ca gradinita 44 sa functioneze numai cu program prelungit", a incheiat inspectoarea Sova.
Dupa ce am vorbit si cu cealalta cealalta inspectoare de specialitate, Isadora Radu, am aflat ca nu a existat un referat inspectorului de specialitate cu privire la oportunitatea unificarii gradinitelor nr. 35 si nr. 38 cu gradinita nr. 44 cu program prelungit. Inspectoarea Isadora Radu a sustinut ca exista unele declaratii date de fostele educatoare ale gradinitei 38 si 35, care ar fi fost de acord cu comasarea respectiva. Rugata sa ni le arate, aceasta ne-a trimis la inspectorul general adjunct Marian Bunghez, insa acesta ne-a declarat ca nu detine nici o declaratie de acest gen.
Pentru a da o forma cit de cit legala desfiintarii celor doua gradinite, Paraschiva Florescu a emis decizii peste decizii, insa acestea ridica serioase semne de intrebare sau se bat cap in cap. Astfel, pe 18 iunie, fosta inspectoare generala semneaza decizia de infiintare a Gradinitei nr. 44 "Lizuca", invocind drept baza legala o hotarire a Consiliului de Administratie al ISJ din 2 iunie. Procesul verbal al sedintei CA al ISJ din 2 iunie nu se pomeneste nici un cuvint despre noua gradinita din cartierul George Bacovia.
Pe 29 septembrie, Paraschiva Florescu emite o noua decizie prin care consfinteste unificarea celor trei gradinite retroactiv, cu incepere de pe 15 septembrie. Mai mult, desi Florescu invoca aceeasi hotarire a CA al ISJ din 2 iunie, nici un proces verbal al forului de conducere al Inspectoratului Scolar nu aminteste ceva despre desfiintarea gradinitelor 35 si 38, ceea ce echivaleaza cu faptul ca, oficial, acestea nu au fost desfiintate niciodata.
Acest lucru nu a impiedicat-o pe fosta inspectoare generala sa le someze, printr-o adresa emisa pe 3 septembrie, pe educatoarele de la "35" si "38" ca in termen de trei zile sa elibereze cele sase apartamente pe care le ocupau "deoarece incepind de luni, 6 septembrie primaria va prelua localul". Se pare ca sefa de atunci a ISJ era nerabdatoare sa se mute in casa noua.
Facatura ISJ-ului atinge insa cote de-a dreptul hilare la cercetarea proceselor verbale prin care gradinitele ce se desfiintau urmau sa predea patrimoniul. Aceste procese verbale au fost intocmite pe 31 august 1999, ceea ce inseamna ca gradinitele au inceput sa-si predea patrimoniul inainte de a fi fost desfiintate. Si, pentru a pune cireasa pe tort, unul dintre cele patru procese verbale, incheiat, repetam pe 31 august 1999, precizeaza, negru pe alb, ca a fost intocmit pe baza unei adrese din 23 septembrie acelasi an.
O atenta cercetare a tuturor documentelor contradictorii care au insotit aceasta afacere, de la primele semne ca cineva rivnea la apartamentele in care functionat gradinitele 35 si 38 si pina la mutarea in casa noua a fiului fostei inspectoare generale poate ar putea aduce lumina in toata harababura. (Aurelian COJENEL)

Comentarii