Un bacauan a scris cu propriul singe scrisoarea pentru concursul "Un bilet pe viata la Campionatul Mondial"

vineri, 13 martie 1998, 00:00
2 MIN
 Un bacauan a scris cu propriul singe scrisoarea pentru concursul "Un bilet pe viata la Campionatul Mondial"

Pentru bacauanul Constantin Talpau, in virsta de 37 de ani, timpul ramas pina la inceperea Campionatului Mondial de Fotbal din Franta va constitui un adevarat calvar. El a trimis in urma cu citeva zile o scrisoare la concursul "Un bilet pe viata la Campionatul Mondial" si crede ca are toate sansele sa se numere printre cistigatori. Asta pentru ca avut inspiratia sa-si scrie scrisoarea chiar cu propriul sau singe.
Redactarea textului i-a luat nu mai putin de o ora. Drept stilou, a folosit un pai de la matura, iar singele si l-a recoltat singur, cu o seringa. Continutul scrisorii este scurt: "Fotbalul e viata mea. Hai Romania! Hai Iordanescu & Co. Vom muri si vom invia alaturi de voi cu fotbalul si… Coca-Cola".
Constantin Talpau este departe de a fi un excentric. El a lucrat pina in 1990 la Depoul CFR Adjud, dupa care a devenit director executiv la o societate de productie si la o firma de detectivi particulari din Bacau. Talpau este un suporter infocat al Stelei, pe care o considera echipa fanion a Romaniei, insa nu pierde nici o ocazie sa incurajeze pe stadion FCM-ul din Bacau, pe care o considera echipa sa de suflet. Se pare ca microbul fotbalului a fost transmis in familie, unul din nepoti, Razvan Talpau, 19 ani, acum portar la divizionara A Foresta Falticeni, facind parte din lotul national de tineret.
"Prin scrisoarea pe care am scris-o cu propriul meu singe vreau sa ma fac purtatorul de cuvint al tuturor microbistilor inflacarati din tara care, prin natura serviciului, nu pot participa la meciurile echipei favorite. M-am gindit la marinari, la cei aflati in misiune, la oamenii bolnavi, la militarii din post si nu numai".
Cea mai mare dezamagire a lui Talpau este ca nu avut pina acum prilejul sa insoteasca echipa nationala in strainatate, insa crede ca are toata viata inainte, mai ales daca va fi desemnat printre cistigatori. "Fiind legat mereu de serviciu, eu nu am avut cum sa colectionez, ca altii, fanioane, mingi, tricouri, timbre sau albume cu echipe sau jucatori. Tocmai de aceea cred ca ideea mea va sensibiliza juriul si voi avea cistig de cauza". Chiar daca, prin absurd, Constantin Talpau nu va cistiga "Un bilet pe viata la Campionatul Mondial", el crede ca peste citiva ani, scrisoarea sa va valora cit un timbru "Cap de bour" si va fi expusa la loc de cinste in biroul presedintelui Federatiei Romane de Fotbal. (Florin CRACIUN)

Comentarii