Valutistii au incercat sa dea lovitura de Craciun

joi, 27 decembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Valutistii au incercat sa dea lovitura de Craciun

Cursul de schimb al dolarului s-a schimbat brusc, intr-o singura zi, la casele de schimb valutar, chiar in ajun de Craciun. O parte dintre valutisti au incercat, din nou, marea lovitura, si au ridicat nivelul de schimb, la vinzarea monedei americane, de la 31.550 de lei, la 31.995 de lei. La aceleasi case de schimb valutar, cursul a crescut si la cumpararea dolarului, de la 31.000 – 31.250 de lei, la 31.400 de lei pentru un dolar. Posesorii de valuta au fost derutati in fata preturilor afisate de casele de schimb, total diferite de la o adresa la alta, si le-au luat la "colindat". Astfel, unii dintre valutisti ofereau, la cumparare, dolarul cu 31.000 de lei, dar si cu 31.200 de lei sau 31.300 de lei, iar o casa de schimb din Pasajul Revolutiei nu proceda decit la cumpararea de dolari, cu 31.365 de lei. La vinzare, s-a mers de la 31.400 de lei pentru un dolar, pina la 31.600 de lei sau 31.850 de lei. Cresterea cursului dolarului pe piata privata era asteptata, de Sarbatori, nivelul de schimb fiind apreciat la 32.000 de lei, dar in saptamina premergatoare Craciunului acest curs a scazut dintr-odata pina la 31.000 de lei la cumparare si 31.550 de lei la vinzare. Brokerii spun ca luna ianuarie va aduce, cu siguranta, cotatii mai mari de 32.000 de lei, acestea fiind deja abordate in tranzactiile de la bursele de marfuri, cu scadente in luna ianuarie si mai tirziu. Pe aceste piete s-a ajuns la 32.850 de lei la un dolar si chiar la 33.000 de lei la un dolar. Pe piata privata, inclusiv in Bacau, este de asteptat ca si in aceasta saptamina unele case de schimb sa afiseze preturi foarte mari, dar probabil nu vor depasi nivelul de 32.000 de lei la un dolar. (Petru DONE)

Comentarii