Amenzi pentru taximetristii fara stema orasului pe masini

marți, 30 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Amenzi pentru taximetristii fara stema orasului pe masini

Primaria continua ofensiva impotriva taximetristilor care nu se incadreaza in regulamentele institutiei. Timp de citeva saptamini primaria a distribuit autocolante cu stema orasului proprietarilor de taxiuri care se afla la zi cu plata tuturor taxelor si impozitelor, pina in prezent fiind impartite 184 de embleme, altele 16 fiind in curs de acordare. Pentru ca un sofer de taxi sa primeasca un autocolant cu stema municipiului trebuie sa aiba achitate toate taxele locale pe anul trecut, sa fie la zi cu datoriile societatii sau asociatiei familiare pe care o detine, sa plateasca taxa trimestriala de 120.000 lei si sa plateasca 101.150 lei pe doua embleme, una trebuind sa o lipeasca in partea din fata a autoturismului, iar cealalta in cea din spate. Conducatorii auto din domeniu care pina in prezent nu au intrat in posesia autocolantelor sint in pericol de a primi, conform HCL 184/1998, amenzi de la doua la patru milioane lei si, mai mult decit tot, pot ramine si fara certificatele de inmatriculare. "Acordarea autocolantelor este un mod de identificare si totodata unul de afisare a emblemei orasului. Vom face controale si, celor care nu au autocolanete si deci nu si-au platit licenta, li se va retine certificatele de inmatriculare. Taximetristilor care le este rusine sa poarte emblema orasului sa se apuce de alta activitate", ne declara viceprimarul Florin Ghiorghita.
Verificarile angajatilor primariei vor fi facute inclusiv in toiul noptii, soferii putind primi in plus si o amenda de 500.000-1 milion lei pentru nerespectarea caietului de sarcini anexat la HCL 184/1998. La actiune nu vor participa doar salariati ai primariei ci si ai politiei. Angajatii acestei institutii au primit recomandarea sa retina certificatele de inmatriculare taximetristilor care circula fara licenta. (S.BALASCAU)

Comentarii