Briu sfint la Botosani

vineri, 12 octombrie 2001, 23:00
1 MIN
 Briu sfint la Botosani

Briul Maicii Domnului de la Volos-Grecia, adus la hramul Catedralei Mitopolitane din Iasi, va fi prezent si la Botosani. Acesta va fi adus cu binecuvintarea Inalt Prea Sfintitului Parinte Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei marti, 16 octombrie, respectiv miercuri, 17 octombrie, ora 10,00. Primirea acestei sfinte relicve de catre soborul de preoti, calugari, calugarite, oficialitati si credinciosi va avea loc marti, ora 10,30, la intrarea in Botosani dinspre Suceava. Procesiunea va parcurge traseul str.Sucevei, Calea Nationala pina la Biserica "Sfitul Ilie" Botosani, unde Briul Maicii Domnului va fi asezat spre cinstire pina miercuri, 17 octombrie, ora 10,00. Slujba Privegherii in cinstea Maicii Domnului va incepe marti, la orele 22.00, in cadrul careia se vor oficia vecernia, utrenia si sfinta liturghie arhiereasca. La slujba va participa PS.Episcop Calinic Botosaneanul. "De la Botosani, Briul Maicii Domnului va fi dus la Roman, Vaslui, Galati si Constanta, de unde va pleca in data de 22 octombrie in Grecia. Invitam pe aceasta cale crestinii ortodocsi la acest eveniment si-i rugam sa nu amine inchinarea la acest odor scump spre sfirsitul perioadei de timp cit ramine la Botosani, intrucit toata noaptea de marti spre miercuri le sta la dispozitie", a declarat parintele protopop Lucian Leonte. (L.L)

Comentarii