Caldura mare

joi, 12 iulie 2001, 23:00
3 MIN
 Caldura mare

Valul de caldura din ultima perioada, care afecteaza intreaga tara, a atins si judetul nostru. Ieri la prinz se inregistrau la Botosani 29 de grade Celsius la umbra, insa la soare se inregistreaza valori mai ridicate cu cel putin 5-6 grade. Temperatura masurata la nivelul solului atingea ieri valori de 50 de grade. Meteorologii se asteptau ca temperatura sa mai creasca cu cu citeva grade spre dupa-amiaza. "Nici vineri nu se vor inregistrau valori sub 30 de grade. Sfirsitul de saptamina nu va aduce botosanenilor temperaturi mai scazute, maximele putind ajunge in jurul a 35 de grade Celsius. De altfel, pina la sfirsitul lunii iulie vremea va fi caniculara, temperaturile mentinindu-se constante in jurul a 30-35 de grade, iar ploaia ne va ocoli, doar trecator fiind posibile averse", ne-a declarat Maria Constantinescu, tehnician principal din cadrul Statiei Meteorologice Judetene.
De luni, pe sectia de cadiologie a spitalului judetean au fost internate 32 de persoane, doar citeva dintre aceste prezentind urgente medicale (cardiopatii ischemice dureroase, insuficiente cardiace, etc), iar pe sectia de neurologie 18 cazuri, citeva datorate caldurii. Desi nu au fost persoane care sa solicite tratament pentru insolatii, riscul de a ne "arde" este in continuare foarte crescut. Cu toate ca temperaturile inregistrate la noi nu sint exagerat de mari comparativ cu cele din sudul tarii, ele pot fi destul de periculoase pentru batrini, copii sau bolnavii cronici, mai ales pentru cei care sufera de afectiuni cadio-vasculare. Deoarece soarele are cea mai puternica activitate din ultimii 11 ani, pentru evitarea complicatiilor cauzate de caldura medicii recomanda sa nu ne expunem mult la soare, mai ales intre orele 11 si 17 cind razele solare sint cele mai puternice. Trebuie sa evitam sa iesim afara cu capul descoperit, iar imbracamintea pe care o purtam sa fie usoara, larga, eventual din bumbac si sa aiba culori deschise. Ochii trebuie protejati cu ajutorul ochelarilor de soare. Alimentatia din aceasta perioada este necesar sa fie cit mai usoara si sa cuprinda cit mai multe fructe si legume. Trebuie sa evitam consumul de oua si grasimi, deoarece pe linga faptul ca ne incarca organismul, sint foarte usor alterabile in aceasta perioada, sau de alcool, cafea si tutun.
Datorita transpiratiei, necesarul de apa din organism trebuie compensat prin consumul a cel putin doi litri de lichide zilnic, in special apa sau apa minerala. Pentru reglarea temperaturii corpului sint indicate dusurile cu apa calduta, insa nu cu apa prea rece, deoarece aceasta poate provoca unui organism incalzit un soc cardio-respirator.
Pielea, ochii si sistemul cardio-vascular sint cele mai afectate de razele solare. Datorita suprasolcitarii inimii, exista riscul aparitiei unor infarcte de miocard sau a accidentelor vasculare, mai ales la persoanele in virsta sau la cele cu antecedente. Expunerea prelungita la soare, mai ales la orele amiezii, face ca pielea sa sufere un proces de imbatrinire prematura, iar riscul de producere a afectiunilor cutanate cum este cancerul de piele, este foarte crescut. Din aceasta cauza, nu este recomandata plaja sau munca la cimp intre aceste ore. Ochii sint si ei suprasolicitati din cauza luminii puternice si a caldurii, iar afectiunile oculare, cum este cataracta, se pot agrava.
Desi la noi temperaturile nu au atins valori extreme, in cazul in care doua zile la rind se inregistreaza peste 37 de grade Celsius, patronii sint obligati, printr-o ordonanta data anul trecut, sa asigure angajatilor in zilele toride cite 2-4 litri de apa minerala pe zi si ventilatie corespunzatoare la locul de munca. In cazul in care patronii nu au posibilitatea sa ofere astfel de conditii, aceiasi ordonanta prevede reducerea programului de lucru sau chiar sistarea lui in orele prinzului. (Lucian SIMINIUC)

Comentarii