Evazionisti disparuti

joi, 23 august 2001, 23:00
2 MIN
 Evazionisti disparuti

Astfel, Adda ’96 a cumparat in luna martie a acestui an, in baza unei facturi fictive, cantitatea de 28.374 litri de motorina, in valoare totala de 337,9 milioane de lei (din care 41,6 milioane TVA) de la societatea comerciala Coneti Electro Com SRL Bucuresti. Verificarile Garzii Financiare au scos la suprafata faptul ca afacerile firmei botosanene erau ilegale, atita timp cit firma din Bucuresti nu era inregistrata la Registrul Comertului, iar factura fiscala in baza careia fusese cumparata motorina era falsa. Administratorii de la Adda ’96 au procedat in acelasi mod in alte doua rinduri. O luna mai tirziu, Ilas si Deleu au cumparat 19.400 kilograme de benzina premium, in valoare totala de 316,8 milioane de lei, de la o alta firma bucuresteana inexistenta, este vorba de Junior Ratcom Production SRL. Si in acest caz factura a fost fictiva. La numai o saptamina dupa tranzactia cu firma bucuresteana, Adda ’96 SRL cumpara de la o firma din Satul Mare o cantitate insemnata de combustibil cocsochimic (folosit ca benzina), insa doar un sfert din cantitate este inregistrata in contabilitatea firmei. Firma botosaneana a cumparat combustibil cocsochimic in valoare de 2,7 miliarde de lei, insa in actele firmei au fost mentionate doar 384,6 milioane lei.
Afacerile celor doi administratori au continuat cu vinzari catre firme fantoma. Tot in aprilie, ei au vindut unei firme sucevene neinmatriculata la Registrul Comertului o cantitate de 41.300 kg de combustibil lichid usor (CLU) tip III, in valoare de aproape 100 de milioane de lei.
Potrivit Garzii Financiare, firma Adda ’96 SRL nu a evidentiat si nu a virat la bugetul de stat un impozit pe profit de 172,3 milioane de lei si o taxa pe valoare adaugata de 106,1 milioane de lei. "Aceste rezultate sint preliminare. Urmeaza ca noi sa extindem controlul si sa vedem cui a vindut produsele. Probabil ca prejudiciul creat statului este de ordinul miliardelor", a declarat comisarul-sef al Garzii Financiare, Paul Mustata. Pentru ca cei doi administratori nu au fost de gasit, Garda Financiara a cerut ajutorul Politiei pentru a-i descoperi. De asemenea, va fi sesizat Parchetul, urmind ca Gheorghe Ilas si Adrian Deleu sa fie cercetati penal. Comisarul sef al Garzii Financiare sustine ca pentru ca marfa a fost vinduta si pentru ca firma Adda ’96 nu are un sediu, nu a fost posibila sechestrarea bunurilor. "Probabil ca cei administratori fac parte din categoria patronilor care merg in tricou si pantaloni scurti si cu diplomatul cu acte la ei," a mai spus Paul Mustata.
(Cristian LUPASCU)

Comentarii