Mai ramine in arest

sâmbătă, 03 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Mai ramine in arest

Fostul prefect al judetului, Alexandru Simionovici, va ramine in arestul Politiei pina pe 18 noiembrie, dupa ce o instanta a Tribunalului Botosani i-a prelungit mandatul de arest preventiv cu inca 15 zile. Incarcerat de la inceputul lunii septembrie, sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice si luare de mita, fostul prefect este anchetat de procurorii sectiei anticoruptie din cadrul Parchetului de pe linga Curtea de Apel Suceava pe motiv ca, in perioada alegerilor de anul trecut, ar fi avizat plata nelegala a unei sume de aproximativ un miliard de lei catre doua tipografii din municipiu, suma din care ar fi primit inapoi aproximativ 780 de milioane de lei. Initial, ancheta procurorilor era programata sa se incheie la finele lunii octombrie, dar avocatii lui Simionovici au formulat o serie de obiectiuni la rezultatele expertizei financiar-contabile. In plus, s-a solicitat si verificarea unor inscrisuri aflate ca probe la dosar si completarea lucrarilor de urmarire penala. Aceste ultime modificari survenite pe ultima suta de metri ai anchetei, i-au pus in imposibilitatea pe procurori de a finaliza rechizitoriul in termenul anticipat de ieri.
Aflati in criza de timp, procurorii au fost nevoiti sa solicite, pentru a doua oara, prelungirea mandatului de arest preventiv cu inca 30 de zile. Cererea de prelungire s-a aflat ieri pe rolul instantei de judecata a Tribunalului Botosani iar pentru dezbateri s-a constituit un complet special. Scos din arestul Politiei, Simionovici a fost adus la Tribunal chiar cu masina sefului Inspectoratului Judetean de Politie. Cererea a fost analizata de un complet special, cu usile inchise, un subofiter de Politie interzicind tuturor accesul in sala. Dezbaterile au durat aproximativ o ora, pina in jurul orei 13,30, cind Simionovici a fost scos din sala. Flancat de politistii din serviciul de escorta, care l-au pazit de reprezentantii mass-media care il asteptau la iesire, fostul prefect fost urcat de urgenta in masina Politiei. Alexandru Simionovici a avut chiar puterea sa le faca din mina fotoreporterilor "Monitorul" care au reusit sa imortalizeze scena debarcarii sale din sala de judecata. Sentinta a fost pronuntata in jurul orei 14,30, dupa ce toate motivele invocate de procurori si avocatii fostului prefect au fost bine cintarite de presedintele de instanta. Desi Parchetul solicitase prelungirea mandatului de arestare cu inca 30 de zile, instanta a decis ca fostul prefect sa ramina in arest doar pina pe 18 noiembrie, data la care dosarul "afacerii buletinelor de vot" ar putea ajunge in instanta. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii