Manastirea Popauti are nevoie de ajutor

miercuri, 06 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Manastirea Popauti are nevoie de ajutor

Pictura veche de peste 500 ani a Manastirii Sfintul Nicolae Popauti risca sa fie distrusa in totalitate de o ciuperca. Din cauza umiditatii excesive si a repictarilor efectuate, in secolul trecut, in ulei si tempera, la baza si acoperisurile constructiei s-a creat un mediu propice pentru dezvoltarea acestei ciuperci care formeaza mucegai si acopera sau chiar faramiteaza pictura. "Este cel mai grav caz de degradare a unei picturi medievale din epoca lui Stefan cel Mare. Sint incluse toate problemele pe care le poate intilni un specialist in restaurare de pictura: atac biologic, umiditate excesiva si desprinderea picturii de pe zid", afirma parintele staret Diaconu Luca. Producerea acestor fenomene a fost favorizata si de acoperisul ciuruit de gloante in timpul primului razboi mondial, de zidului gros de 1,5 metri placat cu piatra care nu permite eliminarea excesului de apa, de lipsa unei izolatii de bitum sau ciment, lucru care duce la absorbirea apei din pamint. La toate acestea s-a adaugat si folosirea anapoda a sistemului de incalzire. Introduse in 1974, caloriferele erau incalzite la maximum pe timpul desfasurarii slujbelor si racite brusc dupa terminarea acestora.
Numai pentru restaurarea picturii sint necesari 15 miliarde lei. La acesti bani se adauga alte doua miliarde lei pentru refacerea acoperisului, actiune fara de care restaurarea interiorului ar fi inutila . Costurile lucrarilor sint atit ridicate pentru ca materialele folosite la operatiunile din interior sint exclusiv de import. Cum din fonduri proprii nu poate sustine o asemea lucrare, parintele staret a solicitat Ministerului Culturii, Prefecturii, Directiei pentru Cultura si parlamentarilor ajutor pentru obtinerea unei finantari de la Guvern. "Am trimis adrese la Ministerul Culturii, s-au facut interventii si de catre parlamentari, insa banii pentru restaurari sint foarte putini", afirma prefectul Costica Macaleti.
Desi Manastirea Popauti este declarata monument istoric inca din 1897, fiind una dintre primele constructii din tara careia i s-a conferit acest titlu, Guvernul nu a alocat fonduri pentru renovare. Doar Ministerul Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei a trimis in luna decembrie o echipa de specialisti care sa investigheze exact cauzele dezvoltarii ciupercii si sa gaseasca solutia optima pentru combatarea ei. Manastirea Sfintul Nicolae Popauti este singura din tara de pe vremea lui Stefan cel Mare care este pictata in intregime in perioada in care acesta a condus Moldova. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii