Moartea asociatiilor de locatari

miercuri, 15 august 2001, 23:00
3 MIN
 Moartea asociatiilor de locatari

Furnizorii de servicii renunta la a incasa contravaloarea serviciilor prin intermediul asociatiilor. In prezent plata serviciilor de apa-canal si a celor de salubritate nu se mai face la asociatii, iar Termica testeaza un serviciu propriu de incasare; daca se va contoriza distributia de gaz metan la fiecare apartament, plata se va face la casieriile Distrigaz. Prin intermediul asociatiilor de proprietari se face doar administrarea curenta a cladirii, repartizarea cheltuielilor comune pe fiecare proprietar de apartament, incheierea de contracte privind furnizarea de servicii si angajarea personalului de intretinere si curatenie. Unii presedinti de asociatii considera anormala situatia creata prin plata serviciilor direct la furnizor si sustin consolidarea prerogativelor stabilite de lege. Reprezentantii Primariei considera insa mai eficienta crearea de asociatii la nivel de scara de bloc.
Constantin Ivan, presedintele asociatiei de proprietari nr 8, ne-a declarat ca " Primaria nu face absolut nimic pentru asociatii. Ar trebui sa se revina la practica de dinainte de ’89 de organizare de intilniri periodice la Primarie cu presedintii de asociatii, in vederea gasirii unor solutii comune de rezolvare a problemelor, acestea fiind in ultima instanta problemele orasului. Ar trebui sa existe o colaborare mai buna intre asociatii, furnizorii de servicii si Primarie, in vederea recuperarii datoriilor. In plus, la nivel de asociatie incasarea fondurilor se face la costuri mult mai mici, deoarece salariile angajatilor sint mult mai mici decit ale regiilor. Se poate spune ca asociatiile au si o functie sociala, pentru ca la noi multi membrii sint persoane virstnice carora le vine foarte greu sa se deplaseze pentru a-si plati facturile. Cind s-au depus declaratiile pentru plata taxei de salubritate, noi am adus formulare la sediul asociatiei pe care membrii nostri le-au completat, dupa care tot noi le-am depus la serviciul impozite si taxe."
O alta problema a conducerilor asociatiilor este lipsa de comunicare cu Primaria, Politia sau furnizorii de servicii. " Am adresat acestor institutii multe sesizari referitoare la ordine publica, ciini, comunitari, spatii de joaca sau calitatea serviciilor prestate si nu am primit nici un raspuns, desi unele sint trimise de luni de zile. Oamenii ne sesizeaza cu probleme, noi facem demersurile necesare, dar de multe ori am impresia ca ne lovim de un zid, peste care nu se poate trece. Legea care ne reglementeaza activitatea este buna, dar normele metodologice care dispun cum sa se faca alicarea legii sint in unele cazuri incoerente si nu ajuta la o aplicare eficienta" ne-a spus Mihail Misoanca, administrator contabil la Asociatia de proprietari nr 1.
Opiniile proprietarilor de apartamente sint impartite; unii au considerat ca, organizindu-se in asociatii de proprietari, le sint mai bine reprezentate interesele, iar altii considera ca se pot descurca si singuri. Conducerile unor asociatiilor de proprietari considera necesara constituirea unei uniuni a acestora, care, pe fondul unui cadru legislativ adecvat, sa poata reprezenta reprezenta mai bine interesele proprietarilor.
In prezent, relatiile contractuale mai importante pe care le au asociatiile sint cu Termica si Distrigaz. Desi Termica a demarat incepind cu 25 iulie 2001 programul amintit, Mihaela Plesca, sefa serviciului comercial de la unitatea amintita, nu considera ca acesta ar insemna finalul colaborarii cu asociatiile. Presedintii unor asociatii apreciaza actiunea de la Termica drept o verificare a capacitatii unitatii de a face singura incasarile, dar sint sceptici in privinta posibilitatii regiei de a incheia contracte individuale cu proprietarii de apartamente si a realizarii unui sistem propriu de incasare, asemanator cu cel de la RAJ Apa. In ce priveste furnizarea gazului metan, numai montarea de contoare la nivel de apartamente ar putea determina plata contravalorii acestuia la casieriile Distrigaz. Modul in care isi vor desfasura pe viitor activitatea asociatiile de proprietari depinde de o mai buna colaborare cu furnizorii de servicii si cu autoritatile locale, dar de instaurarea unei stari de normalitate in societate, care sa permita celor ce locuiesc la bloc sa plateasca utilitatile folosite. (E. COMANAC)

Comentarii