Parcari noi pe bulevardul Eminescu

miercuri, 06 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Parcari noi pe bulevardul Eminescu

Bulevardul Mihai Eminescu si un sector din pietonalul Unirii vor suferi in scurt timp schimbari importante. Primaria Botosani va demara de saptamina viitoare o ampla operatiune de amenajare a unor parcari in cele doua zone. Astfel, pe sectiunea bulevardului cuprinsa intre intersectiile cu strazile Octav Onicescu, respectiv Marchian, pe intreaga lungime a arterei, se vor decapa aproximativ 1-1,5 metri din trotuarul de pe partea parcului. Aici vor fi delimitate locuri pentru parcatul autoturismelor, pe restul portiunii de padiment ramasa urmind sa se planteze stilpi de metal care sa previna stationarea masinilor pe trotuar. Totodata, dat fiind faptul ca in zona exista institutii foarte importante care necesita numeroase locuri pentru oprirea automobilelor, primaria va amenaja parcari si pe partea pietonalului unde se afla caminele angajatilor Ministerului de Interne, in acest scop urmind sa se asigure chiar si o cale de acces spre viitoarea parcare. Spatii pentru stationarea masinilor se vor marca inclusiv pe aleea din fata cladirii Inspectoratului Judetean de Politie, loc prevazut momentan la unul dintre capete cu o bariera.
Primaria a hotarit sa execute aceste lucrari din cauza faptului ca mereu trotuarul dinspre parc este ocupat de autoturisme, desi destinatia sa este aceea de circulatie a pietonilor. "Vrei sa treci cu un carut si aproape ca nu poti. Aceeasi situatie este si iarna. Ne deranjeaza foarte mult ca in fata parcului stau parcate masini. De cind am venit la primarie s-a tot discutat aceasta problema. Pe noi ne intereseaza sa nu se mai parcheze autoturismele pe trotuar", explica viceprimarul Ilie Ion. Dupa finalizarea operatiunilor primaria va institui si o taxa de 3.000 – 5.000 lei/masina pentru fiecare ora de parcare a autoturismului, automobilele care apartin institutiilor riverane fiind insa scutite de la achitarea acesteia. Intreaga lucrare este preconizata sa se termine in maximum doua luni, numarul de locuri pentru parcare ce se va crea astfel fiind de 30 – 40 spatii. "Se va lucra intensiv si pina la sfirsitul lunii iulie speram sa fie gata. Fiind vorba de o artera principala de criculatie a orasului nu putem opri circulatia", mai spune viceprimarul. Abundenta de autoturisme din zona este data mai ales de institutiile care isi au sediul in bulevard – Tribunal, Judecatorie, Politie, Centrul Militar Judetean, Directia Agricola, Liceul de Arte – carora in ultimii ani li s-au adaugat si notarii publici care si-au amenajat birourile in zona. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii