Sucevenii au inceput vinatoarea de posturi bine platite la Botosani

vineri, 03 august 2001, 23:00
3 MIN
 Sucevenii au inceput vinatoarea de posturi bine platite la Botosani

Incepind cu data de 1 august Exploatarea Judeteana de Distributie a Energiei Electrice Botosani are ca inginer-sef o persoana cu domiciliul in Suceava. Fostul ocupant al postului, botosaneanul Claudiu Dumbraveanu, a fost instiintat de catre directorul general al SC Electrica SA, Silviu Boghiu, ca trebuie sa predea functia, fara a i se explica in vreun fel motivele eliberarii. Indepartarea acestuia din postul ocupat pina la 31 iulie este cel putin bizara, avind in vedere faptul ca Dumbraveanu nu a fost numit in aceasta functie, ci a cistigat un concurs organizat la sediul central al Electrica in luna noiembrie a anului precedent, examinare la care s-a desemnat inclusiv directorul general al Exploatarii botosanene, Doina Vornicu. Mai mult, intre unitatile electrice din Botosani si Suceava nu exista o relatie de subordonare. Ambele fac parte din centrul zonal Moldova, care este coordonat de sucursala Bacau. Totodata, mentionam ca Electrica Botosani si-a indeplinit practic toate sarcinile din programul de dezvoltare economico-sociala a judetului pe 2001, singura nerealizare fiind neincasarea facturilor restante de la Termica si RAJ"Apa", lucru care tine insa mai mult de competenta sectorului economic al exploatarii decit de activitatea inginerului-sef. Claudiu Dumbraveanu nu a dorit sa comenteze ceea ce i se intimpla, declarindu-ne doar ca "nu am primit nici o motivatie pentru schimbarea din functie".
In ciuda incercarilor noastre, nu am reusit sa aflam parerea directorului general al Electrica Botosani, Doina Vornicu, fata de cele relatate, ieri in jurul orei 10.00 ea neaflindu-se la birou, pentru ca, peste citeva ore mai tirziu sa ni se comunice de la secretariat faptul ca "este plecata la Suceava pentru ca avem o inmormintare in unitate". Neoficial, am aflat ca persoana decedata ar fi fost chiar sustinatorul suceveanului pentru slujba pe care acesta a primit-o la Botosani.
In schimb, deputatul Viorica Afrasinei s-a pronuntat ferm impotriva deciziei directorului general al Electrica. "Astazi (ieri – n.r.) am aflat si eu. Nu mi se pare normal si speram ca chestiunea sa fie remediata. Nu stiu cum s-a analizat treaba la nivel de minister. Daca aflam mai devreme, probabil ca se putea face ceva, insa oricum ma voi interesa", afirma Afrasinei care a marturisit ca nu cunoaste persoana din Suceava care a devenit peste noapte inginer-sef la Electrica Botosani. La rindul sau, subprefectul Constantin Hutu crede ca specialistul din Botosani era cea mai nimerita persoana: "As fi preferat ca un botosanean sa fie numit intr-o functie de conducere intrucit ar mai fi ocupat un loc de munca si, dintr-un patriotism local, ar fi ajutat mai mult persoanele din judet". Totodata, persoane din cadrul prefecturii sustin ca il vor informa pe prefect, la intoarcerea din concediu, de cele intimplate pentru ca acesta sa ceara la rindul sau guvernului remedierea situatiei. Sindicalistii din cadrul Electrica Botosani sint siderati de decizia conducerii centrale a Electrica. "Nu este cea mai buna solutie. Decizia este cel putin anormala. In cadrul intreprinderii botosanene sint destule persoane capabile sa ocupe o functie de conducere, nu trebuie adus cineva din alta parte. Nu mi se pare normal numirea unui inginer-sef de la Suceava", ne declara Relu Covaliu, liderul de sindicat al energeticienilor botosaneni. Probabil ca nici nu ar mai trebui sa spunem cite chestiuni neclare ar produce numirea unui inginer-sef din alt judet. Este suficient sa ne gindim cum ar actiona suceveanul in cazul unei avarii aparute in afara programului de lucru. Ar coordona oare activitatea prin telefonul mobil?
Desi suceveanul cu pricina ar fi trebuit sa preia inca de miercuri 1 august atributiile de inginer-sef, pina ieri dimineata el nu facuse inca acest lucru, fostul ocupant al postului, Claudiu Dumbraveanu detinind in continuare atit cheia cit si responsabilitatile biroului. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii