Un postas din Dorohoi a delapidat 50 de milioane de lei

miercuri, 22 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Un postas din Dorohoi a delapidat 50 de milioane de lei

Dupa ce s-a vazut cu tolba plina, un postas din Dorohoi a facut "pierduti" 50 de milioane de lei reprezentind pensiile si ajutoarele de somaj a citorva dorohoieni. Luni dimineata, Dumitru Negrila, de 46 de ani, factor postal la Oficiul Teritorial de Posta Dorohoi, s-a prezentat la centrul de curierat de unde a ridicat mai multe mandate de pensii si de somaj precum si suma aferenta, aproximativ 50 de milioane de lei. Cind s-a vazut cu atita banet in sacosa, postasul a mers in statia de taximetre din centrul municipiului unde a vorbit cu un taximetrist sa-l duca pina la marginea orasului, in cartierul Satu Nou. Odata ajuns pe un teren viran din apropierea fermei agricole nr. 2 a societatii "ProAgro" Dorohoi, acesta i-a cerut taximetristului sa opreasca masina dupa care a coborit cu tot cu geanta, a scos banii pe care si i-a indesat in buzunare iar tolba cu mandatele si corespondenta a aruncat-o in niste tufisuri. Multumit de isprava, postasul s-a inteles cu taximetristul ca in jurul orei 13,30 sa se intilneasca in localitatea Smirdan, comuna Suharau, de unde, contra a cinci milioane de lei, urma sa-l transporte la Botosani la Spitalul de Psihiatrie Botosani. Ghinionul lui Negrila a fost ca taximetristul nu a vrut sa fie partas in acest scenariu, odata ajuns in municipiu el declarind tot politistilor.
Potrivit declaratiilor soferului, postasul intentiona sa se interneze in spital si sa spuna ca a facut o depresie nervoasa pe fondul consumului excesiv de alcool si astfel sa justifice si lipsa banilor. Dupa consemnarea declaratiei soferului, politistii au plecat pe urmele lui Dumitru Negrila. Mai intii a fost cautat la domiciliu apoi prin comuna Suharau, dupa care au fost verificate registrele de internari din unitatile spitalicesti. La citeva ore de la incident, oamenii legii aveau sa-l descopere internat in sectia de Psihiatrie a Spitalului municipal Dorohoi. In fata politistilor, postasul a incercat sa-si joace rolul conform scenariului dar dus la sectie si audiat, Dumitru Negrila si-a recunoscut fapta. In baza declaratiilor si a probelor descoperite, politistii au recuperat si geanta cu toata corespondenta din locul indicat de taximetrist, Dumitru Negrila a fost retinut in vederea arestarii preventive. Din nefericire, cei 50 de milioane de lei cu care plecase postasul, nu fusesera recuperati pina ieri la inchiderea editiei.
Conducerea Oficiului Teritorial de Posta Dorohoi a refuzat sa faca declaratii pe acest subiect precizind doar ca Dumitru Negrila a lucrat in cadrul acestui serviciu aproximativ 20 de ani si ca se spera recuperarea sumei asa incit toti beneficiarii cupoanelor ridicate de postas sa intre in posesia banilor. Cercetarile politistilor continua insa, in cadrul echipei operative fiind inclus si un reprezentant al Oficiului Teritorial de Posta Dorohoi. Functie de concluziile la care vor ajunge anchetatorii, Dumitru Negrila risca sa fie sanctionat si pe linie profesionala, in cazul confirmarii tuturor acuzatiilor care i se aduc urmind sa-i fie desfacut contractul de munca. Potrivit unor surse neoficiale din cadrul OTP Dorohoi, fosta sotie a lui Dumitru Negrila ar fi lucrat si ea acum doi ani tot in cadrul aceluiasi serviciu si, in imprejurari neclare, ar fi pierdut si ea 20 de milioane de lei. Ea declarase atunci ca fusese atacata de niste indivizi necunoscuti pe linia de cale ferata care au deposedat-o de geanta si i-ar fi furat banii. In urma incidentului, femeia a fost concediata. Pus sub acuzatia de delapidare, Dumitru Negrila risca sa-si petreaca urmatorii ani in inchisoare. (Nadejda LIPATOV, Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii