Din acest an, angajarile functionarilor publici se fac dupa criterii noi

sâmbătă, 05 ianuarie 2002, 00:00
3 MIN
 Din acest an, angajarile functionarilor publici se fac dupa criterii noi

Incepind din acest an, eventualele angajari "preferentiale" in posturi din administratia publica locala, dar si din cadrul serviciilor publice descentralizate din judet vor fi ingreunate de noua legislatie in domeniu. Mai exact, Hotarirea de Guvern nr. 1087/2001, privind organizarea si desfasurarea concursurilor si examenelor pentru ocuparea functiilor publice, intrata in vigoare din luna decembrie, contine o serie de prevederi care fac mai dificila decit pina acum oferirea "pe tava" a unor posturi de functionari publici clientelei – politice sau de alta natura. Asemenea posturi, considerate de multe persoane drept "caldute", aveau pina nu demult dezavantajul unei salarizari relativ modeste, compensate insa de avantajul unei munci de birou, intr-o institutie importanta, care da avize si aprobari sau aplica amenzi si din care nu este deloc rau sa faci parte.
Noua procedura de organizare si desfasurare a concursurilor si examenelor, caracterizata de secretarul general al Prefecturii Braila, Mircea Fudulaiche, drept "relativ greoaie, dar necesara", prevede termene clare pentru fiecare etapa in parte si largeste aria de provenienta a membrilor comisiilor de concurs, reducind astfel posibilitatea "aranjamentelor". In plus, aceasta legislatie prevede chiar posibilitatea ocuparii posturilor respective fara concurs, printr-un gen de repartitie facuta de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP).
Potrivit declaratiilor lui Mircea Fudulaiche, existenta postului vacant intr-una din institutiile unde lucreaza functionari publici se comunica Agentiei amintite, urmind ca, in 15 zile, aceasta sa informeze institutia respectiva daca, pe acel post, va repartiza o persoana sau daca acesta poate fi scos la concurs. "Mai exact, ANFP are dreptul ca, utilizind baza de date pe care o are, sa ofere acel loc de munca unei persoane care si-a pierdut calitatea de functionar public din motive neimputabile ei, deci din motive de sanatate, sau in urma unei restructurari. ANFP asigura astfel redistribuirea functionarilor publici pe posturi ramase vacante, ca o forma de protectie a membrilor sai. Precizez ca Agentia lucreaza la nivel national si, deci, exista posibilitatea ca un post ramas vacant la Craiova, spre exemplu, sa fie oferit unui fost functionar public din Braila. Evident, exista sanse reduse sa aiba loc asemenea transferuri de personal, dar legislatia o permite", a mai spus Mircea Fudulaiche.
"Noua componenta a comisiei de concurs asigura corectitudinea notarii"
Daca ANFP comunica institutiei respective ca poate scoate postul la concurs, termenul fiind de 15 zile, aceasta din urma trece la formarea comisiei de concurs si a celei de solutionare a contestatiilor, cu 45 de zile inainte de data organizarii concursului. Cu 30 de zile inainte de data respecticva, se da si anuntul in presa, urmind ca persoanele interesate sa-si depuna dosarele intr-un termen de pina la 12 zile inainte de data concursului. Acesta consta, de fapt, intr-o proba scrisa si un interviu, dupa care, in termen de 2 zile, trebuie comunicat rezultatul concursului, iar in urmatoarele 5, se pot depune contestatiile. In cazul in care cistigatorul concursului nu se prezinta in 15 zile la serviciu, pentru primirea dispozitiei de numire, nu se mai organizeaza un nou concurs, ci se declara cistigator urmatorul clasat.
Secretarul general al Prefecturii considera ca noua componenta a comisiilor de concurs si de solutionare a contestatiilor ofera o garantie privind obiectivitatea notarii. "HG 1087 precizeaza componenta comisiilor pentru fiecare tip de autoritate in parte, respectiv pentru Prefectura, Consiliu Judetean, consilii locale, servicii descentralizate. De acum, pentru orice concurs, din comisii vor face parte si persoane din afara institutiei care organizeaza concursul, selectate pe anumite criterii, si reprezentanti ai ANFP. Aceasta componenta va creste gradul de corectitudine al notarii, asa incit ar fi firesc ca, de acum inainte, sa se ocupe posturile de functionar public numai «pe bune»", a apreciat Mircea Fudulaiche. (Mihaela DAN)

Comentarii