Ura mortala de scoala

miercuri, 27 februarie 2002, 00:00
4 MIN
 Ura mortala de scoala

Ieri, pret de 45 de minute, cartierele Vidin, Progresul, Brailita, precum si Strada Plantelor si o parte din centrul orasului nu au avut energie electrica. Printre institutiile deconectate de la alimentarea cu curent se numara si Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, o serie de banci comerciale si citeva unitati de productie. Masura intreruperii energiei electrice in zonele amintite a fost luata de catre angajatii "Electrica", pentru a nu pune in pericol viata unui copil de 13 ani, care, in jurul orei 9, s-a cocotat pe un stilp de inalta tensiune, situat pe Strada Cezar Petrescu. Nicu Tudorel Samson, elev in clasa a VI-a, la Scoala Generala "Mihail Kogalniceanu", a luat decizia de a urca pe stilp, spunind ca mai bine se arunca de acolo, de la o inaltime de aproximativ 10 metri, decit sa mai mearga la scoala. De fapt, copilul era extrem de speriat ca va incasa o mama de bataie, fiindca in noaptea de 25 spre 26 februarie a lipsit de acasa fara stirea tatalui sau, iar in ziua precedenta, a chiulit de la cursuri. Vazind ca micutul se incapatineaza sa ramina cocotat pe stilp, "Electrica" a oprit alimentarea cu energie si a chemat Politia, pentru rezolvarea situatiei. Pompierii au incercat, la rindul lor, sa-l salveze pe micut, insa acesta nu s-a lasat induplecat decit dupa aproape un ceas de negocieri cu ofiterii de la Judiciar, cind a coborit cu picioarele pe pamint.
"Mai bine mor decit sa ma trimita tata, din nou, la scoala"
Activitatea mai multor institutii importante din oras a paralizat, ieri, pentru 45 de minute. Angajatii de la "Electrica" au sistat trecerea curentului prin stilpul de inalta tensiune, care alimenta centralele Pisc si Port si, implicit, cartierele Vidin, Progresul, Brailita, imobilele de pe Strada Plantelor, Maternitatea si o parte din centrul municipiului au ramas fara electricitate. Pana de curent a durat exact atit cit si negocierile Politiei cu micutul Nicu Tudorel Samson, 13 ani, domiciliat pe Strada Andrei Cocos, la nr. 36, in cartierul Brailita.
"Elevul Nicu Tudorel Samson a acumulat multe absente, in ultima vreme. Pe 25 februarie, el si-a luat ghiozdanul si caietele, spunind ca pleaca la cursuri, insa n-a mai ajuns la scoala. Toata ziua de 25 si toata noaptea de 25 spre 26 februarie, el a lipsit de acasa. A dormit la un coleg, se pare, iar tatal sau l-a cautat disperat. Ieri, in jurul orei 9, pustiul s-a gindit sa traga pe acasa, sa manince cite ceva, insa, la coltul strazii, l-a vazut pe unchiul sau, care l-a chemat la el. Copilul a rupt-o la fuga si s-a cocotat in virful unui stilp de inalta tensiune din zona «Transtax». El a spus ca mai bine moare, decit sa se duca la scoala. Dupa o ora de discutii cu ofiterii nostri, acesta s-a dat jos de pe stilp", ne-a relatat lt. col. Marian Fincu, ofiterul de presa al Inspectoratului Judetean de Politie Braila.
Tudorel Samson a ramas in grija tatalui sau de la virsta de un an si sase luni, cind mama sa a divortat si l-a incredintat tatalui. Pina prin clasa a cincea, copilul a fost deosebit de linistit, ba a avut rezultate foarte bune la scoala.
"A luat premii, era un copil cuminte, nu iesea din cuvintul nostru. De anul trecut, insa, a inceput sa lipseasca noptile de acasa, sa nu se mai duca la scoala. A ramas repetent, iar anul acesta, este din nou corigent. Tatal sau a lucrat la Salvare, iar acum este acasa, in somaj. S-a ocupat cit a putut de el. De cind l-a parasit maica-sa, de la un an si sase luni, copilul este in ingrijirea noastra, dar probleme a inceput sa ne faca doar de anul trecut. Tatal sau nu-l batea, il certa, il trimitea la scoala, se interesa de el, pe unde merge, ce face. Insa el arunca ghiozdanul, face numai prostii", ne-a spus bunica lui Tudorel, Stefanida Samson, 71 de ani.
Minorul traieste, alaturi de alte patru persoane, din suma de 774.000 lei, pensia batrinei. Bunica a fost, de altfel, prima persoana care a incercat sa-l dea jos de pe stilp pe Tudorel. "O vecina l-a vazut urcat pina aproape de virful stilpului si a anuntat-o pe Stefanida Samson. Aceasta s-a dus la baza stilpului si s-a rugat de copil, insa el n-a vrut nici in ruptul capului", a adaugat lt. col. Marian Fincu. De fapt, pustiul a incercat sa-i santajeze pe cei de fata, amenintindu-i ca se sinucide daca va fi nevoit sa mearga la scoala. "Spunea «Mai bine mor decit sa ma trimita tata, din nou, la scoala!». Apoi zicea ca poate sa se dea jos, dar nu vrea si, tot asa, timp de vreo ora", si-a amintit Stefanida Samson. Acesteia inca nu-i vine sa-si creada ochilor ce a fost in stare sa faca nepotul sau si nu-si explica gestul copilului. Cert este ca, pentru a nu pune viata pustiului in pericol, "Electrica" a luat masura intreruperii energiei, dupa cum ne-a informat Cristian Marin, dispecerul sef al societatii. Ceea ce l-a determinat totusi pe Tudorel sa renunte la gindul sinuciderii a fost promisiunea facuta de politisti, cum ca vor analiza situatia sa si vor incerca sa-l ajute. Ieri, pina spre orele amiezii, copilul, tatal si unchiul acestuia au fost audiati de ofiterii de la Departamentul "Minori", al Biroului Politiei Judiciare.
"Baietelul sustine ca nu vrea sa se mai intoarca acasa, iar pina la clarificarea situatiei sale, am luat masura de a-l interna intr-un centru de plasament", ne-a declarat lt. col. Dan Stefan, adjunctul comandantului Politiei Municipiului. Pe de alta parte, politistii au luat masura sanctionarii tatalui lui Tudorel, pentru ca nu l-a supravegheat indeajuns. Cercetarile continua in acest caz. (Nicoleta BUTNARU, Dragos VASILE)

Comentarii