Criza ne tine departe de doctor

Subtitlu

luni, 02 aprilie 2012, 21:19
6 MIN
 Criza ne tine departe de doctor

Un aparent paradox al vremurilor grele, de criza, in care traim: numarul de pacienti internati in spitalele iesene este intr-o continua scadere in ultimii ani. Daca in 2009 fusesera inregistrati 207.745 de pacienti in toate spitalele iesene, numarul acestora a scazut la 205.009 in urmatorul an si a ajuns chiar la 185.537 in anul 2011. Managerii spitalele au diverse explicatii pentru aceasta scadere. Daca in cazul Maternitatii „Cuza Voda" directorul spitalului spune ca „de vina" e scaderea natalitatii, direct legata de anii de criza din 2008 incoace, la Spitalul de Recuperare problema a fost faptul ca nu a permis contractul negociat cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate efectuarea mai multor servicii medicale, astfel ca foarte multi pacienti au ajuns pe lista de asteptare. Desi per total numarul de pacienti din spitale a scazut considerabil, exista spitale in care totusi numarul de internari a crescut. Astfel, in 2011 au fost internati in Spitalul „Sf. Spiridon" 50.096 de pacienti, in conditiile in care in anul precedent Spitalul „Sf. Spiridon" impreuna cu Spitalul de Urgente „Sf. Ioan" si Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie, care sint acum in componenta primului dintre ele, adunau doar 45.544 de pacienti.

Cu 22% mai putine mame in doi ani

Chiar daca medicii spun ca in ultimii ani populatia este din ce in ce mai bolnava, in spitale ajung sa fie internati din ce in ce mai putini pacienti. Conform unei statistici intocmite de catre Directia de Sanatate Publica Iasi, scaderea numarului de pacienti a inceput inca din 2010, cind s-au inregistrat cu aproape 3.000 de pacienti mai putini decit in anul precedent. Diferentele sint insa mult mai vizibile in 2011. Astfel, daca in 2009 au fost raportate 207.745 de internari in regim continuu, numarul lor a scazut la 205.009 in anul imediat urmator si au ajuns la 185.537 in anul 2011. Managerii spitalelor iesene au explicatii pentru acest lucru, specifice fiecarei unitati medicale in parte. Unul dintre spitalele care au fost cele mai afectate de scaderea numarului de pacienti este Maternitatea „Cuza Voda". Unitatea medicala avusese in 2009 un numar de 17.552 de pacienti la internare continua, numarul lor scazind la 16.163 in anul urmator. Pina la finalul lui 2011 au mai „disparut" inca aproape 2.500 de pacienti, la 31 decembrie 2011 inregistrindu-se doar 13.669 de pacienti internati pe parcursul intregului an. „Numarul de pacienti a scazut, asta este realitatea. S-a constatat o scadere a natalitatii la nivel national, scadere care a afectat si regiunea Moldovei. De altfel, din aceasta cauza am si negociat in acest an un contract cu CJAS care prevede mai putine servicii medicale decit anul trecut. Oricum, in alte maternitati din tara, scaderea numarului de paciente este si mai evidenta. La noi mai ajung multe femei si din alte judete, la fel si prematuri care au nevoie de ingrijiri speciale", a declarat prof.dr. Mircea Onofriescu, managerul maternitatii. Medicul spune ca cea mai importanta cauza a scaderii natalitatii ramine situatia socio-economica precara a populatiei. Pe de alta parte insa, managerul precizeaza si faptul ca tot mai multe femei apeleaza la sistemul medical privat. „Pe linga faptul ca e criza economica si femeile se decide mai greu sa faca un copil, mai putem vorbi si despre aparitia spitalelor private in mai multe judete din jurul Iasului. In acelasi timp, exista tot mai multe femei care aleg sa nasca in strainatate. Sint plecate acolo la munca, in tara vin doar in concedii si atunci mai fac cite un control, insa prefera sa nasca in Spania, Italia sau alte tari. Din pacate, scaderea numarului de pacienti se explica doar prin faptul ca a scazut natalitatea, pentru ca numarul pacientelor cu afectiuni in sfera ginecologiei nu a scazut. Mai ales in mediul rural sint inca probleme cu lipsa educatiei sanitare", a mai spus prof.dr. Onofriescu.

Programare pe 8 luni inainte la Recuperare

O scadere importanta a numarului de pacienti s-a inregistrat si la Spitalul de Recuperare. De la 19.611 pacienti, citi fusesera raportati in 2009, s-a ajuns la 17.750 in anul urmator, si la 15.946 in anul 2011. „Cea mai importanta cauza a scaderii numarului de pacienti ramine faptul ca in 2010 s-a modificat structura spitalului si am pierdut 50 de paturi. Pe de alta parte, in 2011 contractul pe care l-am negociat cu CJAS ne-a limitat numarul de internari, astfel ca am fost nevoiti sa punem pacientii pe liste de asteptare. La neurologie se facusera programari pentru opt-noua luni chiar. Anul acesta insa am incercat sa remediem situatia. Tarifele sint mai mici acum, astfel ca am contractat mai multe servicii medicale, deci la finalul anului se va inregistra o crestere a numarului de pacienti", a declarat Carmen Cumpat, managerul spitalului. In acelasi timp, managerul spune ca pentru unitatea medicala pe care o conduce este mai „profitabila" o internare in regim continuu, decit una de zi. „Spre exemplu, pentru un pacient internat la balneofizioterapie se deconteaza aproximativ 2.100 de lei pentru zece zile de internare, pe cind o internare de zi este 363 de lei, indiferent de cite ori vine acel pacient pentru proceduri. Utilitatile costa foarte mult si cresc din cauza procedurilor pe care trebuie sa le faca pacientii", a adaugat Cumpat.

La Pneumo si Socola se mai interneaza doar cazurile grave

Cu statistica realizata de DSP nu este de acord conducerea Spitalului Socola. Astfel, conform DSP in 2011 s-au inregistrat 11.621 de pacienti la internare continua in Spitalul Socola, spre deosebire de 14.587 citi fusesera cu un an in urma. Conducerea unitatii spune insa ca s-a gresit la numaratoare. „Este adevarat ca se inregistreaza o scadere a numarului de pacienti, insa in 2011 am avut 12.621 de pacienti, cu o mie mai mult decit spune statistica DSP. Oricum, noi am incercat sa diminuam numarul internarilor in regim continuu pentru a scadea si costurile. S-a mers mai mult pe internari de zi si pe urmarirea pacientilor in centrele de sanatate mintala. Au fost internati in spital doar pacienti cu afectiuni acute, cu stari de agresivitate. Oricum, in mod normal ar trebui sa avem cite un centru de sanatate mintala la fiecare 100.000 de locuitori, in conditiile in care exista doar trei astfel de centre, numai doua fiind functionale", a precizat prof.dr. Calin Scripcaru, managerul spitalului. Astfel, in 2010 spitalul inregistra 12.468 de internari de zi, numarul acestora crescind la 13.516, conform datelor DSP, la acestia adaugindu-se pacientii urmariti in cadrul centrelor de sanatate mintala. Tot pe seama internarilor de zi se pune si scaderea numarului de pacienti la Spitalul de Pneumoftiziologie. „La noi au fost internate doar cazurile grave, care aveau nevoie de interventii de specialitate. In rest, a crescut numarul de internari de zi, in contextul scaderii numarului de internari in regim continuu", a precizat Dumitru Filipeanu, managerul unitatii. Astfel, de la 5.819 de internari de zi inregistrate in 2010 s-a ajuns la 8.963 in anul urmator.

Urgentele s-au inmultit

Impotriva „valului" a mers insa cea mai mare unitate medicala ca adresabilitate din regiunea Moldovei. Astfel, Spitalul „Sf. Spiridon" a inregistrat in 2011 un numar de 50.096 de pacienti in regim de internare continua. Tot in 2011, spitalul „a inghitit" Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie si Spitalul de Urgente „Sf. Ioan". In 2010, cele trei spitale aveau in total 45.544 de pacienti la internare continua.

„Sintem un spital de urgenta, astfel ca aici cele mai multe dintre internari se fac in urgenta. Exista si numeroase situatii in care pacientii prefera anumiti medici care lucreaza aici, astfel ca se adreseaza spitalului nostru chiar daca nu reprezinta o urgenta. Din pacate, in Unitatea de Primire Urgente ajung tot mai multi pacienti, chiar daca nu toti sint urgente reale. Multi dintre cei care vin in spital ar trebui sa-si rezolve problemele la medicii de familie sau in ambulatorii. Oricum, noi incercam sa coborim centrul de greutate catre ambulatoriu, pentru ca spitalizarea continua este mult mai costisitoare", a precizat Ioan Barliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon".

Comentarii