Militarii vrinceni pleaca in tara talibanilor

vineri, 31 octombrie 2003, 00:00
2 MIN
 Militarii vrinceni pleaca in tara talibanilor

Un detasament din cadrul Batalionului 280 infanterie al Brigazii Mecanizate 282 Unirea Principatelor, din Focsani, va pleca, la inceputul lunii ianuarie, in Afghanistan, intr-o misiune de mentinere a pacii. Militarii vrinceni se pregatesc intens pentru aceasta misiune. In aceasta saptamina „The battle group” – asa cum este denumit un detasament de lupta in limba engleza – a executat marsuri pe distante de 40 de kilometri si trageri de zi si de noapte, cu munitie reala. „In perioada 3-7 noiembrie a.c., militarii vor efectua la Bucuresti simulari de lupta pe calculator. Ei vor „juca” misiuni de paza si aparare a aeroportului din Kandahar, patrulare, scotocire, paza unor obiective speciale si escorta”, ne-a declarat purtatorul de cuvint al Brigazii, Viorica Dascalu. Superiorii lor spun ca, in ciuda programului de pregatire foarte incarcat, militarii sint in perfecta stare psihica, iar profesionalismul lor atinge cote maxime.
Elicoptere pe cerul Focsaniului
Astazi va fi ultima zi in care elicoptere militare vor survola zona Focsaniului, in cadrul unei aplicatii incepute de ieri. Zborurile se efectueaza in perspectiva plecarii unui detasament vrincean al Batalionului 280 Infanterie, din cadrul Brigazii 282 Mecanizate Unirea Principatelor Focsani, in Afghanistan. Maiorul Sergiu Bajenaru, de la Compartimentul de Relatii Publice al Brigazii, ne-a declarat ca cele doua elicoptere apartin Statului Major al Fortelor Aeriene Romane. „Aparatele de zbor sint de fabricatie romaneasca, tip IAR-90. Ele efectueaza zboruri de pregatire cu militarii nostri in vederea familiarizarii acestora cu situatii reale de lupta. Programul de pregatire este aproape de final. Astazi va fi ultimul exercitiu de acest gen in Focsani. Se vor executa antrenamente specifice de imbarcare si debarcare la sol, zboruri la joasa inaltime si la firul apei. Traseul de zbor este: Aerodromul Focsani – Cotesti – Odobesti – Soseaua Vrancei – Suraia si retur”, ne-a declarat Maiorul Sergiu Bajenaru. (Sebastian OANCEA)

Comentarii