Dreptatea umbla cu capul spart in Primarie

sâmbătă, 29 ianuarie 2000, 00:00
2 MIN
 Dreptatea umbla cu capul spart in Primarie

Terenul Auricai Raschitor, situat pe strada Ripei nr. 6, intr-o zona numai buna pentru amplasarea unei vile, a intrat in proprietatea statului in 1968 "prin expropriere pentru cauza de utilitate publica". Cum autoritatile locale nu au construit nici pina in prezent nimic pe teren, batrina avea toate motivele sa spere ca acesta ii va fi retrocedat fara nici o problema. Demersurile batrinei au inceput in 1996, cind Consiliul Judetului a confirmat faptul ca terenul respectiv i-a apartinut.
In acelasi an, femeia a inaintat o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate la Primarie. Incercarile sale de a-si recistiga terenul au fost ignorate insa de functionarii municipalitatii pina in decembrie 1999 cind, in urma unui memoriu adresat primarului Durbaca, Auricai Raschitor i s-a raspuns ca trebuie sa se adreseze instantei, intrucit "terenurile intravilane expropriate pentru sistematizare urbana nu fac obiectul restituirii". La scurt timp dupa aceea, batrina avea sa constate ca, in timp ce ea ii bombarda pe functionarii Primariei cu adrese si memorii, terenul sau fusese imprejmuit de o persoana necunoscuta, semn ca primarul ii gasise deja proprietar.
Cind s-a hotarit sa actioneze Primaria in judecata, Aurica Raschitor era ferm convinsa ca a facut cea mai buna alegere pentru a cistiga dreptul de proprietar asupra terenului de pe faleza. Lucrurile erau insa mult mai complicate, mai ales ca nici macar cei cu care s-a judecat, juristii Primariei, nu cunosteau situatia exacta a terenului aflat in litigiu. Cert este ca argumentele reprezentantilor municipalitatii, potrivit carora "terenul a fost preluat in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea legilor in vigoare la data preluarii", i-au convins pe judecatori, motiv pentru care Tribunalul Galati a respins, pe 21 ianuarie, actiunea Auricai Raschitor.
Juristii Primariei au aparat interesele lui Eugen Zaharia
Juristii Primariei nu au verificat insa daca intr-adevar municipalitatea este proprietara terenului revendicat. Abia cu o zi inainte ca instanta sa se pronunte, ei au inaintat o adresa Serviciului de Cadastru prin care solicitau confirmarea acestui lucru, adresa la care nici pina astazi nu au primit raspuns. Asa se face ca ei nu au aflat ca, inca de acum doi ani, primarul Durbaca hotarise sa-i dea terenul de pe strada Ripei nr. 6 lui Eugen Zaharia, directorul Administratiei Pietelor Agroalimentare. De fapt, a fost vorba de un schimb de terenuri dintre director si municipalitate, aprobat de Consiliul Local, Zaharia oferind terenul pe care-l avea in zona Coca-Cola. Daca acest lucru ar fi fost cunoscut atunci cind dosarul Auricai Raschitor a ajuns pe rolul Tribunalului Galati, datele problemei s-ar fi schimbat radical.
Eugen Zaharia ne-a declarat insa ca schimbul pe care l-a facut cu municipalitatea a fost o tranzactie obisnuita si ca nu a stiut nici un moment ca terenul este revendicat.
"Daca fostul proprietar va cistiga in instanta procesul, atunci Consiliul Local trebuie sa-mi dea alt teren echivalent ca valoare cu cel pe care l-am oferit la schimb. Litigiul dintre Primarie si fostul proprietar pe mine nu ma priveste", a declarat directorul Administratiei Pietelor. (Gabi BEJAN)

Comentarii